Home » Cultură » Pedro Pascal, senzația chiliană de la Hollywood. De la Game of Thrones la Gladiator 2

Pedro Pascal, senzația chiliană de la Hollywood. De la Game of Thrones la Gladiator 2

Publicat: 03.08.2024

Pedro Pascal, actorul de origine chiliană care deține unul dintre rolurile secundare din noul film Gladiator, în regia lui Ridley Scott, a devenit un nume popular în ultimii ani.

Născut în Santiago, Chile, la 2 aprilie 1975, familia lui Pascal a fugit în Statele Unite când acesta era doar un copil, pentru a scăpa de regimul opresiv al lui Augusto Pinochet (dictator aflat la conducerea țării din 1973 și până în 1990). A crescut în San Antonio, Texas, Orange County, California, acolo unde a practicat înotul de performanță, iar din 1993 locuiește în New York. A studiat actoria la Orange County High School of the Arts și la New York University’s Tisch School of the Arts.

În 1993, Pascal s-a înscris la Universitatea din New York (NYU), iar doi ani mai târziu, cea mai mare parte a familiei sale, inclusiv părinții și doi dintre frații săi, s-au întors în Chile. Mutarea a avut loc în timp ce tatăl lui Pascal, medicul José Balmaceda era acuzat că a schimbat în secret embrionii pacienților de la clinica la care lucra. După ce în 1999 i-a murit mama, Pedro a început ulterior să folosească numele ei de familie – Pascal. Intrarea în lumea filmului a necesitat un parcurs mai greu, până a reușit să deschidă prima ușă către succesul în domeniul diversismentului, fiind nevoit să se întrețină singur și având diverse locuri de muncă, lucrând inclusiv ca ospătar.

Pascal a apărut în mai multe seriale de televiziune, printre care Buffy the Vampire Slayer, The Good Wife, Homeland, Law&Order și Graceland. În iunie 2013 a fost distribuit în rolul lui Oberyn Martell, „Vipera roșie”, în cel de-al patrulea sezon al serialului HBO Game of Thrones, acesta fiind rolul care l-a propulsat în lumina reflectoarelor. În urma acestui succes, Pascal a jucat în serialul Netflix „Narcos”, unde l-a interpretat pe agentul DEA Javier Peña, mai târziu apărând în francize precum „The Last of Us” de la HBO și „The Mandalorian” de la Disney+.

De asemenea, are o vastă experiență teatrală ca regizor și actor, primind premiul LA Drama Critics Circle Award și Garland Award pentru interpretarea rolului Phillip în producția Orphans a International City Theater, și jucând în opere clasice și contemporane în întreaga țară. A apărut pe Off-Broadway în piesele Maple and Vine de Jordan Harrison, Beauty of the Father de Nilo Cruz, Based on a Totally True Story de Roberto Aguirre-Sacassa, Sand de Trista Baldwin, Old Comedy de David Greenspan, Some Men de Terrence McNally și în producția Macbeth de Shakespeare. Este membru al LAByrinth Theater Company din New York.

În 2023, revista Time l-a inclus pe Pedro Pascal în lista anuală a celor mai influenți 100 de oameni din lume, recunoaștere venită ca urmare a impactului semnificativ pe care actorul chileno-american l-a avut asupra industriei de divertisment și culturii populare în general.

De asemenea, pe lângă cariera sa artistică, Pedro Pascal este cunoscut și pentru activitatea susținută pe rețelele sociale, unde își folosește platforma pentru a aborda teme sociale importante, inclusiv drepturile LGBTQ+, o cauză apropiată inimii sale, având în vedere că sora mai mică se identifică ca fiind transgender, și problemele legate de imigrație, o implicare socială care nu face decât să îi amplifice influența, tranformându-l într-un model pentru mulți tineri din întreaga lume. În plus, fiind un actor latino-american care a reușit să obțină roluri principale în producții majore realizate la Hollywood, Pedro Pascal a deschis și deschide în continuare uși pentru alți actori din comunitățile subreprezentate.

Pedro Pascal este asociat și cu sora lui transgender, actrița și modelul Lux Pascal, cea mai mică dintre cei patru frați ai familiei Pascal, care a făcut valuri odată cu participarea în 2024 la Emmy Awards. Lux Pascal a studiat teatrul, în 2014 făcându-și debutul în piesa La noche obstinada a lui Pablo Rotemberg, în același an debutând și pe ecran cu rolul din Los 80. Actrița a apărut inclusiv alături de fratele ei Pedro în cel de-al treilea sezon al serialului Netflix Narcos, în 2017, mai recent jucând în scurtmetrajul Bust, unde interpretează rolul unui ofițer de poliție transsexual din New York care operează sub acoperire pentru a se infiltra într-o rețea de droguri.

Lux Pascal a ieșit pentru prima dată în public ca transsexual la începutul anului 2021, iar fratele ei Pedro, pentru a o susține în decizia pe care a luat-o, a pozat alături de ea pentru o copertă a revistei chiliene Ya, spunând „Mi hermana, mi corazón, nuestra Lux” sau „sora mea, inima mea, Lux a noastră”.

De altfel, cu mai multe ocazii, Pascal a descris legăturile cu frații ca fiind „cea mai bună parte a vieții”, la rândul ei Lux spunând, cu privire la Pedro, că se bucură de o relație deschisă cu el. „Nu există nimic pe care să simt că nu pot împărtăși cu Pedro. Este un mare privilegiu să am un frate mai mare ca el, pentru că, într-un fel, mă face să simt că nu voi fi niciodată singură.”

În mult așteptata producție Gladiator 2, Pedro Pascal apare în rolul lui Marcus Acacius, un general roman care s-a antrenat sub comanda lui Maximus Decimus Meridius (Russell Crowe din „Gladiatorul”, prima parte), jucând alături de Paul Mescal (Lucius, protagonistul peliculei), Denzel Washington în rolul lui Macrinus, un bogătaș al Romei care deține un fel de „fermă” de gladiatori instruiți pentru spectacolele de arenă, și de Joseph Quinn și Fred Hechinger în rolul împăraților gemeni ai Romei.

Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0050959/?ref_=nmtrv_ov

https://www.britannica.com/biography/Pedro-Pascal

https://www.yahoo.com/news/pedro-pascals-sister-lux-11-145401450.html

https://variety.com/2024/film/news/gladiator-2-trailer-paul-mescal-pedro-pascal-1235817146/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cei mai faimoși gladiatori romani. Spartacus a fost singurul gladiator care nu s-a luptat în arenă

Legenda Gladiatorului regizat de Ridley Scott. Maximus a fost fictiv, însă alții chiar au existat în istorie

Cine este Lucius din Gladiator 2? Personajul lui Paul Mescal, erou fictiv sau real?

Paul Mescal este pregătit de luptă în Gladiator 2. „O să mă deprime dacă voi deveni mai faimos după Gladiator 2”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?