Alice Ball, femeia care a ajutat la tratarea leprei. Prima femeie și primul afro-american care a obținut o diplomă de master în chimie
Alice Ball (1892 – 1916) a fost o chimistă și farmacistă americană remarcabilă, cunoscută pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul medical, în special pentru dezvoltarea tratamentului cu ulei de chimen pentru lepră, care a revoluționat modul în care această boală era tratată la începutul secolului XX.
Alice Ball a studiat chimia la Universitatea din Washington și a obținut diploma de master în 1915. Ulterior, s-a alăturat echipei de cercetare condusă de Dr. Harry Hollmann la Universitatea din Hawaii, unde a lucrat intens la izolarea compusului activ din uleiul de chimen eficient împotriva leprei. Tratamentul lui Bell a dus la o scădere semnificativă a numărului de cazuri de lepră și a reprezentat un pas important în lupta împotriva acestei boli devastatoare.
Născută la 24 iulie 1892, în Seattle, Washington, Alice Augusta Ball s-a bucurat de încurajarea familiei în dorința de a-și urma pasiunea pe care o avea pentru chimie, înscriindu-se la Universitatea din Washington în 1910, odată cu acest pas, Ball devenind prima afro-americană și prima femeie care a absolvit un masterat în chimie la această instituție.
„Știința ne permite să explorăm necunoscutul, să spargem bariere și să avem un impact pozitiv asupra societății.” (Alice Ball)
„Am fost hotărâtă să îmi folosesc cunoștințele și abilitățile pentru a îmbunătăți viața celor nevoiași.” (Alice Ball)
Cercetări revoluționare în domeniul leprei
După ce și-a finalizat studiile, Ball s-a alăturat corpului profesoral al Universității din Hawaii ca asistent al catedrei de chimie, începând cercetările sale revoluționare asupra leprei, o afecțiunea infecțioasă care afecta multe comunități la acea vreme. Munca lui Alice Ball s-a concentrat, mai exact, pe găsirea unui tratament eficient pentru această boală.
„Am crezut că fiecare problemă are o soluție care așteaptă să fie descoperită și eram hotărâtă să găsesc una pentru lepră”. (Alice Ball)
„Lepra nu cunoaște granițe și este de datoria noastră, ca oameni de știință, să găsim o modalitate de a atenua suferința pe care o provoacă”. (Alice Ball)
Metoda Ball
După eforturi neobosite în laborator, Ball a reușit să dezvolte un tratament pentru lepră, cunoscut sub numele de „Metoda Ball”. A extras cu succes compușii activi din uleiul de chaulmoogra, un tratament tradițional pentru această boală, cu rădăcini străvechi în India și China, și a creat o formă injectabilă a medicamentului care era mai ușor de absorbit de organism.
Chiar în ziua de Anul Nou, în 1922, o revistă medicală obscură din Hawaii publica o lucrare științifică despre un medicament revoluționar în tratamentul leprei, lucrare ce, scrie New York Times, a acordat un credit tardiv dezvoltatorului medicamentului.
„Raportul, realizat de Harry Hollmann, a lăudat potențialul terapeutic al uleiului de chaulmoogra care, timp de secole, a fost cunoscut ca un medicament cu un gust dezgustător care producea dureri de stomac. Era atât de infect, încât unii oameni refuzau să îl ia. În lucrarea sa, însă, Hollmann a numit procesul care a transformat chaulmoogra într-un medicament pentru lepră din secolul al XX-lea: Metoda Ball, o injecție simplă care a eliberat zeci de persoane din Teritoriul Hawaii de carantina draconică. Metoda Ball nu era un leac, dar a fost cât se poate de aproape de unul până în 1922. A fost numită după Alice Ball, o chimistă de culoare care și-a dezvoltat formula în 1915, când avea 23 de ani. Ball obținuse recent un masterat în chimie și era instructor la Colegiul din Hawaii (acum Universitatea din Hawaii) din Honolulu”.
Metoda Ball a ajuns, astfel, cel mai utilizat tratament pentru lepră în perioada anilor 1920 – 1930, fiind distribuit în toată lumea.
Dar vreme de 20 de ani, foarte puțini au știut că o femeie de culoare stătea în spatele formulei. Din păcate, Alice Ball însăși a fost privată de bucuria de a fi contemporană cu momentul în care i-au fost recunoscute meritele. A murit subit înainte de a-și putea publica descoperirile, iar cercetările pe care le-a lăsat în urmă la colegiu au fost o pradă ușoară pentru cei care doreau să-și însușească descoperirea.
„Doi bărbați i-au furat munca și nu i-au acordat niciun credit pentru contribuțiile sale – mai exact Arthur Dean, președintele Colegiului din Hawaii, și Richard Wrenshall, un profesor de chimie”, declara Sibrina Collins, director executiv al Marburger STEM Center de la Lawrence Technological University din Michigan, într-un interviu acordat celor de la New York Times.
Cei doi au mers atât de departe încât au publicat o lucrare în 1920 în Journal of the American Chemical Society și o a doua lucrare în 1922 – în Public Health Reports, despre cercetările lui Alice Hall, însă fără a-i menționa numele. Arthur Dean a numit cercetările Metoda Dean și a produs medicamentul în cantități mari, experimentându-l în țară și în străinătate.
Abia după un secol a ieșit adevărul la iveală, Alice Ball primindu-și creditul cuvenit, primul ei susținător public fiind medicul și bacteriologul John Hamilton Holman, pe atunci (1915) chirurg asistent interimar la Stația de Investigare a Leprei din Hawaii.
Informațiile despre uleiul miraculos care ajuta la tratarea leprei fuseseră concentrate de Ball sub forma unei teze de masterat, o copie a acestei lucrări ajungând și în posesia lui Holman.
Subiectul era promițător, astfel că acesta a decis să o contacteze pe Ball în vederea unei propuneri. A întrebat-o dacă ar putea aborda o altă enigmă complicată: chimia misterioasă a chaulmoogra.
„Când oamenii îngurgitau acest ulei, le era greață. Ca unguent, vâscozitatea sa împiedica absorbția. Injectarea uleiului neprelucrat făcea ca acesta să ulcereze pielea, desfigurându-i și mai mult pe cei a căror piele era deja afectată de lepră. Ball a acceptat provocarea lui Hollmann și, într-o serie de pași destul de complicați, dar eleganți, a descifrat codul chimic complex ascuns în ulei. A identificat cele două componente principale ale acestuia: acizii chaulmoogric și hidnocarpic. Din fiecare a izolat constituenții activi, mai mulți acizi grași. A modificat chimic acizii grași, transformându-i în esteri etilici, o formă solubilă în apă și care putea fi injectată fără a fi afectată de uleiul brut”.
Hollmann a testat tratamentul ei pe proprii pacienți, observându-i eficacitatea în momentul în care acesta a început să ucidă bacteriile. Inovația a trecut-o sub numele colaboratoarei sale – Metoda Ball – despre care a scris în lucrarea sa din 1922, publicată în revista Archives of Dermatology and Syphilology.
„După un volum impresionant de muncă experimentală”, a scris Hollmann, „domnișoara Ball a rezolvat problema pentru mine”.
Pe o perioadă de patru ani, Hollmann a administrat cu succes tratamentul unui număr de 84 de pacienți bolnavi de lepră, testându-l și pe doi bolnavi de tuberculoză. Medicamentul necesita îmbunătățiri, nu funcționa cu toată lumea, dar a constituit o bază importantă în vindecarea celor atinși de lepră pentru care, până la Metoda Ball, moartea era singura lor ușurare.
Alice Ball a murit la 24 de ani, la 31 decembrie 1916, în Seattle, după ce a inhalat clor în timpul unei demonstrații de laborator. Colegiul a negat această afirmație, pe certificatul de deces fiind menționată drept cauză tuberculoza.
„Ce risipă că a murit la 20 de ani”, declara Gregory Petsko, profesor adjunct de bioinginerie la Harvard Medical School și profesor emerit de chimie la Universitatea Brandeis din Waltham, Massachusetts. „Cei mai mulți chimiști nu-și ating apogeul până la 30 sau 40 de ani. Imaginați-vă doar ce ar fi putut face dacă ar fi trăit”.
În 2000, Universitatea din Hawaii a onorat-o pe Alice Ball cu o Distincție postumă, iar o placă de bronz a fost dezvelită în memoria ei în campusul universității.
Surse:
https://www.nytimes.com/2023/04/08/obituaries/alice-ball-overlooked.html
https://scientificwomen.net/women/ball-alice-121
Vă mai recomandăm să citiți și:
Niloofar Rahmani, prima femeie pilot a Forțelor Aeriene Afgane
Margaret Hamilton, prima femeie programator angajată pentru proiectul Apollo de la NASA
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii