Test de cultură generală. Ce fac rușii imediat după ce beau vodcă?
În toată lumea, rușii sunt cunoscuți pentru setea lor aproape de nepotolit pentru vodcă. Dar știați că imediat după ce beau o gură de vodcă rușii folosesc un truc pentru o aromă mai bună?
Se pare că după ce beau vodcă, mulți ruși miros o bucată de pâine neagră, iar acest truc ar intensifica aroma băuturii, arată Britannica.com.
Vodca este o băutură distilată, fără culoare și fără o aromă sau gust clar, ce variază în conținut alcoolic de la 40 până la 55%. La început, în mod tradițional, vodca era făcută din cereale în Rusia și Polonia, însă mai târziu au început să fie folosiți cartofi în ambele țări, precum și în alte state producătoare.
Când ar fi apărut vodca?
Deși denumirea de vodcă este un diminutiv al cuvântului rusesc „voda” (apă), originile acestei băuturi alcoolice sunt un oarecare subiect de dezbatere. Unii susțin că ar fi apărut în secolul VIII sau IX în Polonia sau Rusia. Indiferent de unde și când a apărut vodca, această licoare se găsea în Rusia în secolul XIV.
Vodca a fost populară în Rusia, Polonia și țările din Balcani până imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, atunci când consumul a început să crească și în Statele Unite și mai apoi în Europa.
În Rusia, vodca este servită simplă și răcită, în pahare mici, alături de aperitive. De asemenea, este preferat un consum scăzut de alcool de 40%, iar în Polonia de 45%. În alte țări, vodca este folosită în combinație cu alte băuturi, fiind preferată tocmai pentru că are un caracter neutru.
Mai mult, vodca este uneori aromatizată cu alte ingrediente cum ar fi coaja de lămâie, fructe de pădure, boabe de piper negru și chimen, mai arată Enciclopedia Britanică.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un sindrom misterios și rar face ca organismul uman să „producă” alcool
De ce nu este bine să bei alcool, iar apoi să te culci în timpul unui zbor lung?
Consumul de alcool „până la leșin” poate duce la Alzheimer
Abuzul de alcool, diabetul și poluarea cresc riscul de Alzheimer și Parkinson