Mylène Farmer, una dintre cele mai bine vândute soliste din Franța. „Prefer o căsătorie gay unei căsătorii triste”
Deseori confundată cu o franțuzoaică, Mylène Jeanne Gautier, cunoscută sub numele profesional Mylène Farmer, este de fapt o cântăreață și compozitoare franco-canadiană născută în Pierrefonds, Quebec, unde a crescut până la vârsta de aproape 11 ani. Cu peste 30 de milioane de albume vândute în întreaga lume, Farmer se numără printre cei mai de succes artiști.
Mylène Farmer a fost inclusă de două ori în Cartea Recordurilor, o dată pentru cel mai bine vândut single din toate timpurile – Désenchantée (1991), și a doua oară pentru cel mai vândut album din toate timpurile – Anamorphosée, din 1995.
Videoclipurile ei, începând cu Libertine (1986), au fost de cele mai multe ori producții de lungă durată, unele variind de la 10 minute și până la 20 de minute, cele mai multe dintre ele fiind regizate de Laurent Boutonnat (n.1961), compozitor de muzică de film și regizor de videoclipuri muzicale. Clipurile lui Mylène Farmer, în afară de Franța, au fost filmate, în diferite regiuni ale lumii, inclusiv în România (clipul Fuck them all din 2005, în regia spaniolului Agustí Villaronga – n.1953), Statele Unite, China și Islanda. Filmările la Fuck them all, după un scenariu scris de Farmer, au durat două zile și producția clipului a costat peste 150.000 de euro.
Mylène Farmer și-a lansat primul videoclip și primul single în 1984, iar primul album în 1986. Până în septembrie 2018, a avut în palmaresul ei muzical unsprezece albume de studio, șase albume live și cinci albume de compilații.
De asemenea, Farmer deține recordul pentru cel mai vândut album best-of în Franța – Les mots – care a fost lansat în noiembrie 2001.
Conform informațiilor oferite de IMDb.com, Farmer este singura cântăreață franceză care a reușit să vândă de două ori Stade de France pentru spectacole consecutive (în 2009 și 2023). Biletele la cele două spectacole din 2009 s-au epuizat în aproximativ 3 ore, cu un total de 160.000 de bilete vândute. Cele două spectacole din 2023 au fost reprogramate pentru 2024 din cauza tulburărilor civile din apropierea stadionului în weekendul în care au avut loc spectacolele.
Deține recordul pentru cel mai vândut concert cu DVD în Franța cu show-ul Mylène Farmer: Avant que l’ombre… à Bercy (2006), recordul pentru cel mai mare buget pentru un turneu în Franța, pentru turneul său Timeless 2013, care a costat 30 de milioane de euro și recordul celui mai mare buget pentru un clip muzical francez pentru Mylène Farmer: L’âme-stram-gram (1999) – 900.000 de euro.
În 1987-1988 a fost aleasă una dintre cele mai frumoase femei din lume (locul 16 în aprilie 1988) de către cititorii revistei franceze LUI.
Mylène Farmer s-a născut la 12 septembrie 1961 la Pierrefonds, Quebec, Canada din părinți francezi, pentru ca la începutul anilor 1970 să se mute cu familia la Chaville, lângă Paris, acolo unde Farmer s-a intersectat cu domeniul divertismentului urmând o carieră în modeling și actorie.
Farmer a devenit cunoscută ca artistă muzicală odată cu lansarea single-ului de debut Maman a tort în 1984, patru ani mai târziu ieșind pe piață cu cel de-al doilea album de studio, Ainsi soit je …, care s-a vândut în 1,5 milioane de exemplare în Franța, generând primul single număr unu al ei în clasamentul francez – Pourvu qu’elles soient douces. Cel de-al treilea album de studio al solistei, L’autre…, s-a vândut în două milioane de exemplare, devenind cel mai bine vândut album al lui Farmer până în prezent, iar piesa Désenchantée (1991) a devenit cel mai de succes single al lui Farmer, adesea descris ca fiind cântecul ei de referință.
Stilul muzical al lui Mylène Farmer a evoluat semnificativ odată cu cel de-al patrulea album de studio, Anamorphosée (1995), înregistrat în Statele Unite, îndepărtându-se de synth-pop și europop pentru a se orienta spre instrumente live și încorporând influențe rock și R&B. Farmer a continuat să experimenteze diverse genuri la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, cel de-al cincilea album de studio al ei, Innamoramento, lansat în 1999, prezentând un accent sporit pe elemente de muzică electronică.
În a doua jumătate a anilor 2000, a explorat muzica pop acustică pe albumul Avant que l’ombre… (2005) și muzica electronică pe Point de suture (2008).
În 2010, Farmer a lansat cel de-al optulea album de studio, Bleu noir, marcând revenirea ei la producția synth-pop și europop regăsite în primele albume. Single-ul principal, Oui mais… non, s-a vândut în peste 130.000 de exemplare în Franța.
În 2015, Mylène Farmer și-a lansat cel de-al zecelea album de studio, Interstellaires, care a debutat pe primul loc în Franța. Albumul a fost precedat de single-ul Stolen Car, un duet cu Sting, care a ocupat primul loc în topul francez al single-urilor în septembrie 2015. A urmat, în 2018, cel de-al unsprezecelea album de studio – Désobéissance, ajuns, de asemenea, pe primul loc în topurile din Franța și vândut în peste 265.000 de exemplare.
Mylène Farmer Număr deține recordul de discuri de diamant – opt albume de diamant, dintre care cinci au depășit milionul de exemplare vândute în Franța, fiind singura artistă care a obținut discuri de diamant pe parcursul a patru decenii diferite în această țară și singura artistă care a clasat un album pe primul loc al vânzărilor în Franța pe parcursul a cinci decenii diferite.
Mylène Farmer nu se află pe nicio rețea de socializare și a refuzat să aibă până și propriul site web, singura prezență online oficială a solistei fiind site-urile care vând bilete la concertele sale.
A vândut mai multe discuri (peste 30 de milioane) decât orice alt artist din Franța în ultimele decenii și s-a bucurat de cele mai multe single-uri No. 1 (peste douăzeci) în topurile franceze decât orice alt artist din istorie. Turneele ei se epuizează în câteva ore: biletele pentru spectacolele din vara lui 2023 au fost puse în vânzare în octombrie 2021, vânzându-se peste o jumătate de milion de locuri pentru treisprezece spectacole diferite.
De-a lungul timpului o serie de epitete i-au fost atribuite: de la „electronul liber”, „veșnic tânără”, „suflet rebel”, „înger roșu”, „misterioasa”, „bestie roșcată”. Mylène Farmer, care a acordat foarte rar interviuri, a apărut cel mai recent pe prima pagină a revistei Télé Star la 6 septembrie 2021, cu o fotografie realizată în timp ce urca scările la Festivalul de Film de la Cannes, la 6 iulie. Prietenă bună cu Sting, Farmer este muza legendarului creator de modă Jean-Paul Gaultier, care îi confecționează toate costumele de scenă.
Farmer nu a fost niciodată căsătorită și nu are copii.
Surse:
https://www.mylene.net/mylene/records
https://www.imdb.com/name/nm0267785/trivia/?ref_=nm_dyk_trv
https://mylenefarmerbook.com/chapters-61-80/elle-a-dit-chapter-71-of-155/