Rodney Alcala, criminalul în serie, student al lui Roman Polanski. A fost vedetă într-o emisiune TV

30 10. 2024, 14:30

Rodney Alcala, cunoscut ca The Dating Game Killer, a fost un criminal în serie american, responsabil pentru cel puțin opt crime confirmate, deși se crede că ar fi putut ucide până la 130 de persoane.

Născut la 23 august 1943 în San Antonio, Texas, Alcala a avut o copilărie tumultoasă, mutându-se în Mexic după ce tatăl său și-a abandonat familia (Alcala avea atunci 8 ani), ulterior ajungând împreună cu mama lui și cele două surori în Los Angeles. Așadar, Alcala a crescut într-o familie disfuncțională. Ceva mai târziu, a fost diagnosticat cu un tulburare de personalitate antisocială în timpul serviciului militar, unde a fost înrolat la 17 ani, dar a fost dat afară după câțiva ani din cauza problemelor psihologice (alte diagnostice propuse apoi de diverși experți psihiatri la procesele sale au inclus: tulburare de personalitate narcisistă, tulburare de personalitate borderline și narcisism malign cu comorbidități de psihopatie și sadism sexual)

După ce a fost eliberat din armată, Alcala a studiat la California State University și apoi la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), unde a obținut o diplomă în arte frumoase în 1968, continuând apoi să studieze film, cu Roman Polanski, la prestigioasa Universitate din New York (NYU).

Ca fotograf pasionat, dar amator, Rodney Alcala fotografia adesea victimele înainte sau după ce le omora. La vârsta de 35 de ani, când a apărut cu tupeu și fără scrupule în emisiunea populară „The Dating Game”, ucisese deja în jur de cinci femei și fusese arestat de două ori pentru violul lui Tali Shapiro, în vârstă de 8 ani, și pentru agresarea unei fete de 13 ani. Producătorii emisiunii însă, fără a fi făcut cercetări minime în ceea ce-l privește, nu au avut nici cea mai mică idee că printre concurenții show-ului se afla un criminal în serie.

La 24 februarie 1968, una dintre victimele lui, Tali Shapiro, a fost dată dispărută în timp ce se îndrepta spre școală. Alcala a fost văzut cu ea într-o mașină, descoperindu-se mai târziu că, într-adevăr, el a fost cel care a răpit-o și care, mai mult decât atât, a supus-o agresiunilor. După ce a dus-o în apartamentul lui din Los Angeles, Alcala a abuzat sexual de copilă și apoi a încercat să o omoare. Din fericire pentru Tali, aceasta a reușit să scape după ce un vecin a intervenit auzind strigătele ei.

După incidentul cu Tali Shapiro, autoritățile au reușit să-l identifice pe Alcala ca suspect principal datorită declarațiilor martorilor. A fost arestat în 1971, fiind acuzat de răpire și tentativă de omor. Cu toate acestea, a reușit să obțină o condamnare ușoară pentru aceste acuzații inițiale datorită unei tehnici legale care i-a permis să pledeze vinovat pentru o acuzație mai mică. Prin urmare, în urma procesului, Alcala a fost eliberat pe cauțiune și s-a mutat în New York City, acolo continuând să comită crime similar, între anii 1970-1979.

După disparițiile unor tinere femei precum Jill Barcomb (dispărută în 1977) și Georgia Wixted (dispărută în 1978), Alcala a fost arestat din nou la 24 iulie 1979. În timpul investigației, autoritățile au descoperit sute de fotografii ale victimelor sale într-un depozit din Seattle. A fost condamnat pentru cinci crime comise în California și New York, primind pedeapsa cu moartea abia în martie 2010, după un proces lung care s-a întins pe decenii.

Nu este greu de înțeles ce anume l-a determinat pe Alcala să comită fără opreliști toate crimele și violurile, având în vedere faptul dovedit că suferea de multe tulburări psihice încă din tinerețe (tulburări cauzate de factori genetici și de mediu, și inclusiv traume din copilărie), toate acestea contribuind la comportamentul violent și deviant.

După ce a fost prins și condamnat, Alcala a continuat, fără succes, să conteste acuzațiile și să declare că este nevinovat. A murit din cauze naturale la 24 iulie 2021, la 77 de ani, în timp ce era încă în custodia penitenciarului din California.

Un aspect notabil al vieții lui Alcala este participarea sa la emisiunea de televiziune „The Dating Game”, în 1978. Show-ul, care s-a numărat printre primele emisiuni de tip reality dating, devenind rapid popular, se desfășura printr-un format simplu: un concurent (de obicei o femeie) punea întrebări unor bărbați (trei la număr), ascunși după un paravan, pentru ca în final, în urma răspunsurilor pe care ei le dădeau concurentei, femeia urma să îl aleagă pe unul dintre participanți și să se întâlnească cu el în afara platoului.

Alcala s-a întâmplată să fie, într-una dintre ediții, câștigătorul, alesul. Însă concurenta, din fericire și având un noroc imens, a decis să nu iasă cu el la întâlnire considerându-l „cam ciudat”. O alegere care i-a salvat viața.

Iată cum descrie variety.com secvența în care criminalul Alcala a fost „vedetă” de ocazie în show-ul tv.

„În episodul său din 1978, Alcala a fost prezentat de gazda Jim Lange ca un fotograf de succes care și-a început cariera atunci când tatăl său l-a găsit în camera obscură la vârsta de 13 ani, developând un film”. Concurenta din emisiune care trebuia să își aleagă partenerul, Cheryl Bradshaw, i-a adresat lui Alcala întrebări de genul: „Pregătesc o cină pentru tine. Cum te numești și cum cum arăți?” Alcala a răspuns: „Mi se spune banana și arăt bine”.„Poți fi un pic mai descriptiv?” a continuat Bradshaw. „Decojește-mă”, a răspuns Alcala.

David Greenfield, un producător al emisiunii în anii ’70, a declarat ulterior pentru ABC News: „În retrospectivă, sună oribil. Dar la acea vreme, era un răspuns bun. Asta căutam. Răspunsuri picante, sexy, iar acesta a fost unul dintre ele”. Bradshaw l-a ales pe Alcala drept burlacul norocos însă, deși perechea a primit cadou abonament la tenis și bilete la parcul de distracții Magic Mountain din Los Angeles, nu s-au mai întâlnit. După înregistrare, Bradshaw a sunat-o pe Ellen Metzger, coordonatoarea concurenților, anulându-și planurile cu Alcala. „Ellen, nu pot să ies cu tipul ăsta. Sunt vibrații ciudate care vin dinspre el. Este foarte ciudat. Nu mă simt confortabil. E vreo problemă dacă nu vreau să îl mai văd?”. Și, nu, nu a fost nicio problemă.

În anul următor, Alcala a fost acuzat de uciderea lui Robin Samsoe, în vârstă de 12 ani. A fost condamnat la moarte în 1980, a făcut apel, așa cum am scris mai sus, în 1984, i s-a acordat un nou proces, care a condus la o a doua condamnare la moarte în 1986. Această hotărâre a fost anulată din nou în 2001.

„În următorii ani, anchetatorii din Orange County au găsit dovezi ADN care îl legau pe Alcala de moartea a cinci femei, toate ucise între 1977 și 1979. În cele din urmă, în 2010, Alcala a fost condamnat pentru a treia oară și condamnat la moarte pentru cinci capete de acuzare de crimă cu premeditare. Numărul final al crimelor sale rămâne necunoscut. Unele autorități cred că ar putea fi de ordinul sutelor”.

Sursa: YouTube

În 2023, Anna Kendrick a realizat un film care a urmărit în cea mai mare parte acest aspect din viața lui Alcala – participarea în cadrul emisiunii TV. Pelicula, intitulată Woman of the hour, îi are în rolurile principale pe Kendrick, interpretând-o pe tânăra participantă la show-ul TV, și pe actorul Daniel Zovatto, în rolul criminalului Alcala.

Surse:

https://variety.com/2024/film/news/true-story-woman-of-the-hour-dating-game-serial-killer-anna-kendrick-1236178905/

https://apnews.com/article/california-d9320a59e7987f11889e92cd63015780

Vă mai recomandăm să citiți și:

John Billington, primul criminal condamnat în America

Harold Shipman, unul dintre cei mai prolifici criminali din istorie. Timp de 30 de ani a ucis pacienți fără să trezească suspiciuni

Povestea fraților criminali Lyle and Erik Menendez

Dennis Rader, cunoscut și ca Ucigașul BTK, criminalul în serie care ridiculiza poliția