Elena Ghica, prima alpinistă care a urcat pe Alpii Elvețieni. La vârsta de 5 ani vorbea 6 limbi diferite

Elena Ghica, o personalitate aparte din istoria națională, a fost prima femeie alpinist din România care a escaladat Alpii Elvețieni, la 11 iunie 1855, la vârsta de 27 de ani, cucerind vârful Mönch, unul dintre cele mai cunoscute și impresionante vârfuri din Alpii Bernezi, parte a masivului muntos Jungfrau-Aletsch, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Mönch se ridică la o altitudine de 4.107 metri și face parte din „trio-ul” celebru al regiunii, alături de vârfurile Eiger și Jungfrau. În prezent, accesul către vârful Mönch se poate face cu ajutorul trenurilor de munte sau telecabinelor care deservesc regiunea, turiștii putând explora zona înconjurătoare prin drumeții montane sau practicând sporturi precum schi ori snowboarding în sezonul potrivit.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Până la descrierea episodului legat de călătoria Elenei Ghica în frumoșii Alpi Elvețieni, poate ar fi necesar să cunoaștem câte ceva despre viața și personalitatea uneia dintre cele mai rafinate și mai elevate femei din trecutul României secolului al XIX-lea.

Elena Ghica a fost recunoscută pentru inteligența sclipitoare, implicarea în activități culturale și sociale, precum și pentru rolul avut în promovarea valorilor artistice și literare, pasiunea ei pentru artă marcând profund societatea vremii. A fost scriitoare, istoric și una dintre primele feministe din Europa.

Elena Ghica s-a născut la 22 ianuarie 1828 la București, în influenta familie Ghica, o veche familie de boieri din Țările Române, dar originară din Albania, care a dat mulți domnitori în Țara Românească și în Moldova, politicieni importanți, oameni de știință și de cultură români.

Elena, cunoscută și sub numele de Dora d’Istria, ori sub numele dobândit după căsătorie, prinţesa Helena Kolțova-Masalskaia, a fost cea mai mare din șase copii ai lui Mihail Ghica, Mare Ban al Craiovei, personalitate care a deținut funcții importante în guvern, inclusiv cea de ministru de interne, numismat și arheolog, fondatorul Muzeului Național din București, și ai frumoasei Caterinei Ghica, o intelectuală cunoscută pentru traducerile și publicațiile sale, nepoata de frate a domnitorilor Grigore al IV-lea Ghica – primul domnitor pământean al Țării Românești după un secol de domnii fanariote – şi Alexandru Dimitrie Ghica. Caterina Ghica a fost, de altfel, prima femeie traducătoare și editoare din România.

Elena Ghica a crescut într-un mediu propice care i-a favorizat dezvoltarea intelectuală încă de mică, aflându-se nu doar în mijlocul unei familii erudite, pasionate de artă, cultură, cu etici de viață, dar trăind într-o casă ca un muzeu, plină de cărți valoroase, antichități, picturi și sculpturi. Educația Elenei a început de la o vârstă fragedă, la vârsta de cinci ani descifrând cu ușurință secretele unor limbi strănine precum greaca, latina, franceza, italiana, engleza și germana.

La doar 14 ani, Elena a tradus Iliada lui Homer, din greacă în germană. Dar talentele tinerei Gjica s-au extins dincolo de literature. La vârsta de 20 de ani a compus muzică pe versurile lui Heliade Rădulescu, pe lânga asta excelând și în sporturi precum înotul, echitația și scrima.

Elena Ghica și-a primit educația intelectuală inițială de la Gregorios Papadopoulos, profesor la Școala de Arte Frumoase din Atena, și de la J.A. Vaillant, profesor, activist politic, istoric, lingvist și traducător francez și român, care s-a remarcat prin susținerea Revoluției valahe de la 1848.

În 1842, familia Elenei a părăsit de bună voie România, din cauza tulburărilor politice, în timpul celor șapte ani de exil la Viena, Berlin, Dresda și Veneția, tânăra continuându-și studiile și întâlnind personalități notabile precum Alexander von Humboldt, german polimat, geograf, naturalist, explorator și susținător al filosofiei și științei romantic, omul care i-a devenit mentor. Experiența exilului nu doar că a expus-o pe Elena Ghica la noi idei și oportunități educaționale, dar i-a testat și rezistența și adaptabilitatea, provocările cu care s-a confruntat în această perioadă contribuind și mai mult la creșterea și maturizarea ei intelectuală.

„Figura sa de un oval perfect, cu o mare puritate a liniilor în toate detaliile lor, era de o paloare strălucitoare, subliniată de tonuri roze, și animată de ochi negri magnifici, ale căror priviri penetrante și vii respirau bunătatea și bunăvoința; părul șaten încorona fruntea sa largă și bine dezvoltată sub care străluceau toate luminile geniului.” (scriitorul și biograful ei Armand Pommier)

În 1848, la vârsta de 20 de ani, revenită în țară împreună cu familia, Elena Ghica îl cunoaște în timpul unui bal organizat la Iași pe prințul rus Aleksandr Kolțov-Masalski și în 1849, împotriva dorinței părinților ei, se căsătorește cu acesta, la scurt timp mutându-se la Sankt-Petersburg, unde avea să-și continue studiile și unde a obținut recunoașterea talentului său de pictoriță prin câștigarea unui premiu la concursul de pictură al Muzeului Ermitaj. Naționalistă și revoluționară din fire, ideile liberale ale Elenei nu au fost bine primite de societatea rusă. În plus, după ce a protestat vehement în special în urma invaziei Principatelor Române de către Rusia în octombrie 1853, poziționându-se deschis împotriva ocupației ruse, Elena Ghica s-a aflat la un pas de a fi exilată în Siberia. Chiar dacă primise avertismente de cenzurare a opiniilor sale, Ghica a refuzat orice fel de supunere, atitudinea ei îndrăzneață ducând în cele din urmă la aplicarea unei pedepse corporale de către poliția din Sankt Petersburg în 1855, la 26 aprilie 1855 fiind expulzată din țară.

După plecarea din Rusia, Elena s-a stabilit temporar în Elveția. Condusă de o determinare de nezdruncinat, în ciuda faptului că apropiații au încercat să o descurajeze și să o îndepărteze de la ideea care-i încolțise în minte, considerând obiectivul ei a fi unul de neatins, Elena Ghica și-a propus să cucerească Vârful Mönch, planificându-și expediția în mod organizat. A recrutat ghizi calificați și s-a pregătit meticulos pentru ascensiune, fără a lua în seamă atenționările privind pericolele implicate. Astfel, însoțită de ghizi precum Pierre Bohren, Jean Almer, John Juan de Meyringen și Ulrich Lauener de Lauterbrunnen, Elena Ghica a pornit în ascensiunea sa istorică pe Vârful Mönch, echipată corespunzător și accesorizată potrivit pentru condițiile alpine, înfruntând fără teamă provocările impuse de terenul accidentat.

După o expediție de trei zile, la 11 iunie 1855, Elena Ghica a devenit prima femeie care a escaladat vârful Moench din Alpii elvețieni, odată ajunsă în vârf, temerara româncă arborând steagul Munteniei, cu numele țării brodat cu litere de aur. Ulterior, la 1 iunie 1860, Ghica a realizat o altă performanță remarcabilă, devenind doar a treia femeie care a escaladat Mont Blanc.

În aprilie 1867, Elena Ghica a devenit prima femeie decorată de Camera Deputaților din Atena și numită cetățean de onoare al Atenei, în anii care au urmat a călătorit și trăit în Italia, Grecia (a ajuns inclusiv pe Muntele Athos), Elveția, în perioada 1875-1876 a revenit în România cu ocazia conferirii Ordinului Bene Merenti clasa I, de către Regele Carol I, pentru „merite literare remarcabile”, fiind prima femeie căreia i se acordă o astfel de distincție, s-a remarcat apoi ca avocată a femeilor susținând drepturile lor și naționalitățile oprimate, în anii care au urmat locuind din nou în Italia, la Livorno, în aceeași perioadă stabilind prietenii prețioase cu personalități precum Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei, Dom Pedro al II-lea D’Alcantara, împăratul Braziliei, Edgar Quinet, dar și cu patrioți albanezi cunoscuți precum Demetrio Camarda, preot al bisericii greco-unite din Livorno, Zef Serembe – poet liric albanez sau Leonardo de Martino.

Elena Ghica a fost una dintre membrele de onoare a mai multor Academii, instituții și societăți savante din România, Grecia, Italia, Turcia, Franța, Austria și Argentina, a fost membru onorific al Societății Arheologice din Atena, membru onorific al Société Géographique de France, membru corespondent al Ateneo Veneto di Scienze, Lettere ed Arti din Veneția, membru onorific al Academiei de Fizică-matematică și statistică din Italia, membru onorific al Syllogos Ellinikos din Constantinopol, Președinte onorific al „Elicon” – Societate literară din Smirna (Asia), membru emerit al Accademia Raffaello – Urbino, vicepreședinte onorific al Asociației femeilor din Grecia pentru instruirea femeilor etc.

„Această femeie, de o rară orientare literară, cu un mare talent scriitoricesc, cu o curiozitate mereu trează și cu un devotament neobosit pentru cauzele cele mai nobile, naționale și sociale, care a fost Hélène Ghica” (Nicolae Iorga în „Lettres de Dora d’Istria” – 1932)

De-a lungul vieții a scris pe larg despre diverse subiecte, inclusiv folclor, a abordat problemele femeilor din Orient (Les femmes en Orient), s-a concentrat pe istorie (Excursions en Roumélie et en Morée), critică de artă (Il golfo di La Spezia), literature, geografie (Vila d’Istria), religie (La religione della Romania), sociologie (La società romana), filosofie (La filosofia romana), politică (La politica romana), economie (La economia romana), etnografie (La popolazione romana), arheologie (Le scavi di Roma antica e moderna) și lingvistică (Grammatica della lingua rumana moderna e comparata con le altre lingue slave meridionali). Lucrările sale au fost publicate în mai multe limbi, de la franceză, italiană și greacă, la rusă, germană și engleză.

Elena Gjica s-a stins din viață la 17 noiembrie 1888 la Florența, din cauza unei hernii netratate. Conform dorinței sale, trupul i-a fost incinerat, iar cenușa i-a fost înmormântată la cimitirul Trespiano din Florența. În testamentul său, Elena Ghica a făcut prevederi specifice în ceea ce privește distribuirea averii sale, lăsând o parte din ea Primăriei Municipiului București cu scopul de a fi folosită pentru administrarea Spitalului Pantelimon, fondat de familia sa, restul averii fiind lăsat moștenire galeriei de artă și bibliotecii din Florența. În plus, Villa d’Istria, pe care o deținea în Italia, a fost încredințată municipalității din Florența, cu instrucțiuni de a o vinde în beneficiul Societății de educație și patronaj pentru surdo-muți din Florența.

Surse:

https://www.goodreads.com/author/show/1439388.Dora_d_Istria_Elena_Ghica_

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/istorie-filozofie-psihologie/portret-elena-ghica-una-dintre-cele-mai-rafinate-intelectuale-europene-ale-secolului-al-xix-lea-id10298.html

http://www.womenwriters.nl/index.php/Dora_d%27Istria

Vă mai recomandăm să citiți și:

Maria Cuțarida-Crătunescu, prima femeie medic din România

Irina Burnaia, prima femeie care a traversat în zbor Carpații

Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeie aviator din România și a 11-a din întreaga lume

Sarmiza Bilcescu, prima femeie avocat din Europa și prima femeie cu doctorat în drept din lume. Neobosită, demnă de toată lauda și cu un comportament ireproșabil