Martha Matilda Harper, prima persoană care a deschis un coafor. Inventatoarea scaunului de salon

11 10. 2024, 14:30
Credit foto: University of Rochester/Domeniul Public

Oglindă oglinjoară, cine are cel mai frumos păr din țară? În ziua de azi, răspunsul la această întrebare este extrem de greu, aproape imposibil de dat, având în vedere câte tehnici, produse cosmetice și instrumente pentru întreținerea și înfrumusețarea părului există și vedem, aproape la fiecare pas, femei cu păr superb. În trecut, însă, atunci când această piață nu era atât de generoasă și dezvoltată, eforturile în acest sens erau destul de susținute. Cu toate astea, femeile, care au fost dintotdeauna interesate de aspectul lor fizic, au găsit în permanență timp și modalități de a ieși cumva în evidență inclusiv din acest punct de vedere.

Martha Matilda Harper (1857 – 1950), de exemplu, influent antreprenor de saloane de înfrumusețare și un inovator în domeniul afacerilor, este persoana care a dezvoltat primul sistem de franciză de saloane de înfrumusețare deținute în mod independent în SUA și Europa, conducând peste 500 de saloane de coafură care puneau accentul pe îngrijirea sănătoasă a părului

Harper, născută în Canada la 10 septembrie 1857, și-a început cariera ca servitoare la vârsta de șapte ani și a emigrat în Rochester, New York, la vârsta de 35 de ani. Încurajată de Susan B. Anthony (activistă pentru drepturile femeilor, cu rol esențial în mișcarea pentru votul femeilor) și de cercul ei de activiști, a pornit pe cont propriu o afacere, deschizând primul salon public de îngrijire a părului din zonă în 1888. S-a concentrat pe confortul clienților și pe consultanță individualizată, folosind numai substanțe naturale pentru metodele sale de îngrijire a părului și a pielii.

În 1891, Harper a revoluționat lumea afacerilor prin crearea unui sistem de franciză care le permitea femeilor să dețină propriile saloane, menținând în același timp consecvența prin managementul centralizat, controlul calității, operatori independenți și oportunități mai largi pentru femei. La apogeu, existau peste 500 de magazine Harper francizate în întreaga lume, cu o clientelă ilustră, printre care se numărau președinți, membri ai unor familii regale, prim-miniștri, reformatori sociali, bărbați și femei.

De la președintele american Woodrow Wilson, activista Susan B. Anthony, președintele Calvin și soția acestuia Grace Coolidge, la celebra Jacqueline Kennedy și actrița Helen Hayes – „Prima doamnă a teatrului American”, au vizitat saloanele de înfrumusețare și îngrijire a părului ale Marthei Matilda Harper.

Ambițiile ei antreprenoriale, inspirația și succesul în afaceri au făcut din Martha Matilda Harper un model pentru viitoarele afaceriste din industria frumuseții, cum ar fi Madam C.J. Walker, Elizabeth Arden, Helena Rubinstein, Estee Lauder și Anita Roddick.

Matilda Harper și-a folosit propriul păr lung care aproape atingea podeaua ca dovadă a eficienței abordării sale holistice, care integra igiena, nutriția și exercițiile fizice. Harper este creditată cu mai multe realizări revoluționare: a introdus primul scaun de șamponare înclinabil, stabilind astfel conceptul de „salon” profesional, înainte de inovațiile lui Harper, coaforii oferindu-și de obicei serviciile în casele clienților.

Harper, care considera că substanțele chimice din șamponul de păr pe care obișnuia să îl folosească și din alte produse pe care le aplica pe păr erau mai mult dăunătoare decât bune, astfel că în timpul liber și-a dezvoltat propriul tonic pentru păr și, în cele din urmă, a economisit suficient pentru a deschide magazinul Harper Method în 1888. S-a scris că și-a investit economiile de o viață de 360 de dolari (10.345 de dolari în dolari în 2021), pentru a-și deschide Harper Method Hair Parlor, primul salon de înfrumusețare public din Rochester.

Metoda de înfrumusețare a lui Harper nu se limita la tratamente superficiale, ci punea accentul pe bunăstarea generală. Convingerea ei era că sănătatea interioară influența semnificativ aspectul exterior. În consecință, Harper a susținut îmbăierea regulată, dietele echilibrate bogate în nutrienți esențiali și activitatea fizică ca fiind componente integrale ale regimului ei de frumusețe.

În saloanele sale, Martha Matilda Harper Harper a introdus și masajele pentru scalp, pe lângă alte servicii de relaxare, oferind în același timp servicii de îngrijire a copiilor și program de seară. Inovațiile Marthei Harper au transformat-o, la acea vreme, într-o femeie de afaceri populară, devenind și prima femeie membră a Camerei de Comerț din Rochester.

În 1920, Martha Matilda Harper s-a căsătorit cu un bărbat cu 24 de ani mai tânăr, Robert McBain, cei doi conducând afacerea Marthei împreună timp de 15 ani, până când Harper s-a pensionat la vârsta de 78 de ani și i-a cedat controlul. McBain și noua sa echipă au încercat să actualizeze Metoda Harper prin includerea colorării părului și a undelor permanente în serviciile oferite de salon, în același timp reducând din „accentul pe sentimentul de familie care marcase relația lui Harper cu francizații ei, când aceasta organiza periodic reuniuni și petreceri la sediul central din Rochester, de altfel o atmosferă pe care femeile și familiile lor le îndrăgeau în mod universal”. Odată cu strategia lui Robert McBain, de a face afacerea mai competitivă, au venit și schimbările printre care unele mai puțin favorabile, cum ar fi faptul că produsele Harper ajunseseră să fie mai puțin distinctive. Astfel, în 1956, McBain a vândut compania, care a funcționat sub mai multe nume până în 1972, când doi cumpărători i-au achiziționat activele. Unul dintre ei, Niagara Mist Marketing, Ltd., a păstrat formulele produselor originale ale Marthei Matilda Harper.12 Magazinul Harper original a continuat să funcționeze, încetând în cele din urmă operațiunile nu mult după anul 2000.

Martha Matilda Harper a murit în Rochester în 1950, la vârsta de 92 de ani.

Impactul lui Harper asupra industriei frumuseții a însemnat mai mult decât metodele sale inovatoare și de modelul de afaceri. A încurajat femeile să preia controlul asupra aspectului lor și să acorde prioritate îngrijirii de sine și, mai important, a deschis calea pentru generațiile viitoare de femei antreprenor, modelul ei de franciză fiind unul dintre primele exemple de sisteme moderne de franciză care au pus bazele unor companii precum McDonald’s și Subway.

Surse:

https://www.womenofthehall.org/inductee/martha-matilda-harper/

https://www.pbs.org/wgbh/theymadeamerica/whomade/harper_hi.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

Edgar Allan Poe, inventatorul povestirilor americane de groază. Creatorul detectivului care a inspirat mai târziu apariția lui Sherlock Holmes

Emile Berliner, inventatorul gramofonului

Cine a inventat înghețata?

Nils Bohlin, inventatorul centurii de siguranță. „Există un pic de Nils Bohlin în fiecare mașină”