A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame (în 1994), în prezența lui Bono de la U2, care a ținut discursul de inaugurare, a apărut simultan pe coperțile revistelor Time și Newsweek, performanță demnă doar la nivelul liderilor mondiali, a câștigat un Oscar cu piesa Streets of Philadelphia inclusă pe coloana sonoră a filmului Philadelphia (1993), clasată, de asemenea, pe locul 68 în top The 100 Years of The Greatest Songs a Institutului American de Film și are vocea asigurată pentru 6 milioane de dolari.
Bruce Springsteen s-a născut la 23 septembrie 1947, în Freehold, New Jersey, într-o familie modestă, tatăl său, de origine irnaldezo-olandeză, era șofer de autobuz, iar mamă, de origine italiană, secretară juridică.
Bruce a fost fascinat de lumea muzicii încă de foarte mic. Avea 7 ani când l-a descoperit pe Elvis Presley, a cărui muzică l-a motivat să aibă propriul său vis, acela de a deveni un artist desăvârșit. La vârsta de 13 ani și-a cumpărat prima chitară cu 18 dolari, iar trei ani mai târziu mama lui a făcut un împrumut pentru i-a cumpăra o chitară Kent ce costa 60 de dolari. Bruce Springsteen dedica ore în șir din timpul său pentru a asculta muzica unor legende precum Elvis, Bob Dylan sau The Beatles, ceea ce l-a inspirat, mai târziu, în propria carieră. În adolescență, a început să își perfecționeze talentul, petrecându-și nenumărate nopți cântând în baruri și cluburi locale, familiarizându-se, încet încet, cu statutul de artist.
Debutul său în cariera de muzician a avut loc în 1965, când s-a alăturat trupei The Castiles în calitate de chitarist și, după doi ani, vocalist proncipal. Ca membru al The Castiles, a întregistrat cu trupa două piese la un studio public de înregistrări din Brick Township, New Jersey, iar între 1969 și 1971 a cântat cu Steven Van Zandt, Danny Federici și Vini „Mad Dog” în trupa Child, denumită ulterior Steel Mill.
Primul contract important l-a semnat în 1972 cu Columbia Records, an în care a lansat și albumul de debut Greetings from Asbury Park, N.J. și cel de-al doilea album – The Wild, the Innocent & the E Street Shuffle (ambele bucurându-se de succes) alături de Steel Mill, după care Born to Run, un album cu un succes și mai mare decât precedentele, atât de critică, dar și comercial.
În 1977, Bruce Springsteen s-a întors în studio după o bătălie juridică îndelungată cu fostul său manager, Mike Appel, experiență cu impact destul de mare asupra lui Springsteen, determinându-l să creeze un album care să reflecte această perioadă tumultuoasă și care să marcheze un nou capitol în cariera lui muzicală. Astfel, s-a născut Darkness on the Edge of Town, lansat în 1978, care s-a dovedit a fi un punct de cotitură semnificativ în evoluția sa artistică, aducând un vibe nou, mai optimist și mai introspect, cu piese precum Badlands, The Promised Land și Racing in the Street. Doi ani mai târziu, a lansat The River, considerat o capodoperă muzicală ce a continuat să exploreze temele sociale și emoționale ale americanilor de lucru, album cu piese compuse într-o varietate mai largă de stiluri muzicale, de la rock clasic la balade introspective și chiar elemente de folk (Hungry Heart, The River, Independence Day), iar în 1982 a surprins din nou publicul cu lansarea albumului acustic Nebraska, înregistrat în întregime în studioul său de acasă, pe un magnetofon Tascam cu 4 piste, folosind o pereche de microfoane Shure SM57.
Born in the U.S.A., lansat în 1984, i-a adus o explozie de popularitate și succes masiv lui Bruce Springsteen, cu hituri precum Dancing in the Dark, Born in the U.S.A. și Glory Days, album ce s-a vândut în peste 15 milioane de copii doar în Statele Unite și a avut șapte single-uri în top 10. A devenit un fenomen cultural și unul dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile.
Au urmat, Tunnel of Love, Lucky Town și Human Touch – acesta ajungând pe primul loc în topul celor mai bine vândute albume din Marea Britanie.
În 1994, Bruce Springsteen a obținut o realizare remarcabilă în cariera sa muzicală, odată cu lansarea piesei Streets of Philadelphia inclusă pe coloana sonoră a peliculei Philadelphia din 1993, cu Tom Hangs în rolul principal, film puternic și emoționant ce aborda tema serioasă a discriminării și a luptei împotriva SIDA.
Pentru contribuția sa muzicală remarcabilă la filmul Philadelphia, Bruce Springsteen a fost recompensat cu un premiu Oscar în 1994.
Între 1995 și 2009, Bruce Springsteen a mai ieșit pe piață cu numeroase albume, printre care The Ghost of Tom Joad, inspirat de Journey to Nowhere: The Saga of the New Underclass, o carte a scriitorului Dale Maharidge, câștigător al premiului Pulitzer, The Rising, Devils & Dust, We Shall Overcome: The Seeger Sessions, Magic, Working on a Dream.
Springsteen s-a căsătorit pentru prima dată la vârsta de 35 de ani cu actrița Julianne Phillips, mariaj care a ajutat-o pe Julianne să își relanseze cariera de actriță, dar care nu a durat din cauza călătoriilor și turneelor ale lui Bruce, dar mai ales a infidelităților acestuia. A fost o lovitură dură pentru Julianne să afle că Springsteen o înșela cu solista, cântăreața, compozitoarea și chitarista americană Patti Scialfa, fapt ce a dus la un divorț. În 1989, Bruce Springsteen s-a căsătorit cu Patti Scialfa, cei doi având trei copii împreună (unul dintre ei născut în perioada în care Bruce era căsătorit cu prima soție): Evan James Springsteen (născut la 25 iulie 1990), Jessica Rae (născută la 30 decembrie 1991) și Sam Ryan Springsteen (născut la 5 ianuarie 1994).
În 2016, Bruce Springsteen a dezvăluit în cartea sa de memorii Born to Run că s-a luptat cu depresia clinică încă de la mijlocul anilor 1980, afecțiune mintală debilitantă care aproape l-a zdrobit și căreia a încercat să îi facă față până la vârsta de 60 de ani. A vorbit inclusiv despre simptomele depresiei lui, de la sentimente persistente de tristețe, disperare și inutilitate, precum și o pierdere de interes pentru activitățile care îi plăceau cândva, fiind încercat uneori chiar de gânduri de sinucidere. Deși depresia lui Springsteen a persistat timp de mai multe decenii, artistul a reușit să își gestioneze simptomele printr-o combinație de medicamente, terapie și autoîngrijire, învățând mecanismele sănătoase de adaptare – exerciții fizice, meditația și menținerea unei rețele puternice de sprijin.
În 1991, Sean Penn a scris și regizat primul său film, The Indian Runner (1991), bazat vag pe cântecul lui Springsteen, Highway Patrolman, de pe albumul Nebraska. În 1999, Springsteen a fost introdus în American Songwriters Hall of Fame. Este unul dintre cei cinci câștigători ai premiilor Kennedy Center Honors din 2009 (alături de Robert De Niro, Dave Brubeck, Mel Brooks și Grace Bumbry).
În cei aproape cincizeci de ani de carieră, scrie IMDb.com, Springsteen nu a apărut niciodată într-o reclamă sau nu a susținut un produs până în 2021, când a acceptat să apară într-o reclamă la Super Bowl pentru Jeep în 2021, cu toate că Jeep a retras reclama din circulație mai puțin de o săptămână mai târziu, după ce s-a aflat că Springsteen fusese arestat pentru conducere în stare de ebrietate cu trei luni înainte.
A fost votat al 23-lea cel mai mare artist rock ‘n’ roll din toate timpurile de către Rolling Stone.
În 2023, Bruce Springsteen a ținut prima pagină a ziarelor pentru că a anunțat un nou album și un turneu, odată cu lansarea celui de-al 21-lea album de studio – The Legendary 1979 No Nukes Concerts – în martie 2023, ce conține înregistrări live din spectacolele și concertele sale MUSE No Nukes din 1979. În 2024, a fost capul de afiș al concertului caritabil „Stand Up for Heroes” din New York City, strângând fonduri pentru veteranii răniți și familiile acestora. Mai târziu, în cursul anului, el și-a surprins fanii cu un spectacol acustic special la redeschiderea Stone Pony, un local muzical legendar din Asbury Park, New Jersey și un turneu în zeci de orașe importante din SUA.
Surse:
https://www.imdb.com/name/nm0819803/bio/
https://www.britannica.com/biography/Bruce-Springsteen
Elvis Costello, geniul rebel al muzicii rock. „Vocația mea supremă în viață este să fiu enervant”
Adele anunță „o mare pauză de la muzică”. Ce planuri are artista?
Test de cultură generală. Care instrument muzical este mai vechi decât roata?