Jakub Krystof Rad, inventatorul zahărului cubic. O afacere care a pornit de la un deget tăiat

Ce este mic, pătrățos, dulce și alb? Cel mai probabil… zahărul cubic. Produs din zahăr granulat, este prelucrat ulterior și transformat în formă de cuburi măsurând de obicei 1,27 cm. Datorită dimensiunii sale compacte și a formei regulate, zahărul cubic este ușor de dozat, manevrat și de adăugat în băuturi calde fără a fi necesară o prelucrare suplimentară, prin urmare este o opțiune populară pentru cei care doresc să își îndulcească ceaiul și cafeaua fără a folosi îndulcitori lichizi sau alte forme de zahăr.

Zahărul cubic are o durată de depozitare lungă atunci când este păstrat într-un loc răcoros și uscat, datorită conținutului scăzut de umiditate. Lipsa umidității previne dezvoltarea microbiană și reacțiile chimice ce pot modifica gustul, culoarea și textura zahărului.

Invenția zahărului cubic îi este atribuită lui Jakub Kryštof Rad (cunoscut și ca Jacob Christoph Rad, 1799 – 1871), farmacist de profesie dar, în același timp, directorul unei fabrici de zahăr din orașul moraviei Datschitz (astăzi Dačice, Republica Cehă), regiune considerată în acea vreme un bastion al producției de zahăr din Europa. Rad a primit brevetul pentru această invenție la 23 ianuarie 1843, inovația lui devenind rapid populară și făcând mult mai convenabilă pentru consumatori porționarea și utilizarea zahărului în viața de zi cu zi.

Se spune că Rad a avut ideea zahărului cubic după un accident casnic suferit de soția sa. În timp ce gospodina descompunea un bloc de zahăr pentru a-l folosi la gătit, aceasta s-a tăiat (pentru a mia oară) la deget. Prin urmare, pentru a preveni accidente similare în viitor, Rad a căutat o soluție pentru a face zahărul mai ușor de utilizat.

Dacă la început Rad a venit cu o metodă de pulverizare a zahărului, la scurt timp a îmbunătățit inovația prin crearea unui dispozitiv care putea tăia zahărul în cuburi de dimensiuni manevrabile. Ideea cuburilor de zahăr mici, cât să încapă într-o linguriță, era o soluție excelentă pentru băuturile fierbinți, cum ar fi cafeaua și ceaiul, deși deloc ideală pentru băuturile reci, care se împotriveau dizolvării rapide.

În anii 1700, scrie The New York Times, europenii își cumpărau zahărul sub formă de bucăți brune care trebuiau tăiate, „bătute” și zdrobite în bucăți mai mici. Un proces oarecum anevoios care implica și accidente, precum acela pe care-l avusese inclusiv soția lui Rad.

„Oamenii acceptaseră de-a dreptul ideea că, pentru a folosi zahărul, trebuie să treacă prin toate aceste probleme fizice”, spune Elizabeth Abbott, autoarea cărții „Zahărul: O istorie dulce-amăruie”. „ În anii 1800, în magazine se vindea zahărul deja rupt în bucăți de dimensiuni diferite, mărimi care deseori nu se potriveau utilizării în cănile sau ceștile cu ceai și, neîncăpând cu totul în recipientul de băut, erau cumva înmuiate în ceai. La final, consumatorul rămânea cu o bucată lipicioasă pe care trebuia să o lase la uscat, până la o utilizare ulterioară”.

Până și Tolstoi, se continuă povestea zahărului cubic în The New York Times, a scris despre acest proces într-o povestire scurtă: „Stepanici și-a băut paharul, l-a întors cu susul în jos și a așezat pe el bucățica de zahăr rămasă”.

În perioada în care Juliana Rad a suferit acel accident minor în bucătărie, în „luptele” ei cu mărunțirea bucăților de zahăr, Jacob Rad era șeful fabricii de zahăr din Moravia (Moravia, regiune tradițională din Europa Centrală care a servit drept centru al unui important regat medieval, cunoscut sub numele de Moravia Mare, înainte de a fi încorporată în regatul Boemiei în secolul al XI-lea. În secolul XX, Moravia a devenit parte a statului modern Cehoslovacia și, ulterior, a Republicii Cehe. Regiunea este delimitată de Boemia la vest și nord-vest, de Silezia la nord-est, de Slovacia la est și de Austria Inferioară la sud).

„De ce să nu facem unități de zahăr care să se potrivească perfect într-o ceașcă de ceai?”, i-ar fi spus femeia lui Rad care nu a stat mult pe gânduri și a venit cu ideea salvatoare. Inovația lui Jakub Krystof Rad a fost o presă specială de tăiat zahărul în cuburi, iar prima cutie, care conținea 350 de cuburi de zahăr albe și roz, i-a oferit-o soției sale. Presa lui Rad a fost brevetată în 1843, la 23 ianuarie aceluiași an primind un „privilegiu” imperial pentru invenția sa, timp de cinci ani. Produsul a apărut pe piață sub denumirea de „zahăr Thee” sau „zahăr tos vienez”.

„Familia Rad ar putea fi un fel de Pierre și Marie Curie ai îndulcirii băuturilor, dar a fost nevoie să treacă zeci de ani pentru ca acest cub de zahăr să se răspândească pe scară largă în Europa. În 1870, neamțul  Eugen Langen a reinventat presa care făcea cuburile de zahăr – zahărul topit era învârtit într-o centrifugă și apoi tăiat în bucăți mici. La sfârșitul anilor 1800, alimentele procesate și cele rafinate au devenit toate la modă”.

Rad, care a avut 16 copii cu soția sa, s-a născut la 25 martie 1799 în orașul elvețian Rheinfelden, și a murit la 13 octombrie 1871 la Viena.

Afacerea inițială a lui Rad de a produce „zahăr pentru ceai” cu ajutorul invenției sale nu a avut succes. Fabrica pe care a înființat-o în Dačice s-a confruntat cu falimentul, ceea ce l-a determinat să se întoarcă la Viena în 1846. În ciuda eșecului și a opririi temporare a producției, conceptul de cuburi de zahăr a câștigat în cele din urmă popularitate și a devenit produs în masă prin diferite metode aproximativ 40 de ani mai târziu.

Surse:

https://imbibemagazine.com/history-of-the-sugar-cube/

https://www.nytimes.com/2012/11/18/magazine/who-made-that-sugar-cube.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

Consumul excesiv de zahăr îmbătrânește pielea

De ce ne este poftă de zahăr, sare și carbohidrați?

Cei mai mulți dintre români preferă cafeaua fără zahăr

Vata de zahăr, interzisă în India din cauza unei substanțe cancerigene