Achillia și Amazon, două dintre cele mai faimoase gladiatoare

În timp ce gladiatorii bărbați dominau arena în vremurile Romei Antice, unele dovezi sugerează că și femeile participau la aceste concursuri brutale, existența gladiatoarelor fiind documentată în principal prin texte istorice și descoperiri arheologice.

Femeile gladiator au existat în special din secolul I î.Hr. până în secolul al III-lea d.Hr, luptând în arenenele din întregul Imperiu Roman, inclusiv în locuri celebre precum a fost Colosseumul din Roma. Deși participarea lor era mai puțin frecventă decât cea a bărbaților gladiator, totuși nu au fost complet absente din spectacolele publice. Gladiatorele împărtășeau mai multe caracteristici cu omologii lor masculini, dar prezentau și trăsături unice. La fel ca gladiatorii bărbați, femeile erau supuse unui antrenament riguros pentru a se pregăti de luptă, însă nu există dovezi că pregătirea lor ar fi avut loc în școli speciale, alături de bărbați, la fel cum nu a fost găsită nici vreo înregistrare a unei femei care să lupte cu un bărbat în cadrul unei confruntări publice. Se crede că erau antrenate de tații lor sau poate în mod privat, de un lanista, persoana care se ocupa de instruirea gladiatorilor.

• Dick Van Dyke, cel mai în vârstă actor premiat cu Emmy. Vedeta din Mary Poppins
• Leonard Whiting, Romeo al lui Franco Zeffirelli. „Lăsați-l pe băiatul care a învățat lumea să iubească…

Gladiatorele luptau cu arme similare cu cele ale bărbaților însă, conform unor surse, acestea se angajau în forme de luptă mai ușoare ori participau la bătălii înscenate. De asemenea, tot descrierile istorice indică faptul că femeile gladiator purtau armuri similare cu cele ale bărbaților, dar adaptate corpurilor lor. Adesea aveau părul strâns sau acoperit pentru a-l împiedica să le încurce în timpul luptelor. Multe dintre ele erau sclave sau prizoniere de război care nu aveau de ales decât să lupte pentru supraviețuire și divertismentul maselor, dar exista și un număr de femei care alegeau în mod voluntar această „carieră”, fie pentru faimă, fie din considerente financiare.

Conform World History, începând cu anul 11 d.Hr., senatul roman a adoptat o lege care interzicea femeilor născute libere (nu și sclavelor) sub vârsta de 20 de ani să participe la jocurile din arenă, ceea ce demonstrează cumva că practica era deja în desfășurare de ceva timp. Deși în 200 d.Hr., Septimius Severus (împăratul Romei între 193-211 d.Hr.) a interzis printr-un decret participarea oricărei femei în arenă, susținând că astfel de spectacole încurajau lipsa de respect față de femei în general, documentele au confirmat faptul că au continuat să se lupte inclusiv până în seculul al III-lea d.Hr. Iar două dintre gladiatorele care s-au impus în istorie sunt Achillia și Amazon (acestea erau numele de scenă), onorate la vremea lor la fel cum erau onorați și cei mai buni și curajoși dintre bărbații gladiatori. Unele dintre cele mai populare reprezentări ale gladiatoarelor pot fi găsite în British Museum din Londra, printre piesele expuse acolo aflându-se inclusiv un relief din marmură care datează din jurul secolului al II-lea, aparțindând orașului Halicarnassus, în prezent Bodrum, Turcia. Piesa înfățișează două femei – pe Achillia și Amazon – într-o scenă ce sugerează că s-ar află implicate într-o luptă. Ele sunt reprezentate fără coifuri, dar înarmate cu greave (protecție pentru tibie), scuturi dreptunghiulare și pumnale (săbii).

Conform descoperirilor, cele două gladiatoare au fost sclave, iar lupta surprinsă în reliful din marmură posibil să fi avut un final fericit și onorabil, conform inscripției în latină existente – stans missus – care desemna faptul că niciunul dintre luptători nu a căzut sau a fost rănit în luptă. Cel mai probabil, scrie World History, Achillia și Amazon au pus în scenă celebra poveste a lui Ahile și a reginei amazoanelor Penthesilea (din Biblioteca lui Pseudo Apollodorus, secolul al II-lea d.Hr.), în care Ahile o ucide pe regină în lupta de la Troia, apoi se îndrăgostește de ea și regretă faptele sale.

De asemenea, printre dovezile descoperite care atestă existența gladiatorelor se numără mai multe scrieri, inclusiv cele ale satiricul roman Juvenal (secolele I/2 d.Hr.), ale lui Celsus (secolul al II-lea d.Hr.) și, de asemenea, ale istoricilor Tacitus (54-120 d.Hr.), Suetonius (69-130 d.Hr.) și Cassius Dio (155-235 d.Hr.) care au abordat acest subiect însă în termeni mai critici.

De exemplu, în Satirele sale, Juvenal scria: „Ce sentiment de rușine poate avea o femeie care poartă coif, care renunță la feminitate și iubește forța brută (…) Ascultați-o mormăind și urlând în timp ce exersează loviturile, așa cum îi arată instructorul, ofilindu-se sub greutatea coifului”. La rândul său, Tacitus scria că „multe doamne distinse și mulți senatori s-au făcut de rușine apărând în Amfiteatru”, în același timp Cassius Dio dezvoltând descrierea lui Tacitus și comentând că „A existat un spectacol care a fost în același timp cel mai rușinos și cel mai șocant moment, când bărbați și femei nu numai din ordinul ecvestru, ci chiar din ordinul senatorial au apărut ca interpreți în orchestră, la Circ și în [Colosseum] (…). Unii dintre ei cântau la flaut și dansau în pantomime ori jucau în tragedii și comedii sau cântau la liră; antrenau cai, omorau fiare sălbatice și luptau ca gladiatori”.

Sursa:

https://www.worldhistory.org/article/35/female-gladiators-in-ancient-rome/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer

Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”

Cei mai faimoși gladiatori romani. Spartacus a fost singurul gladiator care nu s-a luptat în arenă

Legenda Gladiatorului regizat de Ridley Scott. Maximus a fost fictiv, însă alții chiar au existat în istorie