Biblia spune că atunci când Dumnezeu a văzut că omenirea a devenit insuportabil de rea, a decis să aducă pe Pământ un mare potop pentru „a șterge” toate creaturile vii, inclusiv oamenii, animalele și păsările. Cu toate acestea, Noe a fost singurul om care și-a găsit favoarea în ochii lui Dumnezeu, fiind considerat neprihănit și ireproșabil. Prin urmare, Creatorul i-a permis să construiască o arcă, o corabie imensă, și să se salveze pe el, familia sa și perechile de animale de orice fel, supraviețuind astfel potopului iminent.
Dar cine a fost Noe? Tot conform Bibliei, Noe a fost fiul lui Lameh și strănepotul lui Metusala. Se spune că Noe ar fi trăit 950 de ani și că ar fi fost ultimul dintre primii patriarhi care au trăit peste 700 de ani. Totuși, există controverse legate de aceste vârste atât de înaintate menționate în Biblie, iar unele interpretări sugerează că cifrele ar putea fi rezultatul unor erori de calcul sau exagerări simbolice. Noe ar fi avut trei fii, Sem, Ham și Iafet, născuți când Noe avea 500 de ani, ei fiind considerați strămoșii celor trei grupuri etnice principale: hamiții (se crede că ar fi strămoșii popoarelor din Africa de Nord și din Orientul Mijlociu), semiții (acești ar fi strămoșii popoarelor care vorbeau limbi semitice, precum ebraica, arabă, arameică. Printre semiți s-ar număra evreii, arabii și fenicienii) și iafetiții (se consideră că ar fi strămoșii popoarelor indo-europene, precum grecii, romanii, slavii și germanii.)
Odată urcat la bordul corabiei sale, alături de familie și de animalele pe care le-a adunat pentru a le salva, apele inundațiilor au acoperit pământul timp de 150 de zile. După retragerea lor, Noe a trimis păsări pentru a găsi pământ uscat. În momentul în care un porumbel s-a întors cu o frunză de măslin în cioc, indicând faptul că pământul era din nou vizibil, Noe a știut că putea să părăsească Arca împreună cu toate viețuitoarele de acolo.
„Un potop epic. Un edict ceresc. O menajerie carismatică. Povestea despre arca lui Noe din Cartea Genezei și-a câștigat locul ca fiind una dintre cele mai faimoase din Biblie. Dar ce animale l-au însoțit pe Noe pe corabia sa improvizată?”, își începe articolul Erin Blakemore de la National Geographic.
O întrebare al cărei răspuns nu este chiar atât de simplu, având în vedere faptul că în Biblie nu au fost menționate pe nume decât două specii: un porumbel și un corb.
Cu toate acestea, de-a lungul anilor au curs neîncetat speculațiile oamenilor de știință, istoricilor și interpreților sensurilor mistice cu privire la ce animale s-ar fi aflat pe Arca lui Noe.
„Speculațiile despre animalele din arcă sunt aproape la fel de vechi ca Biblia însăși, iar cea mai veche imagine a unei narațiuni biblice, reprezentată pe o monedă din secolul al III-lea d.Hr., înfățișează arca lui Noe. Făcută în Turcia de astăzi, bronzul prezintă arca și două păsări, despre care se crede că fac trimitere la porumbelul pe care Noe l-a trimis pentru a afla dacă Pământul se uscase”.
„Suntem atrași în mod natural de poveștile despre animale”, le declara celor de la National Geographic, Elizabeth Morrison, curator senior de manuscrise la Muzeul J. Paul Getty din Los Angeles și curator al unei varietăți de expoziții despre ilustrațiile medievale cu animale.
„Mințile medievale, în special, erau fascinate de lumea naturală și încercau să acorde importanță religioasă fiecărui aspect al poveștii lui Noe, de la simbolismul arcei asemănătoare unei biserici până la presupusa discriminare a lui Noe între animalele pure și cele impure de la bordul corăbiei sale. Artiștii și oamenii de știință medievali au compilat adesea liste cu aceste animale – și povești pline de culoare care se leagă de narațiunea lui Noe – în bestiare sau cărți cu mesaje morale și multe reprezentări grafice”.
Prin urmare, imaginea acestui sfârșit de lume de la care au fost salvate niște animale împreună cu Noe cu familia sa a fost descris în mii de picturi și scrieri, care mai de care mai pline de imaginație și creativitate.
Unii artiștii medievali europeni, ale căror cunoștințe despre fauna la nivel mondial nu erau atât de ample, au inclus în închipuirile lor animalele pe care le vedeau în viața de zi cu zi – vaci, capre, porci.
„Totuși, animalele mai exotice descrise în alte manuscrise indică, de asemenea, contactul crescut al Europei medievale cu restul lumii, mai întâi prin comerț și apoi prin explorare internațională. Sculptorii din secolul al XV-lea de la Catedrala Norwich din Anglia l-au reprezentat pe Noe nu doar cu vite și păsări, ci și cu o maimuță – un animal care, deși nu era originar din zonele nordice, ar fi fost familiar datorită menajeriilor și distracțiilor de la curte din acea vreme. Girafele, păunii și leii erau, de asemenea, prezenți în imaginile cu arca din acea epocă”, aceeași artiști incluzând și un animal mai puțin obișnuit, fantezistul unicorn.
„Oamenii din Evul Mediu nu aveau Wikipedia, avioane cu reacție sau un simț al călătoriei”, spunea Morrison. „Nu aveau cu adevărat acces la informații”, prin urmare le era la îndemână să aducă în intepretările lor animale necunoscute anterior, cum ar fi unicornii, grifonii sau creaturile asemănătoare dragonilor.
Iar această percepție a durat cam la începutul secolului al XVI-lea, perioadă în care oamenii de știință au avut o altă abordare, începând să pună în legătură detaliile poveștii cu ideile științifice emergente și cu varietatea uimitoare de animale descoperite în timpul unei intensificări a navigației și explorării europene.
De exemplu, în opinia matematicianului francez Jean Borrell, cunoscut și sub numele de Johannes Buteo, doar 93 de tipuri de mamifere s-ar fi aflat pe Arca lui Noe. La rândul său, iezuitul spaniol Benito Periera spunea că multe insecte, cum ar fi muștele, „nu ar avea nevoie de locuri de dormit pe navă, deoarece au fost generate din cadavrele cu care s-au hrănit”. Iar exploratorul britanic Sir Walter Raleigh a emis ipoteza conform căreia specii „hibride”, cum ar fi catârii, nici măcar nu existau în acea vreme, deci nu ar fi avut cum să se afle pe arcă.
În cartea lui din 1675, polimatul german și iezuitul Athanasius Kircher a făcut o analiză despre selecția, îngrijirea și adaptarea tuturor animalelor pe care le-a strâns Noe pe arcă și, conform ipotezei sale, „multe specii terestre erau de fapt hibrizi și puteau fi lăsate în siguranță pe arcă: printre acestea se numărau girafele, un hibrid cămilă-leopard, și armadillo ca produs al împerecherii țestoasă-porcul spinos. (Niciuna dintre teorii nu a fost adevărată)”.
Tot Kircher, conform unui calcul propriu, a mai emis și teoria conform căreia Noe, pe Arca lui salvatoare, ar fi avut nevoie doar de 130 de tipuri de mamifere patrupede, 30 de specii de șerpi și 150 de specii de păsări pentru a repopula Pământul după potop. De aici, precum un bulgăre de zăpadă rostogolit, s-a propagat în timp ideea care a dus la conceptul speciei biologice, spune National Geographic, asta după ce anumiți oameni de știință, cum a fost și Kircher, au clasificat și ierarhizat animalele determinând dacă acestea ar fi fost demne de arcă.
Conceptul de specie a apărut exact la timp – după cum notează Hill, ideea că toate animalele ar fi putut fi pasageri pe arcă devenea rapid „foarte puțin plauzibilă”. După secole de analize și perspective uneori fanteziste, alteori analitice asupra animalelor biblice, oamenii de știință și artiștii au trecut în cele din urmă mai departe – lăsând în urmă, în mod involuntar, pietre de temelie în înțelegerea noastră a lumii naturale.
Sursa:
https://www.nationalgeographic.com/premium/article/noahs-ark-animals
Declinul populațiilor de animale sălbatice, aproape de un punct fără întoarcere
Unul dintre cele mai vechi animale ale Pământului, descoperit în pustietățile Australiei
A fost confirmat primul caz de gripă aviară la om fără contact cu animale în SUA
Pisicile țin „doliu” atunci când mor alte animale de companie