Billie Holiday, fenomenul jazz. „Dacă o să ajung să cânt ca altcineva, atunci mai bine nu mai cânt deloc”
Billie Holiday (1915 – 1959), cunoscută și sub numele de „Lady Day”, a fost una dintre cele mai mari cântărețe de jazz din perioada anilor 1930 – 1950. Deși nu avea o pregătire muzicală formală, Billie Holiday a fost înzestrată cu un simț instinctiv al structurii muzicale și o cunoaștere profundă a jazzului și a bluesului, dezvoltând un stil de cântat profund emoționant și individual.
Vocea ei unică avea calitatea de a fi în același timp senzuală, delicată și vulnerabilă, dar și puternică.
„Era genul de cântăreață care te făcea să te simți ca și cum ți-ai fi ascultat propriile secrete”, spunea despre ea Duke Ellington (1899 – 1974), pianist, compozitor și jazzman valoros al sfârșitului de secol XX.
S-a mai spus despre Billie Holiday că a schimbat modul în care oamenii cântau jazz, fiind prima artistă care a făcut acest gen să sune intim și personal, „ca și cum ar fi cântat doar pentru tine”. Inovatoare, a adus contribuții semnificative în stilul blues. Maestră a frazării și a sincronizării, Billie Holiday traversa cu ușurință granițele muzicale, trecând de la jazz la pop și blues într-o manieră absolut captivantă și convingătoare.
„Nu poți copia pe cineva și apoi să ajungi undeva bine. Dacă ai căzut în patima copiatului, înseamnă că nu ai pus niciun sentiment real în opera ta”. (Billie Holiday)
Billie Holiday a fost o adevărată artistă a vremii sale devenind un fenomen social în anii 1950, valoarea sa artistică rezistând timpului astfel că și în ziua de astăzi vocea ei emoționantă este considerată în continuare una dintre cele mai mari voci de jazz din toate timpurile.
Billie Holiday, pe numele real Eleanora Fagan, s-a născut la 7 aprilie 1915, în Philadelphia, Pennsylvania, Statele Unite ale Americii, copilărind însă în Baltimore, Maryland. Mama ei, Sarah Julia Fagan, era doar o adolescentă când a născut-o pe Billie, iar identitatea tatălui este incertă, deși au existat speculații în jurul ideei că muzicianul de jazz de succes Clarence Holiday ar fi fost tatăl.
Educația formală a lui Billie Holiday a fost limitată. A urmat o școală catolică pentru o scurtă perioadă de timp, dar circumstanțele familiale dificile și expunerea timpurie la un stil de viață confuz, haotic și plin de probleme (inclusiv un viol la care a fost supusă de un vecin) au determinat-o să abandoneze școala la vârsta de 11 ani.
Billie Holiday a avut norocul să se nască cu talent muzical și, mai mult decât atât, a știut să îl dezvolte și să profite de circumstanțele favorabile pe care i le-a oferit viața din acest punct de vedere. A început să cânte în cluburile de noapte din Harlem la mijlocul adolescenței, în 1933 fiind descoperită de producătorul John Hammond care a aranjat ca ea să înregistreze primele sale melodii cu Benny Goodman, numit Regele Swing-ului ( împreună cu muzicieni din trupele lui Count Basie și Duke Ellington, Goodman a intrat în istorie ca prima trupă de jazz care a cântat vreodată la New York) și alți muzicieni proeminenți.
Cariera lui Holiday a luat avânt când s-a alăturat Orchestrei Count Basie în 1937, însă pasul definitoriu în ceea ce privește cariera ei de succes a avut loc atunci când a început să înregistreze cu legendarul producător de jazz și descoperitor de talente John Hammond însuși, și a semnat un contract cu Brunswick Records, Hammond simțind potențialul extraordinar pe care îl avea Holiday și apreciindu-i vocea distinctă, interpretarea emoționantă și capacitatea de a insufla emoții profunde în interpretările, calități care o diferențiau de celelalte cântărețe ale vremii.
Interpretările lui Holiday ale unor cântece precum „Strange Fruit”, „God Bless the Child” și „Lover Man” au devenit emblematice și sunt considerate clasice în genurile jazz și blues.
„Strange Fruit”, de altfel, lansat în 1939 și scris inițial de Abel Meeropol (sub pseudonimul Lewis Allan), un profesor de liceu (cel care, după executarea părinților lor, i-a adoptat pe fiii lui Julius și Ethel Rosenberg – cuplul american căsătorit care a fost condamnat pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice), este unul dintre cele mai puternice și controversate cântece ale lui Holiday. Acesta a abordat rasismul și ororile linșajului afro-americanilor în Sudul Statelor Unite, versurile, cu mare impact emotional, evocând imaginea corpurilor afro-americane spânzurate de copaci, și oferind o critică puternică a rasismului sistemic și a nedreptății sociale. A devenit un imn al mișcării pentru drepturile civile, având un rol semnificativ în lupta împotriva segregării rasiale.
În 1948, Billie Holiday a concertat la Carnegie Hall, acest show reprezentând unul dintre cele mai importante și cele mai memorabile momente din cariera ei.
La momentul respectiv, Carnegie Hall era (și este încă) considerat un loc prestigios pentru muzicieni și artiști, concertul lui Billie Holiday la Carnegie Hall aducând-o pe Holiday în fața unei audiențe mai largi și mai diverse decât se întâmplase până atunci. A fost o seară în care Billie a apărut în fața publicului ca fiind cea mai bună și mai onestă cântăreață de jazz în viață.
De-a lungul timpului, Billie Holiday a colaborat cu muzicieni renumiți precum Lester Young, Teddy Wilson și Benny Goodman, trăind timp de ani de zile în lumina reflectoarelor alături de marile vedete ale vremii și bucurându-se de același respect și succes de care se bucurau figuri precum Marlene Dietrich, Greta Garbo și Howard Hughes. Era o femeie frumoasă și elegantă, întotdeauna îmbrăcată în ținute de seară, indiferent dacă cânta la Carnegie Hall sau într-un club de noapte local.
În 1956 și-a scris propria biografie „Lady Sings the Blues”, care a oferit informații despre viața sa personală tulbure și despre luptele cu dependența de droguri care i-a afectat cariera și din cauza cărora a și murit.
Billie Holiday s-a stins din viață la 17 iulie 1959 la New York, după ani în care abuzase de substanțe interzise. Avea 44 de ani. A murit cu 70 de cenți în bancă și a fost găsită cu un teanc de 750 de dolari legați de picior – o amintire a fricii de sărăcie pe care a avut-o toată viața. Peste 3.000 de persoane au venit la înmormântarea lui Holiday, la 21 iulie 1959.
Ultima ei apariție în public a avut loc în cadrul unei emisiuni a televiziunii britanice – Chelsea at Nine – înregistrarea show-ului TV fiind una dintre primele existențe ale casetei video.
Cântăreața și compozitoarea americană Billie Eilish a lansat 2 albume de studio, 1 album live, 1 album video, 2 extended plays (EP-uri), 33 de single-uri și 25 de videoclipuri. Între 1952 și 1959, a înregistrat aproximativ 100 de noi piese la casa de discuri Verve, perioadă în care a efectuat un turneu în Europa și a făcut ultimele înregistrări de studio pentru casa de discuri MGM (în martie 1959).
Billie Holiday a avut probleme cu legea din cauza drogurilor, în 1947 fiind trimisă la închisoare pentru consumul și posesia de narcotice.
Înregistrarea din 1941 a lui Holiday a piesei „Gloomy Sunday”, care vorbea despre sinuciderile din toată lumea, a fost interzisă de BBC până în 2002.
„Gloomy Sunday”, cunoscut și sub numele de „cântecul maghiar al sinucigașilor”, a fost compus de pianistul și compozitorul maghiar Rezső Seress în 1933, cu versuri de László Jávor și spune povestea unui iubit cu inima frântă care se gândește la sinucidere, într-o zi mohorâtă de duminică.
Cântecul a căpătat notorietate datorită legendelor urbane și rapoartelor care îl leagă de o serie de sinucideri, în special în Ungaria și în Statele Unite, presupunându-se că ascultătorii au fost atât de emoționați de versuri și de acordurile triste ale cântecului încât au fost împinși să își ia viața după ce l-au ascultat.
La 7 aprilie 1986, Billie Holiday a primit postum o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Apariția la televiziunea britanică „Chelsea at Nine” din 1959 a fost înregistrată pe una dintre primele casete video, înregistrarea supraviețuind până în prezent. În mod ironic, aceasta a fost ultima apariție a lui Billie Holiday înainte de moartea sa prematură.
A frecat podele într-un bordel și a încercat să devină dansatoare înainte ca un pianist de audiție să o întrebe dacă știe să cânte.
A fost inclusă postum în Grammy Hall of Fame pentru „God Bless the Child” (1976), „Strange Fruit” (1978), „Lover Man” (1989) și „Lady In Satin” (2000).
În urma morții sale prematură, a fost înmormântată la cimitirul Saint Raymond’s din Bronx, New York City.
Gama ei vocală se întindea pe o nouă – puțin peste o octavă.
Billie Holiday a fost căsătorită de trei ori. Prima căsătorie a avut loc în 1941, cu James Monroe, cel care a „introdus-o” pe Billie în lumea drogurilor. Chiar și după divorțul lor, în 1947, Holiday a continuat dependența de droguri care i-a fost alimentată și mai mult de relațiile pe care le-a avut cu bărbați care perpetuau aceste obiceiuri toxice. În 1951 s-a căsătorit cu Joe Guy în 1951, divorțând doi ani mai târziu, iar în 1957 s-a căsătorit pentru a treia și ultima dată, alesul fiind Louis McKay, un alt dependent și consumator de narcotice.
Billie Holiday a fost inclusă postum în Rock and Roll Hall of Fame (1979) și în Blues Hall of Fame (1991). A fost Clasată pe locul 6 în topul VH1 100 Greatest Women of Rock N Roll.
Surse:
https://www.imdb.com/name/nm0390507/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm
https://www.theguardian.com/music/musicblog/2015/jun/23/billie-holiday-records-from-a-rented-room
https://www.britannica.com/biography/Billie-Holiday
Vă mai recomandăm să citiți și:
Misterul unuia dintre cele mai fascinante fenomene cosmice, la un pas de a fi rezolvat
Fenomen observat din spațiu! Râurile din Alaska au devenit portocalii
O furtună văzută din spațiu arată ca „o meduză uriașă”. Cum este explicat fenomenul rar?