Home » Cultură » Frank Langella, cel mai în vârstă actor câștigător al Premiului Tony

Frank Langella, cel mai în vârstă actor câștigător al Premiului Tony

Frank Langella, cel mai în vârstă actor câștigător al Premiului Tony
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 01.09.2024

Frank Langella (n.1938), distins actor american, cunoscut pentru versatilitatea și performanțele sale remarcabile pe scenă, în filme și în televiziune, spunea la un moment dat că lucrurile care l-au ajutat cel mai mult în viață au fost eșecurile și „crizele mele când nu găseam de lucru, când oamenii nu erau interesați de mine sau când mă dădeau deoparte”, toate aceste provocări contribuind în cele din urmă la creșterea și succesul său, nu doar ca actor, dar și ca om.

Frank Langella a intrat în istorie ca fiind cel mai în vârstă actor care a câștigat un premiu Tony pentru cel mai bun actor într-o piesă de teatru, această realizare stabilindu-se la vârsta de 78 de ani, pentru interpretarea sa din The Father, în 2016, o piesă de Florian Zeller – romancier, dramaturg, regizor de teatru, scenarist și regizor de film francez.

Cu o carieră de peste 60 de ani, Frank Langella a strâns în palmaresul său patru premii Tony: două pentru cel mai bun actor principal într-o piesă de teatru, pentru interpretarea lui Richard Nixon în Frost/Nixon de Peter Morgan și André în The Father de Florian Zeller, și două pentru cel mai bun actor principal într-o piesă de teatru, pentru interpretările sale în Seascape de Edward Albee și Fortune’s Fool de Ivan Turghenev. De asemenea, în 2009 a fost nominalizat la Oscar, BAFTA și Golden Globes pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru prestația din Frost/Nixon în regia lui Ron Howard, asta pe lângă alte premii naționale și internaționale câștigate de-a lungul timpului.

Frank Langella s-a făcut remarcat pentru prima dată pe scena din New York pentru rolul său din Seascape, care i-a adus aprecierea criticilor și l-a consacrat din acel moment ca o figură proeminentă în lumea teatrului. În ceea ce privește producția Seascape, aceasta este o piesă în două acte a dramaturgului american Edward Albee, finalizată în 1974 și premiată cu Premiul Pulitzer pentru dramă în 1975. Piesa a debutat pe Broadway la Sam S. Shubert Theatre la 26 ianuarie 1975 și s-a încheiat la 22 martie 1975, după 65 de reprezentații. În regia lui Albee, din distribuție au mai făcut parte Deborah Kerr (Nancy), Barry Nelson (Charlie) și Maureen Anderman (Sarah). Seascape a fost reluată pe Broadway de Lincoln Center Theater la Booth Theatre la 28 octombrie 2005 (avanpremieră), stagiunea încheindu-se la 8 ianuarie 2006, după 27 de avanpremiere și 55 de reprezentații. În regia lui Mark Lamos, distribuția i-a avut în rolurile principale pe George Grizzard (Charlie), Frances Sternhagen (Nancy), Elizabeth Marvel (Sarah) și Frederick Weller (Leslie).

În film, unul dintre cele mai emblematice roluri ale lui Langella, care i-a adus recunoaștere internațională și i-a consolidat statutul la Hollywood, a fost cel al Contelui Dracula în adaptarea cinematografică din 1979 a poveștii clasice cu vampiri. Dracula, în regia lui John Badham, i-a mai avut în distribuție, printre alții, pe Laurence Olivier, Donald Pleasence, Kate Nelligan și Trevor Eve. Langella, care a interpretat, de asemenea, personajul principal Dracula pe scenă în timpul reluării de pe Broadway și a fost nominalizat la Premiul Tony pentru prestația sa, a spus despre interpretarea lui Dracula: „Nu îl joc ca pe un personaj macabru care îți ridică părul în cap. Dracula este un nobil, un om elegant, dar care are o problemă socială unică și distinctă. Are nevoie de sânge pentru a trăi și este…nemuritor”.

Frank Langella, născut la 1 ianuarie 1938, în Bayonne, New Jersey, a absolvit liceul Columbia din South Orange, New Jersey, în 1955, după care a obținut diploma de licență în teatru la Universitatea Syracuse, în 1959. Langella și-a început cariera de actor în afara Broadway-ului, jucând în producții precum The Immoralist și Old Glory, pe Braodway făcându-și debutul în 1965 în piesa Yerma, de Federico García Lorca, trei ani mai târziu câștigând recunoaștere pentru rolul său din A Cry of Players de William Gibson, jucată pe scena Teatrului Bancroft.

Langella a apărut în numeroase filme, printre care The Twelve Chairs (1970), Masters of the Universe (1987), Dave (1993), Good Night, and Good Luck (2005) și Robot & Frank (2012), remarcându-se de asemenea și în televiziune, cu interpretări notabile în seriale precum The Americans, Kidding și The Trial of the Chicago 7.

Începând cu 2021, Frank Langella a jucat în trei filme nominalizate la Oscar pentru cel mai bun film: Good Night, and Good Luck (2005), Frost/Nixon (2008) și The Trial of the Chicago 7 (2020).

Frank Langella a fost căsătorit o singură dată – cu actrița Ruth Weil (din anul 1977 și până în 1995), printre relațiile sale amoroase mai cunoscute fiind acelea cu actrițele Diane Baker, Elizabeth Taylor și Whoopi Godberg. Langella are doi copii cu Ruth Weil – Frank III și Sara.

Istoric Premiile Tony

Premiile Tony, cunoscute și sub numele de Premiul Antoinette Perry pentru excelență în teatru, sunt decernate în fiecare an pentru a recunoaște realizările din teatrul de pe Broadway.

Premiile, denumite după Antoinette Perry, actriță, regizoare, producătoare și co-fondatoare a American Theatre Wing, au fost înființate în 1947 de către American Theatre Wing și The Broadway League. Prima ceremonie de decernare a premiilor Tony a avut loc la 6 aprilie 1947, la hotelul Waldorf Astoria din New York. Câștigarea unui premiu Tony este considerată una dintre cele mai înalte distincții din industria teatrală americană, un astfel de premiu putând crește semnificativ reputația și succesul comercial al unui actor sau al unei producții.

Un record în câștigarea premiilor Tony îl deține regizorul și producătorul Harold Prince, recompensat cu 21 de premii Tony, cele mai multe primite de o persoană la mai multe categorii. (În cazul lui, opt pentru regie, opt pentru producție, două ca producător al celui mai bun musical al anului și trei premii speciale Tony).

Surse:

https://www.theguardian.com/stage/2016/apr/14/the-father-review-frank-langella-devastates-study-dementia

https://www.imdb.com/title/tt0079073/trivia/?ref_=tt_ql_3

Vă mai recomandăm să citiți și:

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase