Home » Cultură » Sir Patrick Stewart, actorul, omul, mitul, Căpitanul Picard. „Încă mă înspăimântă puțin gândul că atât de mult din viața mea am fost asociat cu Star Trek și aproape cu nimic altceva”

Sir Patrick Stewart, actorul, omul, mitul, Căpitanul Picard. „Încă mă înspăimântă puțin gândul că atât de mult din viața mea am fost asociat cu Star Trek și aproape cu nimic altceva”

Sir Patrick Stewart, actorul, omul, mitul, Căpitanul Picard. „Încă mă înspăimântă puțin gândul că atât de mult din viața mea am fost asociat cu Star Trek și aproape cu nimic altceva”
Patrick Stewart în „Star Trek: Nemesis”. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 18.11.2024

Născut la 13 iulie 1940 în orașul Mirfield, Yorkshire, oraș cunoscut pentru istoria sa, dar și pentru peisajele minunate și legătura cu surorile Bronte care au trăit o perioadă de timp acolo, Patrick Stewart, fiu al unei țesătoare și lucrătoare în industria textilă, și al unui sergent major în Regimentul de Parașutiști al Armatei Britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a avut o copilărie marcată de greutăți și violență domestică.

Tatăl său, Alfred Stewart, probabil din cauza traumelor și experiențelor acumulate în timpul serviciului militar, dobândise un temperament dificil, angajându-se adesea în comportamente abuzive. Această atmosferă tensionată resimțită în sânul familiei a avut un impact profund asupra dezvoltării emoționale și psihologice ale lui Patrick, dar în același timp l-a împins spre a găsi o modalitate de a evada din realitatea dureroasă în care trăia.

Astfel a descoperit Patrick Stewart puterea artei ca formă de refugiu, pas care nu doar l-a ajutat să facă față greutăților din viața personală, dar i-a oferit și o direcție clară asupra viitorului său. Interesul crescut pentru literatură și teatru i-a fost stimulat de profesorul de engleză Cecil Dormand, care i-a recunoscut imediat talentul, încurajându-l să exploreze operele lui Shakespeare cu tot universul lui complex și fascinant și, mai apoi, insuflându-i pasiunea pentru actorie.

Tânărul Patrick a jucat în piese de teatru școlare și în producții comunitare până când, în 1959, determinarea sa puternică l-a condus la Bristol Old Vic Theatre School, una dintre cele mai de succes și respectate școli de teatru din Marea Britanie. Calitățile artistice evidente au atras rapid atenția Royal Shakespeare Company (RSC), care în 1966 l-a acceptat ca membru. Au urmat două decenii prolifice în teatru, cu interpretări remarcabile în piese clasice precum „Hamlet”, „Macbeth” și „Othello”, dar cu toate acestea abia în 1987 își va atinge faima internațională.

Atunci când a fost distribuit în rolul căpitanului Jean-Luc Picard din „Star Trek: The Next Generation” (difuzat în perioada 1987 – 1994), Stewart s-a confruntat cu scepticismul privind capacitatea sa de a face tranziția de la scenă la ecran. Inițial nesigur de longevitatea și succesul serialului, a semnat totuși un contract pentru ceea ce credea că va fi o perioadă scurtă, neștiind pe moment că implicarea în acest proiect avea să îi redefinească de fapt cariera, transformându-l într-unul dintre cei mai respectați, capabili și dinstinși actori de la Hollywood.

În rolul lui Picard, Stewart a întruchipat calități de lider, empatie și integritate morală care au rezonat foarte mult cu telespectatorii, personajul devenind un simbol al speranței în luptele lor personale. Mai mult chiar, datorită acestui rol, Patrick Stewart a devenit un susținător al problemelor sociale reflectate în Star Trek, în interviuri vorbind adesea despre modul în care interpretarea lui Picard l-a influențat personal, modelându-i valorile și aspirațiile ca individ.

Potrivit lui Brent Spiner, citează IMDb.com, Stewart a influențat în mare măsură modul în care americanii pronunță cuvântul „data”. În „Star Trek: The Next Generation” (1987), numele personajului lui Spiner, Data, trebuia să fie pronunțat „dat-uh”, așa cum se folosea în mod obișnuit în engleza americană la acea vreme, însă Patrick Stewart a folosit pronunția britanică „day-tah” în timpul primei lecturi de masă, care a fost folosită ulterior pentru serial. Spiner consideră că pronunția lui Stewart, împreună cu popularitatea serialului, au făcut ca „day-tah” să devină pronunția cea mai frecvent utilizată în engleza americană vernaculară.

După încheierea serialului, Stewart și-a reluat rolul pentru o serie de filme Star Trek de succes: „Star Trek: Generations” (1994), „Star Trek: First Contact” (1996), „Star Trek: Insurrection” (1998) și „Star Trek: Nemesis” (2002), continuând să apară atât în piese de teatru, cât și în alte producții cinematografice. În 2010, Patrick Stewart a fost distins cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, pentru serviciile aduse teatrului, asta pe lângă multe alte premii pentru actorie, inclusiv două premii Laurence Olivier și un premiu Grammy.

Un alt rol remarcabil al lui Sir Patrick Steward a fost și cel din franciza cinematografică „X-Men”, în care actorul îl portretizează pe profesorul Charles Xavier, fondatorul Xavier’s School for Gifted Youngsters, o instituție destinată să ofere adăpost și educație tinerilor cu abilități speciale, cunoscuți sub numele de mutanți. Scopul școlii este să ajute acești tineri să își dezvolte și să își controleze puterile.

În afară de cele două apariții memorabile menționate mai sus, Patrick Stewart a mai jucat în „Excalibur” (1981), interpretându-l pe regele Leondegrance în această repovestire a legendei arthuriene regizată de John Boorman, în „Dune” (1984), în rolul lui Gurney Halleck în adaptarea lui David Lynch a romanului science fiction scrisă de Frank Herbert, în „Lady Jane” (1986), în producțiile de televiziune „Claudius” (1976), „Moby Dick” (1998), „A Christmas Carol” (1999), o adaptare cinematografică pentru televiziune a îndrăgitei povești a lui Charles Dickens, alte filme semnificative în care a fost distribuit fiind și dramo-comedia „Jeffrey” (1995), „The Lion in Winter” (2003), „The Kid Who Would Be King” (2019). De asemenea, Patrick Stewart și-a împrumutat vocea pentru mai multe filme și seriale de animație („The Prince of Egypt”, 1998), „American Dad!” (2005-2023) și „Ted” (2012). Mai recent, Stewart a jucat în „Logan” (2017), reluând rolul profesorului Xavier pentru ultima oară în acest film și „Doctor Strange in the Multiverse of Madness” (2022), în care a făcut o apariție cameo.

În 2013, Sir Patrick Stewart s-a căsătorit cu solista și compozitoarea Sunny Ozell, Sir Ian McKellen, un alt mare actor britanic, fiind cel care a oficiat ceremonia. Stewart a mai fost căsătorit (din 1966 și până în 1990) cu actrița Sheila Falconer și, din 2000 până în 2003, cu producătoarea Tv Sheila Falconer. Actorul are doi copii, Daniel Stewart (integrat și el în lumea cinematigrafică) și Sophie Alexandra Stewart, care a preferat să mențină un profil privat al vieții ei.

Parick Stewart este patron al organizației caritabile britanice Refuge, care luptă împotriva violenței domestice, ca un omagiu adus mamei sale, victimă a abuzurilor suferite în familie. De-a lungul timpului, Stewart a discutat deschis despre impactul faptului că a fost martor al comportamentelor violente din familie, această expunere nu doar că i-a insuflat o empatie profundă față de cei abuzați, dar i-a și stârnit dorința de a produce schimbări reale în societate.

Patrick Stewart a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame pentru Live Theater (la 16 decembrie 1996), în iunie 2016, împreună cu Benedict Cumberbatch, a îndrumat peste 280 de personalități ale lumii artistice care au susținut votul pentru rămânerea în Uniunea Europeană (UE) pentru referendumul din 2016 privind apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană, este artist asociat onorific al Royal Shakespeare Company, este cancelarul Universității din Huddersfield, deține trei prestigioase premii Laurence Olivier pentru munca sa pe scena West End din Londra: „A Christmas Carol”, „Antony and Cleopatra” și „Hamlet”, iar în 2023, la vârsta de 83 de ani, a publicat „Making It So: A Memoir”, o reflecție asupra călătoriei sale extraordinare de la Mirfield la celebritatea de la Hollywood.

Patrick Stewart și Hugh Jackman împart recordul mondial Guinness pentru cea mai lungă carieră ca supereroi Marvel în acțiune. Stewart pentru reprezentarea profesorului Xavier, iar Jackman pentru rolul lui (Logan) Wolverine.

Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0001772/

https://www.britannica.com/biography/Patrick-Stewart

Vă mai recomandăm să citiți și:

Actorul Alan Rickman: „Există o voce interioară care-ți spune întotdeauna ce ar trebui să faci”

Michael J. Fox, actorul care s-a întors în viitor. Diagnosticat cu Parkinson la vârsta de 29 de ani

Mads Mikkelsen: „Nu a fost în planurile mele să devin actor”. Fost gimnast și dansator, acum cel mai sexi actor danez

Actorul Tom Hanks, „întinerit în timp real” pe platourile de filmare cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase