Home » Cultură » Florica Maria Sas, orfana care a ajuns explorator renumit în Africa

Florica Maria Sas, orfana care a ajuns explorator renumit în Africa

Florica Maria Sas, orfana care a ajuns explorator renumit în Africa
Sursa foto: Domeniul Public
Publicat: 14.09.2024

Florica Maria Sas, sau Florence Barbara Maria von Sass, cunoscută și sub numele de Lady Florence Baker, s-a născut la 6 august 1841, la Aiud, în Imperiul Austro-Ungar.

Rămasă orfană la vârsta de 7 ani în 1848, Florica a avut origini incerte – posibil să fie de origine saxonă transilvăneană, secuiască sau românească. Povestea ei a luat o turnură neașteptată când, după ce a fost vândută ca sclavă într-un harem otoman, a fost salvată de Samuel White Baker, un aventurier și explorator britanic în vârstă de 38 de ani, cunoscut pentru expedițiile sale în Africa în secolul al XIX-lea. Bărbatul, vrăjit de frumusețea fetei de 18 ani, a reușit să o cumpere pe Florica de la un Pașa, ducând-o apoi la București și, în final, la Constanța. Acolo, Samuel a cerut ajutorul consulului britanic în emiterea unui pașaport și a unei noi identități a fetei. Astfel, Florica Maria a devenit Florence Barbara Maria Finnian, începând o viață nouă și devenind din sclavă, o adevărată doamnă respectată și iubită de Baker, un bărbat bine văzut în societatea britanică.

Dar Maria nu era doar o fată frumoasă cu un destin demn de romane. Deși nu avusese parte de o educație formală, femeia vorbea patru limbi străine – româna, maghiara, germana și turca – pentru ca mai târziu să își completeze cunoștințele și cu limbile engleză, arabă și kiswahili.

În 1861, Florica Maria Sas l-a însoțit pe Samuel Baker într-o expediție pentru a descoperi izvoarele fluviului Nil, această călătorie conducându-i la explorarea Africii ecuatoriale, unde au găsit în cele din urmă Lacul Albert (azi între Congo-Kinshasa și Uganda) și regiunea împrejmuitoare a Africii ecuatoriale. Samuel a numit lacul după numele consoartei reginei Victoria, publicându-și experiențele în The Albert N’yanza, în 1866. Succesul expediției a fost semnificativ, drept urmare Samuel Baker, la întoarcerea în Anglia, a fost celebrat și numit cavaler. Patru ani mai târziu de la acest eveniment, a avut loc și căsătoria lui cu Florica.

(…) Baker, scrie The Guardian, un văduv de vârstă mijlocie, a luat-o cu el (n.r. pe Maria) în timp ce se îndrepta spre Africa pentru a căuta sursa Nilului. De-a lungul drumului, Florence a învățat limba arabă, a mediat confliectele atunci când echipa lor de localnici s-a răzvrătit și aproape a murit din cauza insolației. Nu au găsit sursa Nilului, dar ea și Samuel au fost primii europeni care au văzut Cascada Murchison și Lacul Albert din Uganda. Când Samuel s-a întors în Anglia în 1865 pentru a fi făcut cavaler, cei doi s-au prezentat la ceremonie în calitate de soț și soție. Exploratorul David Livingstone a scris atunci în mod ironic: „Baker s-a căsătorit cu amanta lui la Cairo și, după toate aparențele, a meritat-o după tot ce a făcut pentru el”. Se spune că regina Victoria, scandalizată, a refuzat să-i primească la curte. Între 1870 și 1873, soții Baker au făcut o altă expediție în Africa de Est pentru a încerca să suprime comerțul cu sclavi – probabil o cauză pe care Florence o simțea foarte mult.

Deși Florica Maria Sas a fost o figură mai puțin cunoscută în comparație cu soțul ei, românca a intrat în istorie prin faptul că i s-a alăturat în expediția care a dus la descoperirea Lacului Albert.

În 1869, la cererea Hedivului turco-egiptean, Samuel Baker a organizat o altă expediție cu scopul de a deschide o nouă rută comercială și de a pune capăt comerțului cu sclavi arabo-musulmani în regiunile ecuatoriale ale Nilului. Obiectivul principal a fost acela de a deschide noi căi pentru comerțul legitim, abordând în același timp problema presantă a sclaviei care predomina în acele zone.

Florence a jucat un rol crucial în logistică datorită cunoștințelor sale în materie de tratare a bolilor tropicale și înțelegerii mentalităților otomane, expertiza ei în vindecarea acestor boli fiind neprețuită și contribuind semnificativ la menținerea sănătății și bunăstării membrilor expediției în condiții dificile. În plus, înțelegerea ei a mentalităților otomane a ajutat la gestionarea provocărilor diplomatice care au apărut în timpul interacțiunilor cu populațiile locale.

Florence avea o personalitate empatică, fiind în plus inspirată și diplomată în relațiile cu oamenii, indiferent de rasa, limba, religia ori statutul social al acestora, această abordare permițându-i să se conecteze cu diverse grupuri de oameni și să navigheze în medii dificile mai eficient decât predecesorii ei.

Ca urmare a acestei expediții, Samuel a fost onorat la Cairo de către turco-egipteni cu titlurile de pașa și general-maior în armata otomană și, de asemenea, a fost numit guvernator general al teritoriului ecuatorial, care cuprindea Sudanul de Sud și Uganda de astăzi, consolidându-și moștenirea de explorator dedicat atât eforturilor comerciale, cât și cauzelor umanitare.

Întorcându-se în Anglia în 1874, Samuel și Florence s-au stabilit la Sandford Orleigh Manor din Devon. Trecutul neconvențional al lui Lady Florence și căsătoria interrasială au stârnit controverse și scandaluri în societatea britanică rigid stratificată a vremii. Deși realizările sale i-au adus în cele din urmă recunoașterea în anumite cercuri, Florence s-a confruntat cu discriminarea și excluderea din partea unor segmente ale societății.

Lady Baker și-a însoțit partenerul în expedițiile sale ulterioare în Africa, călătorind prin Sudan, Etiopia și Uganda, cartografiind ținuturi necunoscute și documentându-și descoperirile.

Moștenirea lăsată de românca Florica Maria Sas nu constă doar în spiritul său aventuros și în realizările în domeniul explorării, ci și în rolul de femeie pionieră în descoperirea lumii într-o epocă în care astfel de activități erau predominant masculine.

Florence, rămasă văduvă în 1893, a locuit la Sandford Orleigh, proprietatea familiei Baker din Devon, până la moartea sa, în 1916.

Surse:

https://www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofBritain/Florence-Lady-Baker/

https://www.theguardian.com/travel/2020/may/31/florence-baker-polyglot-slave-girl-turned-explorer

Vă mai recomandăm să citiți și:

Exploratorul ce a „botezat” Australia, reînhumat în satul natal din Anglia

Explorator lăudat sau impostor? Adevărata poveste a primului om care s-a luptat cu gheţurile pentru a ajunge în „Vârful lumii”

Artefactul misterios care ar putea elucida expediția unui celebru explorator spaniol

O echipă de exploratori a surprins sacrificiul suprem al unei femele calamar

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase