Sarah Bernhardt, una dintre primele celebrități din istorie. Sarah cea divină
Star la nivel mondial, Sarah Bernhardt (1844-1923) a fost prima actriță care a ajuns aproape pe toate continentele. Modernă, transgresoare și rămasă pentru totdeauna în memoria publicului ca un „monstre sacré”, un termen inventat de Jean Cocteau pentru a o descrie, Sarah Bernhardt a fost mai mult decât o actriță plină de faimă. A fost una dintre primele celebrități. A fost o femeie de afaceri, un simbol al modei, sculptor, director de teatru, o vizionară, o curtezană. A fost o femeie care a împins limitele de gen.
Născută la 22 octombrie 1844 la Paris, și fiind un copil nelegitim de origine mixtă franco-olandeză și parțial de origine evreiască, la vârsta de 13 ani Sarah Bernhardt s-a înscris la școala de teatru a Conservatorului din Paris, debutul ei pe scenă având loc în 1862 la Théâtre Français (mai târziu Comédie-Française). Necâștigând faimă imediat, Sarah a părăsit Franța pentru Belgia, acolo unde a avut o aventură cu un nobil, născându-i acestuia un fiu.
În 1869, a revenit la Paris pentru a juca pe scena Teatrului Național Odeon în rolul lui Zanetto, la scurt timp fiind solicitată în toată Europa și în America și captivând publicul cu voix d’or (vocea ei de aur) și cu maniera ei realistă de a interpreta rolurile, implicată și emoțională. Interpreta cu o asemenea intensitate încât adesea leșina la sfârșitul pieselor de teatru.
Sarah Bernhardt a jucat, a pictat, a scris, a condus propriul teatru. A „antrenat” tinere actrițe. A câștigat – și apoi a cheltuit – aproximativ 25 de milioane de dolari. A fost o femeie de afaceri și o artistă talentată, independentă și pricepută, cu mult înaintea timpului ei.
Dramaturgul, profesorul și criticul francez Jules Lemaître (1853-1914) a spus odată despre Bernhardt: „Putea să intre într-o mănăstire, să descopere Polul Nord, să se vaccineze cu rabie, să asasineze un împărat ori să se căsătorească cu un rege negru fără să mă uimească”.
De-a lungul carierei sale ilustre, Bernhardt a întreprins numeroase turnee internaționale de teatru, fiind una dintre primele actrițe importante care a înregistrat discuri și a apărut în filme.
Stea a scenei franceze, Sarah Bernhardt a avut o relație interesantă, de dragoste și ură, cu cinematograful timpuriu. După ce a debutat în 1900 în filmul Le duel d’Hamlet (1900), Sarah Bernhardt declarase că detestă acest mediu, dar după câțiva ani, mai exact în 1909, a fost de acord să joace din nou într-un film, La Tosca. După ce a văzut rezultatul însă, actrița a cerut ferm ca negativul peliculei să fie distrus. Trei ani mai târziu, Sarah Bernhardt a devenit prima mare actriță de teatru care a apărut în noul mediu cinematografic, odată cu distribuția în producția Film d’Art, La dame aux camélias (1912) și cu interpretarea din Les amours de la reine Élisabeth (1912), încasările obținute de pe urma acestui film, în SUA, scrie IMDb.com, oferindu-i lui Adolph Zukor, unul dintre cei trei fondatori ai Paramount Pictures, banii necesari pentru a pune bazele Paramount.
„La 69 de ani, lui Bernhardt i s-a oferit o avere pentru a face filme cu alte companii, dar a rămas la Film d’Art, apărând în Adrienne Lecouvreur (1913), Jeanne Doré (1915) și Mothers of France (1917), cele două din urmă produse pentru a ridica moralul luptătorilor și al civililor în Primul Război Mondial”.
În februarie 1915, Sarah Bernhardt a luat decizia de a-și amputa piciorul drept din cauza durerilor chinuitoare provocate de o rană suferită în timp ce juca în piesa Tosca a lui Victorien Sardou, în care ea era eroina care se aruncă în cele din urmă de pe zidul unui castel pentru a se sinucide din disperare. Marea actriță franceză avea atunci 70 de ani, iar genunchiul îi provoca dureri de nesuportat. Cu un an în urmă, în 1914, a încercat să poarte ghips, iar în ianuarie 1915 a închiriat o vilă la Andernos, lângă Bordeaux, în speranța că o perioadă de imobilizare completă o va ajuta. Din păcate, niciunul dintre eforturile făcute nu au dat roade, astfel că decizia ei finală a fost să renunțe la picior, exprimându-și dorința de a pune capăt suferinței constante și de a trăi ceea ce i-a mai rămas din viață. În ciuda faptului că și-a pierdut piciorul, Sarah Bernhardt a revenit pe scenă la Paris la un an de la operație, continuându-și cariera de actriță cu o determinare și o rezistență remarcabile până la moartea sa, în 1923.
În 1923, la 79 de ani, camera ei de hotel fusese transformată într-un studio pentru a putea apărea în filmul La voyante (1924), dar starea sănătății artistei a oprit producția, Sarah Bernhardt murind la 26 martie 1923, înainte ca pelicula să fie finalizată. Sarah Bernhardt a fost căsătorită între 1882 și 1889 cu Aristides Damalas, cunoscut în Franța sub numele de scenă Jacques Damala, fost ofițer militar grec devenit actor, un bărbat cu 12 ani mai tânăr decât ea, descris ca fiind pe cât de frumos, pe atât de insolent și infidel soției sale.
În 1864, Sarah Bernhardt l-a născut pe singurul ei copil, Maurice Bernhardt, al cărui tată era prințul belgian Henri de Ligne. Deși rezultat în urma unei relații neoficializate, cu puțin timp înainte de nunta lui Maurice, tatăl său, prințul de Ligne, i-a spus lui Maurice că este pregătit să îl recunoască oficial și i-a oferit numele și o avere substanțială. Maurice, însă, a respins oferta, spunându-i prințului „având în vedere faptul mama m-a crescut de una singură și a făcut sacrificii atât de mari, prefer să rămână un Bernhardt”.
Sarah Bernhardt a declarant despre ea că ar fi avut în jur de 1.000 de iubiți, informație greu de dovedit, desigur, și că obișnuia să doarmă într-un sicriu din lemn de trandafir căptușit cu scrisori de dragoste ale unora dintre aceștia.
Îi plăceau animalele sălbatice și se pare că avea în casă un leu și șase cameleoni. Potrivit unor biografii (probabil mai mult fanteziste decât de încredere), scrie IMDb.com, actrița i-ar fi cerut unui chirurg să îi atașeze de corp o coadă de tigru, acesta spunându-i că este imposibil de realizat așa ceva.
Cele mai importante filme în care a jucat Sarah Bernhardt sunt Hamlet (1900), Tosca (1908), după piesa cu același nume de Victorien Sardou, Camille (1911), după o adaptare a piesei de teatru puse în scenă după romanul lui Alexandre Dumas, Queen Elizabeth (1912), Mothers of France (1915) și Jeanne Doré (1916) – filme de încurajare a moralului în timpul Primul Război Mondial și The Clairvoyant (1923) – Bernhardt, bolnavă de moarte în viața reală, apărând într-o scenă a morții de cinci minute, în acest ultim film al ei.
Surse:
https://www.thenationalnews.com/lifestyle/the-instant-expert-sarah-bernhardt-1.436567
https://www.historytoday.com/archive/sarah-bernhardts-leg
https://www.imdb.com/name/nm0076800/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm
https://www.britannica.com/biography/Sarah-Bernhardt
Vă recomandăm să citiți și:
Soprana australiană Nellie Melba, o divă uitată. A avut parte de funerariile unui monarh
George Lazenby, cel mai tânăr și cel mai puțin popular James Bond
John Wayne, cel mai faimos actor cowboy. „Vorbește încet, vorbește lent și nu spune prea multe”