Sandra Bullock, actriță și inventatoare. „Cu toții merităm iubire”
Sandra Bullock, una dintre simpaticele, talentatele și cele mai apreciate actrițe de la Hollywood, a jucat în numeroase filme, câteva dintre cele mai populare fiind Speed, Miss Congeniality, Gravity și The Blind Side din 2009 pentru care a primit un Oscar pentru cea mai bună actriță.
Este cunoscută și pentru donațiile sale generoase, pe care le-a făcut în mod constant de-a lungul vieții. În 2001, de exemplu, a donat 1 milion de dolari Crucii Roșii Americane după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, încă 1 milion de dolari, tot Crucii Roșii, după dezastrul provocat de tsunami-ul din Asia, în 2004, și altul, în 2010, de data aceasta organizației Medici fără frontiere, după cutremurul din Haiti, cutremur în urma căruia, potrivit estimărilor oficiale, 222.570 de persoane au fost ucise, 300.000 rănite, 1,3 milioane au rămas strămutate, 97.294 de case distruse și 188.383 avariate în zona Port-au-Prince și în mare parte din sudul Haiti.
În 2000, la 36 de ani, a scăpat cu viață după ce avionul în care se afla alături de iubitul ei din acea perioadă, muzicianul Bob Schneider, și alte două persoane, a ratat pista și s-a prăbușit, suferind avarii serioase.
Sandra Bullock, câștigătoare de Oscar
Sandra Bullock este una dintre cele patru actrițe care au câștigat ambele premii, Oscarul pentru cea mai bună actriță și Razzie pentru cea mai proastă actriță, alături de Halle Berry, Faye Dunaway și Liza Minnelli, Bullock primind aceste distincții în același an – 2009 (pentru The Blind Side și All About Steve), odată cu acceptarea premiului Razzie, devenind una dintre puținele din istoria de 30 de ani a premiilor care a acceptat personal dis- onoarea care i-a adus suma de 4,97 dolari.
Un lucru mai puțin cunoscut este că Sandra Bullock a proiectat centuri de siguranță speciale pentru ca animalele ei de companie, Ruby și Poppy, să poată călători în siguranță în mașină. Asta după un accident în urma căruia mașina pe care o conducea fusese lovită de un șofer beat.
Sandra Bullock a adoptat doi copii, Louis Bardot Bullock, în 2010, și Laila, în 2012.
Deține cetățenie germană și americană și vorbește germana (în Germania, de altfel, a trăit până la vârsta de 12 ani). Bunicul ei matern a fost un om de știință în domeniul rachetelor din Nürnberg (orașul natal al mamei ei, Helga Bullock, cântăreață de operă).
Sandra Bullock s-a născut la 26 iulie 1964, în Arlington, Virginia, dar primii ani ai copilăriei i-a petrecut în Nürnberg, Germania, acolo unde mama ei avea angajamente muzicale. După divorțul părinților, când Sandra avea 12 ani, a revenit în Statele Unite ale Americii, împreună cu mama și sora ei mai mică.
Bullock a urmat cursurile Liceului Washington-Lee din Arlington, Virginia, în cadrul căruia a participat la diverse producții de teatru, iar după liceu, s-a înscris la Universitatea East Carolina din Greenville, Carolina de Nord, pentru a studia actoria. În timpul facultății, a jucat în producții de teatru și a lucrat, de asemenea, ca barman și chelneriță pentru a se întreține.
Primul rol important
Primul rol important al Sandrei Bullock într-un film a fost în thrillerul Hangmen din 1987, o peliculă foarte prost cotată pe IMDb.com.
Lovitura în cinematografie a dat-o în 1994, când a jucat în rolul lui Annie Porter, alături de Keanu Reeves, în filmul de acțiune Speed, producție care s-a bucurat de un mare succes de box office, devenind unul dintre filmele cu cele mai mari încasări ale anului.
După Speed, cariera Sandrei Bullock a continuat să înflorească, fiind distribuită în numeroase alte filme, printre care While You Were Sleeping (1995), Miss Congeniality (2000), The Proposal (2009) și Gravity (2013). În 2009, a fost recompnesată cu un Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, pentru prestația din filmul The Blind Side, inspirat după o poveste reală, în regia lui John Lee Hancock. Tot pentru interpretarea din The Blind Side, Sandra Bullock a mai primit un Glob de Aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă și o nominalizare BAFTA.
În urma rolului principal din drama Gravity în care a jucat alături de George Clooney, rol care care i-a adus o nominalizare la Oscarul pentru cea mai bună actriță, în 2014, Bullock a ajuns în fruntea listei actrițelor cu cele mai mari venituri de la Hollywood, câștigând peste 70 de milioane de dolari în total pentru Gravity.
Pe lângă cariera de actriță, Bullock s-a aventurat și în producția de film. A fondat propria companie de producție, Fortis Films, la sfârșitul anilor 1990, în care căreia a realizat pelicule precum Hope Floats (1998), Two Weeks Notice (2002) și The Proposal (2009).
Poveștile pe care le-au dezvăluit publicațiile internaționale despre viața Sandrei Bullock au arătat cumva faptul că actrița nu a fost cea mai norocoasă în dragoste. Primul eșec amoros a avut loc odată cu mariajul de cinci ani pe care l-a avut cu actorul și regizorul Tate Donovan (s-au căsătorit în 1990 și au divorțat în 1995), urmând un alt mariaj, tot de cinci ani, cu infidelul Jesse James, om de afaceri și personalitate TV (2005 – 2010).
Când părea că s-a liniștit din punct de vedere sentimental, Sandra Bullock a avut de depășit, în 2023, un moment tragic, odată cu decesul partenerului ei Bryan Randall, fotograf profesionist, cu care era într-o relație de 8 ani, acesta decedând la 5 august după o luptă de trei ani cu scleroza laterală amiotrofică. Randall avea 57 de ani,
„Trebuie să încercăm să ne găsim echilibrul între ireal și real, într-o lume care devine tot mai nebună”. (Sandra Bullock)
https://www.imdb.com/name/nm0000113/trivia/?ref_=nm_dyk_trv
https://www.vogue.com/article/7-things-you-didnt-know-about-sandra-bullock
https://www.hollywoodreporter.com/news/general-news/sandra-bullock-five-things-you-810307/
https://www.theguardian.com/film/2000/dec/21/news1
https://people.com/sandra-bullock-partner-bryan-randall-dead-7569585
Vă recomandăm să citiți și:
A cui față este Statuia Libertății?
Coloana Infinitului. O cunoaştem cu toţii, dar puţini ştim acest detaliu