Barbra Streisand ar fi putut fi prima doamnă a Canadei. „Creierul meu era îndrăgostit de el, însă nu și corpul meu”

01 09. 2024, 14:00

Barbara Joan „Barbra” Streisand este o cântăreață, actriță, compozitoare, producătoare și regizoare americană, a cărei carieră se întinde pe parcursul a peste șase decenii. Una dintre cele mai populare vedete internaționale, Streisand se află printre primii artiști premiați cu un Emmy, Grammy, Oscar și Tony, această realizare remarcabilă plasând-o în rândul grupului de elită de artiști care au excelat în mai multe domenii din industria divertismentului.

Barbra Streisand a câștigat două premii Emmy în timpul carierei sale, primul pentru show-ul ei de televiziune „My Name Is Barbra” din 1965, care i-a adus, de asemenea, și premiul Outstanding Individual Achievements in Entertainment. Cel de-al doilea Emmy i-a fost acordat în 1995 pentru concertul „Barbra: The Concert”.

Streisand a fost onorată cu opt premii Grammy de-a lungul carierei, inclusiv pentru albumul anului, „The Barbra Streisand Album”, în 1964, și „Partners”, în 2015.

În 1969, Barbra Streisand a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru rolul Fanny Brice din filmul „Funny Girl”, un musical în regia lui William Wyler, în care l-a avut partener pe actorul egiptean Omar Sharif. Producția a fost primul film în care a jucat Streisand.

De asemenea, Streisand a primit un premiu Tony special în 1970 pentru „Star of the Decade” care, deși nu este un premiu Tony competitiv, recunoaște contribuțiile semnificative ale actriței pe scena Broadway în acea perioadă.

În afară de Barbra Streisand, doar 18 artiști au până în prezent statutul de EGOT, celelalte vedete care au câștigat un Emmy, un Grammy, un Oscar și un Tony fiind Elton John, Viola Davis, Jennifer Hudson, Alan Menken, John Legend, Tim Rice, Andrew Llyod Webber, Robert Lopez, Scott Rudin, Whoopi Goldberg, Mike Nichols, Mel Brooks, Jonathan Tunick, Marvin Hamlisch, Audrey Hepburn, John Gielgud, Rita Moreno, Helen Hayes și Richard Rodgers.

Prima femeie compozitor care a câștigat un premiu Oscar

Streisand este una dintre cele mai bine vândute artiste din toate timpurile, cu peste 68,5 milioane de albume în SUA și 150 de milioane de albume și single-uri vândute în întreaga lume, averea ei în 2024 fiind estimată la 400 de milioane de dolari. Este singura artistă care a primit premiile Directors Guild of America, Globul de Aur, National Medal of Arts și Peabody, precum și premiul francez Légion d’Honneur și premiul pentru întreaga carieră al American Film Institute, în 2015, președintele Barack Obama oferindu-i Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă din Statele Unite acordată persoanelor care au adus contribuții excepționale la securitatea sau interesele naționale ale Statelor Unite, la pacea mondială sau la eforturile culturale.

Barbra Streisand este singura artistă care a reușit performanța de a avea un album numărul unu în fiecare din ultimele șase decenii ale carierei sale, intrând în istorie ca prima femeie compozitor care a câștigat un premiu Oscar pentru cel mai bun cântec original cu piesa „Evergreen” din filmul „A Star Is Born” din anul 1976.

„Acesta este genul de bărbat cu care mi-ar plăcea să mă întâlnesc”

Barbra Streisand a fost cât pe ce să devină Prima Doamnă a Canadei. În 1969, artista a fost implicată într-o poveste de dragoste cu premierul canadian Pierre Trudeau (tatăl actualului prim-ministru Justin Trudeau), însă aceasta a refuzat cererea în căsătorie a lui Trudeau. Despre episodul romanțios cu Trudeau senior a relatat în cartea autobiografică „My Name Is Barbra”. Cei doi s-au cunoscut în 1968 la premiera filmului în care juca Streisand, „Funny Girl”. Despre Troudeau, actrița i s-ar fi destăinuit unei prietene (înainte să-l cunoască personal pe politician) spunându-i „acesta este genul de bărbat cu care mi-ar plăcea să mă întâlnesc”, iar după ce l-a cunoscut, Streisand l-a găsit pe Trudeau de-a dreptul fermecător. „Era foarte elegant, inteligent, profund… un fel de combinație între Albert Einstein și Napoleon (doar că mai înalt). Avea și un job important. Am fost uluită”.

„Avea un zâmbet grozav și pomeți care ar fi putut fi sculptați în marmură. A fost frumos să mă întâlnescu cu un bărbat care avea propria lumină ce strălucea în jurul lui, așa că am putut să stau puțin în umbră. (…) Dar lipsea ceva. Creierul meu era îndrăgostit de el, însă nu și corpul meu”.

Streisand s-a trezit curând „puțin speriată de intensitatea acestei relații”, scrie people.com. „Trudeau avea 50 de ani, în timp ce ea 27, cu un copil și recent ieșită dintr-o căsnicie, astfel că realitatea a prins din urmă aventura și visele”. Streisand a revenit în America, stabilindu-se la Los Angeles, cumva pentru a crea mai multă distanță între cei doi. Cu toate acestea, Streisand și Trudeau au rămas prieteni timp de peste 30 de ani, păstrând legătura. În 1983, când actrița a participat în cadrul unei gale, United Jewish Appeal, organizată în onoarea ei, aceasta a fost însoțită de Trudeau. S-au mai văzut în mod public în anul 1994, atunci când ea l-a invitat la o cină a Fundației Elie Wiesel în onoarea lui Hillary Clinton.

Are o vilă în Malibu la subsolul căreia a amenajat un mall mai mic

„Atunci când a murit (n.r. în 2000), lumea a pierdut un mare lider… iar eu am pierdut un mare prieten”, declara Barbra.

Revenind la realizările profesionale ale Barbrei Streisand, aceasta a fost prima femeie care a produs, regizat, co-scris și jucat într-un film important, „Yentl” (1983), câștigând premiul Globul de Aur pentru cel mai bun regizor. Până în prezent, este singura femeie care a câștigat la această categorie.

Barbra Streisand deține o casă în Malibu, la subsolul căreia a amenajat un mall mai mic ce include diverse magazine, cum ar fi un magazin de suveniruri (care prezintă, printre altele, ținute purtate de personaje celebre precum președintele John F. Kennedy și regina Elisabeta), un magazin de dulciuri, un magazin de păpuși și o vitrină cu obiecte și decoruri retro. Mall-ul actriței a fost vizitat de celebrități precum Ryan Murphy, Lady Gaga, John Travolta și Stephen Colbert.

Barbra Streisand s-a născut la 24 aprilie 1942, în Brooklyn, New York, într-o familie educată. Mama ei, Diana Ida Emanuel, a fost soprană și secretară la o școală, iar tatăl, profesor de liceu. Barbra, care s-a numit de fapt Barbara – „aveam 18 ani și voiam să fiu unică, dar nu-mi doream să îmi schimb numele, așa că am scos un a. A rezultat tot Barbra, dar era ceva unic” – a frecventat o școală evreiască ortodoxă din Brooklyn în primii ani de viață. Era cunoscută pentru inteligența și curiozitatea de care dădea dovadă, dar îi lipsea disciplina în clasă. Pasiunea pentru spectacol a determinat-o să caute oportunități în domeniul showbiz-ului încă de la o vârstă fragedă.

După absolvire, Barbra s-a mutat în Manhattan pentru a urma o carieră în industria divertismentului. În 1960, a început să cânte în cluburi de noapte și, în cele din urmă, a câștigat un concurs de talente pentru amatori, interpretând rolul Miss Marmelstein pe Broadway, acest moment marcând începutul călătoriei sale în actorie și artele spectacolului. A debutat în film în 1968, când a fost distribuită în „Funny Girl”, pentru care a și câștigat un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță.

Barbra Streisand a jucat în 19 filme, inclusiv în „A Star is Born”, „The Way We Were”, „Yentl”, „What’s Up, Doc?”, „Hello, Dolly!”, „The Prince of Tides”, „Nuts”, „On a Clear Day You Can See Forever” și „Meet the Fockers”.

În 2012, după o lungă pauză de la filmări, a revenit cu un rol principal pentru sezonul de sărbători din acel an în filmul „The Guilt Trip”, în regia lui Anne Fletcher.

În cei aproape 50 de ani de carieră, scrie IMDb.com, Streisand a contribuit la industria spectacolului într-un mod personal și unic, beneficiind de o bază de fani multigenerațională. De asemenea, pe tot parcursul vieții, nu a ezitat să își exprime public credințele politice în justiția socială. Barbra Streisand a fost onorată cu Premiul umanitar din partea Human Rights Campaign, cu un doctorat onorific în arte și științe umaniste de la Universitatea Brandeis în 1995, cu un doctorat onorific în filosofie de la Universitatea Ebraică din Ierusalim în 2013 și cu acordarea de către guvernul Franței a titlului de Comandor al Ordinului Artelor și Literelor. Susține numeroase cauze umanitare prin intermediul Fundației Streisand și este o ecologistă dedicată de mulți ani; a dotat o catedră de studii de mediu în 1987 și a donat proprietatea sa de 24 de acri către Santa Monica Mountains Conservancy. În plus, este fondatoarea principală a Inițiativei Clinton pentru schimbări climatice, purtător de cuvânt și amabasador pentru cauze mai multe cauze sociale și politice, dedicându-și adesea veniturile obținute din concertele sale live în beneficiul programelor pe care le susține.

Barbra Streisand a fost căsătorită cu actorul Elliott Gould (din 1963 și până în 1971), iar din 1998 este căsătorită cu actorul James Brolin, castigator a două Globuri de Aur și a unui premiu Emmy. Streisand are un singur copil, Jason Gould, actor și cântăreț, născut la 29 decembrie 1966. Tatăl lui este primul soț al Barbrei, Elliott Gould.

Surse:

https://www.pcs.org/features/10-things-to-know-about-barbra-streisand

https://www.cbsnews.com/news/egot-emmy-grammy-oscar-tony-elton-john-becomes-one-of-19-stars-to-win/

https://people.com/barbra-streisand-reflects-pierre-trudeau-romance-memoir-8391324

https://www.imdb.com/name/nm0000659/

Vă mai recomandăm să citiți și: