Donald Sutherland, actorul care a murit de două ori. A iubit ceea ce a făcut și a făcut ceea ce a iubit. „Și nu se poate cere mai mult de atât”
O carieră în film de peste 60 de ani, din cei 88 de ani de viață ai săi, peste 200 de apariții în spectacole de teatru și producții cinematografice și pentru televiziune, un Oscar ce i-a fost acrodat pentru contribuțiile aduse lumii filmului, un premiu Primetime Emmy pentru cel mai bun actor într-un rol secundar pentru apariția în Citizen X, șapte nominalizări la Globul de aur și două premii Globul de aur câștigate, în 1996 pentru rolul din Citizen X, iar în 2003 pentru cel din Path of War, cinci copii, trei soții și multă pasiune pentru cea de-a șaptea artă – filmul.
Donald Sutherland, unul dintre cei mai importanți actori din istoria filmului, care „niciodată nu a fost intimidat de un rol, bun, rău sau urât”, așa cum a declarat fiul său, actorul Kiefer Sutherland, „a iubit ceea ce a făcut și a făcut ceea ce a iubit și nu se poate cere mai mult de atât. O viață bine trăită”.
Un actor prolific, care a jucat în peste 190 de filme și a avut numeroase apariții în emisiuni și producții TV, un actor cu un farmec aparte etalat întâi într-o serie de filme clasice din anii ’70, pentru ca mai apoi să evolueze treptat în actorul senior cu o profunzime unică. Donald Sutherland nu a câștigat niciun premiu important pentru niciunul dintre rolurile sale din filme (și nu a fost niciodată nominalizat la un Oscar convențional) dar, așa cum deja am menționat ceva mai sus în articol, a obținut două Globuri de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru filmele de televiziune Citizen X (în 1996) și Path to War (în 2003), iar în 2017 Academia Americană de Film i-a acordat un meritat Oscar onorific.
Unul dintre cei mai buni actori de la Hollywood fără un premiu important
Pe Donald Sutherland l-am remarcat, desigur, într-unul dintre poate cele mai emblematice roluri negative ale sale, cel al președintelui Coriolanus Snow din seria Jocurile foamei (Hunger Games), dictatorul crud și imperios care orchestrează moartea a zeci de copii în fiecare an. De neuitat este și apariția în M*A*S*H (1970), al lui Robert Altman, unde l-a interpretat pe Hawkeye Pierce, unul dintre chirurgii care lucrau într-un spital improvizat în Coreea de Sud, în timpul războiului. Producția, care a fost nominalizată la cinci premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, prezintă abilitatea lui Sutherland de a găsi un echilibru între exploziile de umor și interludiile care dau de gândit. Deși personajul avea să fie interpretat de Alan Alda în serialul de televiziune care a urmat, interpretarea lui Sutherland i-a consolidat locul ca unul dintre cei mai importanți actori ai generației sale.
A urmat rolul lui Matthew Bennell în Invasion of the Body Snatchers (1978), regizat de Philip Kaufman, în care Sutherland oferă o interpretare captivantă a unui angajat al Departamentului de Sănătate din San Francisco care descoperă un atac extraterestru insidious și cel al lui Vernon L Pinkley în The Dirty Dozen (1967), rol care a servit drept rampă de lansare pentru cariera sa amplă de mai târziu.
A vrut să fie sculptor
Născut în Canada la 17 iulie 1935, Sutherland a urmat inițial cursuri de inginerie și teatru la Universitatea din Toronto, după care pasiunea sa pentru actorie l-a condus la Londra în 1957, unde s-a înscris la prestigioasa London Academy of Music and Dramatic Art (LAMDA), cea mai veche școală de teatru britanică, de aici viața sa având să capete o direcție clară și definită. S-a scris că înainte de a fi actor, Donald Sutherland și-ar fi dorit să fie sculptor, dar s-a răzgândit după ce a văzut cum un grup de persoane lăuda un desen al lui Churchill pe care el îl considera groaznic. De asemenea, la 14 ani, Sutherland a devenit cel mai tânăr crainic radio și disk-jockey din Canada.
Prima experiență actoricească a lui Donald Sutherland a implicat o serie de roluri mici în emisiuni de televiziune britanice. A apărut în seriale populare precum Man of the World, The Saint și The Avengers, dobândind o experiență valoroasă și construindu-și profilul actoricesc. S-a aventurat apoi în filme pentru marele ecran, asumându-și roluri în pelicula horror Fanatic și în antologia Dr. Terror’s House of Horrors, interpretări timpurii care deși au reprezentat roluri relativ minore i-au permis să își pună în valoare talentul și versatilitatea, deschizând calea pentru oportunități mai substanțiale.
Un moment important în cariera lui Sutherland a venit odată cu distribuirea sa în filmul de acțiune The Dirty Dozen (1967), un film de război regizat de Robert Aldrich, cu o distribuție din care au mai făcut parte actorii Lee Marvin, Ernest Borgnine și Telly Savalas. Au urmat rolurile din alte două filme de război, M*A*S*H și Kelly’s Heroes al lui Clint Eastwood, în timp ce lucra la acest al doilea film, în 1968, Sutherland declarând mai târziu că „a murit pentru câteva secunde” ca urmare a contractării meningitei.
Scene de sex aproape exlicit
Aparițiile lui Sutherland în filme au început să fie constante și radicale. A jucat rolul principal în Klute, alături de Jane Fonda care interpretează rolul unei prostituate, el personificând detectivul care investighează o crimă. În 1973 a jucat alături de Julie Christie în Don’t Look Now, un horror psihologic regizat de Nicolas Roeg, peliculă ce s-a remarcat la acea vreme și datorită unei controversate și celebre scene de sex, aproape explicită, între Christie și Sutherland, actorul canadian fiind nevoit să nege în repetate rânduri că ar fi fost autentică. În 1976, a fost distrbuit în Casanova lui Federico Fellini, în care l-a interpretat pe fascistul ucigaș Attila Melanchini, apoi în filmul epic 1900 al lui Bernardo Bertolucci, cu Robert de Niro, Gérard Depardieu și Burt Lancaster, printre alții – a fost atât de șocat de interpretarea sa în rolul sadicului și perversului lider fascist din acest film lansat în 1976, scrie IMDb.com, încât nu a mai putut viziona pelicula timp de câțiva ani de zile – a urmat rolul din thrillerul de război The Eagle Has Landed, unde l-a avut partener pe Michael Caine, a fost un profesorul consumator de droguri în National Lampoon’s Animal House, a jucat într-un remake al filmului SF horror Invasion of the Body Snatchers, apoi într-o peliculă ce a constituit debutul regizoral al lui Robert Redford, Ordinary People, după ce Gene Hackman renunțase la rol.
Anii ’80 și ’90 au însemnat pentru Sutherland roluri în filme precum Six Degrees of Separation, JFK al lui Oliver Stone, Buffy the Vampire Slayer, cu Kristy Swanson în rolul principal, A Time to Kill (unde a jucat alături de fiul său Kiefer), în drama cu astronauți Space Cowboys și în adaptarea lui Jane Austen Pride & Prejudice.
În 2017, scrie theguardian.com, Sutherland a primit un Oscar onorific, dar a fost adesea citat ca fiind unul dintre cei mai mari actori care nu au primit niciodată o nominalizare la Oscar.
Anul acesta în luna noiembrie va avea loc lansarea postumă a volumului său de memorii intitulat Made Up, But Still, în paginile căreia Donald Sutherland vorbește, necenzurat, despre viața sa „profundă, emoționantă și adesea foarte amuzantă”.
Actrița Helen Mirren, care a jucat alături de Sutherland în filmul The Leisure Seeker din 2017, l-a numit unul dintre „cei mai inteligenți actori” cu care a lucrat vreodată, care „a combinat această mare inteligență cu o sensibilitate profundă și o seriozitate în ceea ce privește profesia de actor, toate acestea contribuind la tranformarea sa în legenda filmului care a devenit. A fost colegul meu și, apoi, a devenit prietenul meu. Îmi va lipsi prezența lui în această lume”.
Donald Sutherland a fost căsătorit de trei ori, cu Lois Hardwick între 1959 și 1966, cu Shirley Douglas (1966-1970) și cu Francine Racette, cu care s-a căsătorit în 1972.
În două dintre filmele sale din 2003, Cold Mountain și The Italian Job, a interpretat un personaj care moare, fiind (în fiecare dintre cele două pelicule) tatăl unei tinere. Ambele fiice au fost interpretate de câștigătoare consecutive ale premiului Oscar pentru cea mai bună actriță. În Cold Mountain (2003) fiica sa a fost interpretată de Nicole Kidman, care a primit în 2003 un Oscar pentru The Hours (2002), iar în The Italian Job (2003), fiica sa a fost interpretată de Charlize Theron, care avea să câștige în 2004 un Oscar pentru interpretarea sa din Monster (2003).
A apărut în două filme care au fost selectate de către Biblioteca Congresului pentru Registrul Național de Film ca fiind semnificative din punct de vedere „cultural, istoric sau estetic”: M*A*S*H (1970) și National Lampoon’s Animal House (1978).
A jucat în patru filme în care extratereștrii au preluat controlul asupra oamenilor: Invasion of the Body Snatchers (1978), The Puppet Masters (1994), Virus (1999) și Final Fantasy: The Spirits Within (2001).
A lucrat cu opt regizori care au câștigat un Oscar pentru cel mai bun regizor: John Schlesinger, Bernardo Bertolucci, Robert Redford, Ron Howard, Oliver Stone, Barry Levinson, Clint Eastwood și Anthony Minghella.
Eram obsedat de faptul că nu știam ce s-a întâmplat după ce ai murit. Și am stat o zi întreagă cu capul lipit de perete, încercând să-mi dau seama. Dar nu am reușit. Și am spus: „Bine”. Și apoi a fost… neant. (Donald Sutherland, 17 iulie 1935, Canada – 20 iunie 2024, SUA)
Surse:
https://variety.com/2024/film/news/donald-sutherland-death-celebrity-tributes-1236043329/
https://www.bbc.com/news/articles/c9rrvdq3g9zo
https://www.imdb.com/name/nm0000661/trivia/?ref_=nmawd_ql_3
Vă mai recomandăm să citiți și:
Opinie: „Ce s-a întâmplat cu Matthew Perry?”
Geoffrey Rush, actorul care a primit premiul Tony pentru rolul dintr-o piesă a lui Eugene Ionesco