Aleksandr Isayevici Soljenițîn, un prooroc al secolului XX. Cum a schimbat percepția asupra comunismului
Iar pe cel care nu este suficient de curajos pentru a-și apăra sufletul – nu-l lăsați să fie mândru de opiniile sale „progresiste” și nu-l lăsați să se laude că este un academician sau un artist al poporului, o figură distinsă sau un general. Lăsați-l să își spună: „sunt o parte a turmei și un laș”. Pentru mine este la fel atâta timp cât sunt hrănit și mi se ține de cald. (Alexandr Soljeniţîn, Archipiélago Gulag)
Aleksandr Isayevici Soljenițîn – vocea celor fără voce – a fost un proeminent autor, istoric și disident rus, ale cărui opere literare și activism au contribuit în mod semnificativ la înțelegerea globală a naturii opresive a regimului sovietic.
Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1970, Soljenițîn a marcat istoria prin romanele sale care au expus crimele comunismului și au inspirat milioane de oameni, Arhipelagul Gulag și O zi din viața lui Ivan Denisovici fiind doar câteva dintre operele care l-au consacrat drept unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX.
Cum a reușit un simplu soldat, care a luptat pe front în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, să devină coșmarul regimului comunist? Povestea lui Aleksandr Soljenițîn, de la scrieri clandestine până la exil și revenire, este una dintre cele mai impresionante saga ale secolului trecut.
Născut la 11 decembrie 1918, în Kislovodsk, Rusia, viața timpurie a lui Aleksandr Soljenițîn a fost marcată de evenimentele tumultoase ale celui de-Al Doilea Război Mondial și de ascensiunea ulterioară a stalinismului.
Soljenițîn a făcut parte dintr-o familie de intelectuali cazaci, fiind crescut doar de mamă, după ce tatăl a decedat în urma unui accident de mașină înainte de a i se naște fiul. A urmat cursurile Universității din Rostov-pe-Don, absolvind matematică, și a urmat cursuri de literatură prin corespondență la Universitatea de Stat din Moscova.
Experiențele sale ca soldat în timpul războiului și întemnițarea în Gulag i-au influențat profund scrisul și viziunea asupra lumii. (Gulag a fost un sistem de lagăre de muncă forțată din Uniunea Sovietică. Deși inițial cuvântul Gulag se referea doar la divizia poliției secrete sovietice care era responsabilă de gestionarea lagărelor de muncă forțată din anii 1930 până la începutul anilor 1950, în timpul guvernării lui Iosif Stalin, în literatura engleză termenul este utilizat în mod popular pentru sistemul de muncă forțată din întreaga eră sovietică.)
Cea mai notabilă contribuție a lui la literatură este relatarea sa detaliată a vieții din lagărele Gulag. După ce a fost arestat în 1945 pentru că l-a criticat pe Iosif Stalin într-o scrisoare către un prieten, Soljenițîn a petrecut aproape opt ani în lagărele de muncă Gulag. O experiență dureroasă care a stat la baza lucrării sale fundamentale, „O zi din viața lui Ivan Denisovici”, publicată în 1962. Romanul oferă o descriere dură a vieții de zi cu zi într-un lagăr de muncă sovietic prin ochii protagonistului său, Ivan Denisovici Șukhov, evidențiind nu numai greutățile fizice îndurate de prizonieri, ci și rezistența psihologică a acestora în condiții dezumanizante.
(…) Era o buimăceală, o atmosferă de iad, nu se înţelegea nimic. „Tontule”! „Ţine-ţi labele acasă!”. „Eşti surd sau nu auzi?” „Mi-ai lovit strachina” „Dă-i la ceafă”! „Nu te chiorî şi nu sta în drum”! Mai încolo, la o masă, fără să-şi ude lingura un flăcău îşi făcea cruce. Asta înseamnă că-i ucrainean din ţinuturile de apus şi-i încă novice. Ruşii uitaseră şi cu ce mână se face semnul crucii. În sala de mese e frig. De aceea se mănâncă mai mult cu căciulile pe cap, fără grabă. Se scot bucăţile de plevuşcă măruntă dintre frunzele de varză neagră şi se scuipă oscioarele pe masă. Când se strâng în grămezi şi o altă brigadă se aşează la masă, cineva le aruncă pe podea şi imediat se aud trosnind sub picioare. Să scuipi oscioarele direct pe podea, se socoteşte că n-ar fi tocmai cuviincios. (…)
(…)Ei înşişi clădiseră carcera, şi brigada 104 ştia că pereţii sunt din piatră, că podeaua e din ciment, că n-are nici o fereastră, că încălzesc soba doar ca să se topească gheaţa de pe pereţi şi apoi să băltească pe jos. De dormit se doarme pe scândura goală, dacă nu te trezeşte cumva clănţănitul dinţilor. Şi, pe deasupra, primeşti doar trei sute de grame de pâine pe zi, iar ciorbă doar în a treia, a şasea şi a noua zi. Zece zile! Zece zile şi zece nopţi în carcera de aici, dacă le faci cum scrie la carte şi până la capăt, ţi s-a dus sănătatea pentru toată viaţa. Tuberculoză, şi de prin spitale nu mai ieşi. Iar dacă stai acolo cinsprezece zile la regim sever, ajungi curând în pământul jilav. Cât timp trăieşti în baracă bucură-te, roagă-te celui de sus şi nu te lăsa prins. (…) Fragmente din romanul scris de Alexandr Soljeniţîn, O zi din viața lui Ivan Denisovici, tradus în românește de Sergiu Adam și Tiberiu Ionescu și publicat în 1991 la Editura Quintus.
Reabilitarea lui Alexandr Soljeniţîn a avut loc în contextul unei perioade de destindere politică cunoscută sub numele de „Dezghețul Hrușciov”, care a început după moartea lui Iosif Stalin în 1953, fiind marcată de o revizuire a condamnărilor anterioare ale multor disidenți.
După reabilitare, Soljeniţîn s-a stabilit în regiunea Reazan, situat în centrul Rusiei, la sud-est de Moscova, aici începând să-și refacă viața și cariera profesională. A obținut un loc de muncă ca profesor de matematică, ceea ce i-a permis să se susțină financiar și să se integreze din nou în societate. Activitatea sa didactică nu doar că i-a adus un venit stabil, dar i-a oferit și oportunitatea de a interacționa cu tinerii studenți, influențându-i prin ideile sale. De asemenea, pe lângă cariera didactică, Soljeniţîn a început să scrie, iar romanul care l-a consacrat ca un important autor rus și care a avut și un impact semnificativ asupra percepției internaționale asupra Uniunii Sovietice a fost Arhipelagul Gulag, o relatare a suferinței umane și în același timp o analiză profundă a mecanismelor totalitarismului sovietic. Soljenițîn explorează cum a funcționat sistemul gulag, cum a fost construit și cum a afectat milioane de oameni. Cartea a reușit să deschidă o fereastră către un univers de suferință inimaginabilă, dezvăluind lumii întregi adevărata față a totalitarismului sovietic, iar experiențele lui Soljenițîn în lagărele de muncă forțată, descrise cu un realism brutal, i-au determinat pe unii să o considere o adevărată biblie pentru disidenții din blocul comunist.
În 1970, Aleksandr Soljenițîn a primit Nobelul pentru Literatură, însă, așa cum notează britannica.com, a refuzat să meargă la Stockholm pentru a primi premiul de teamă că, la întoarcere, guvernul nu l-ar fi readmis în Uniunea Sovietică. Trei ani mai târziu, în decembrie 1973, primele părți din Arkhipelag Gulag (Arhipelagul Gulag) au fost publicate la Paris, după ce o copie a manuscrisului fusese confiscată în Uniunea Sovietică de KGB. La scurt timp, Soljenițîn a fost atacat în presa sovietică, fiind arestat și acuzat de trădare, la 12 februarie 1974. Soljenițîn a fost exilat din Uniunea Sovietică în ziua următoare, iar în decembrie a intrat în posesia Premiului Nobel. După exilul din 1974, Solzhenitsyn s-a stabilit inițial în Elveția, unde a locuit timp de câțiva ani. Apoi s-a mutat în Statele Unite ale Americii, unde a continuat să scrie și să publice lucrări care criticau comunismul și promovau valorile umanității și ale libertății individuale. A trăit în America până în 1994.
La sfârșitul anilor 1980, opera lui Soljenițîn a primit din nou recunoaștere în Uniunea Sovietică. În 1989, revista literară sovietică Novy Mir a publicat primele extrase aprobate oficial din Arhipelagul Gulag, iar cetățenia sovietică a scriitorului a fost restabilită oficial în 1990.
Soljenițîn și-a încheiat exilul și s-a întors în Rusia în 1994. Ulterior, a avut mai multe apariții publice și chiar o întâlnire privată cu președintele rus Boris Elțîn. În 1997, Soljenițîn a instituit un premiu anual pentru scriitorii care contribuie la tradiția literară rusă, iar în 2007, a primit prestigiosul Premiu de Stat al Rusiei pentru contribuția sa la cauze umanitare.
Aleksandr Solzhenitsyn a murit la 3 august 2008, la vârsta de 89 de ani, la Moscova, decesul său marcând sfârșitul unei epoci pentru literatura rusă și pentru mișcarea disidentă din timpul Războiului Rece.
Sursa:
https://www.britannica.com/biography/Aleksandr-Solzhenitsyn
Vă mai recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. Care este diferența dintre comunism și socialism?
Proscrișii de la Hollywood: „Sunteți sau ați fost vreodată membru al Partidului Comunist?”
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?