Beatrice Straight, actrița care a primit un Oscar pentru un rol de 5 minute
Beatrice Straight (1914 – 2001) deține recordul de a fi câștigat un Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar – Louise Schumacher, pentru performanța de doar cinci minute și 2 secunde pe care a avut-o în filmul din 1976, Network, cu Faye Dunaway și Peter Finch în rolurile principale. Aceasta este cea mai scurtă interpretare care a câștigat vreodată un premiu Oscar.
Louise Schumacher, personajul pe care îl interpretează Straoght, este soția lui Max Schumacher (interpretat de William Holden), un jurnalist cu experiență și președintele diviziei de știri a rețelei sale, iar timpul petrecut împreună pe ecran reprezintă în principal o singură scenă, o ceartă aprinsă în care Louise își dezvăluie intenția de a-l părăsi pe Max pentru un alt bărbat. În ciuda faptului că apariția ei în film a fost atât de scurtă, interpretarea puternică a lui Straight în pelicula lui Sidney Lumet, a făcut o impresie suficient de puternică încât reprezentanții Academiei de Film să îi ofere unul dintre cele patru trofee pe care le-a primit filmul, dintre care două fiind câștigate Peter Finch și Faye Dunaway.
O remarcabilă actriță de teatru, înainte de a-și face o carieră în film și televiziune, Beatrice Straight a debutat cu succes pe scena de pe Broadway în 1935 în piesa „Bitter Oleander”. Mai târziu, în 1953, a fost recompensată cu un premiu Tony pentru cea mai bună actriță în rol secundar în rolul lui Elizabeth Proctor în producția „The Crucible” de Arthur Miller, iar în 1978 a fost nominalizată la premiul Emmy pentru rolul Alice Dain Leggett din miniseria „The Dain Curse”.
Beatrice Straight s-a născut la 2 august 1914 în Old Westbury, New York, Statele Unite ale Americii, provenind dintr-o familie înstărită și prestigioasă. Mama, Dorothy Payne Whitney, filantroapă și moștenitoare a familiei Whitney, o familie bogată de pe coasta de est, iar tatăl, Willard Dickerman Straight, bancher, diplomat și ofițer al Armatei Americane.
Beatrice a mers la cele mai bune școli, pasiunea pentru actorie dezvoltându-se în timp ce era elevă în Devonshire, Anglia, când a reușit o performanță aclamată de critică într-o producție școlară din „Casa de păpuși” a lui Ibsen. Ulterior, a dat la actorie, studiind sub tutela lui Michael Cehov, nepotul dramaturgului rus Anton Cehov și membru al Teatrului de Artă din Moscova. Conform IMDb.com, cei doi au avut o legătură aparte, rezonând foarte bine unul cu altul, Beatrice inspirându-l pe Mihail să își înființeze o școală de actorie, unde a predat și ea, la un moment dat.
Beatrice Straight și-a făcut debutul în film în 1951, în producția „The Model and The Marriage Broker”, o comedie americană regizată de George Cukor, cu actorii Katharine Hepburn și Spencer Tracy în rolurile principale. Filmul se bazează pe piesa de teatru din 1950 „The Au Pair Man” a lui Jean Kerr.
În afară de „Network”, filmul care i-a adus Oscarul pentru memorabila prestație de cinci secunde și care a fost considerat unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată, Beatrice Straight s-a mai remarcat în pelicula de groază „Poltergeist” (1982) regizată de Tobe Hooper, „Povestea călugăriței” (1959), al lui Fred Zinnemann, o dramă cu Audrey Hepburn în rolul principal, „Patterns” (1956), dramă regizată de Fielder Cook, care explorează lumea acerbă a corporațiilor și consecințele pe care le are asupra relațiilor personale și „The Promise” (1979), în regia lui Gilbert Cates, care spune povestea unui triunghi amoros pe fundalul Primului Război Mondial.
Beatrice Straight a fost căsătorită de două ori, prima dată cu Louis Dolivet, un actor și dramaturg francez, din 1939 până în 1949, iar din 1950 cu Peter Cookson, actor și director de televiziune. Au rămas căsătoriți până la moartea lui Cookson, în 1990.
Beatrice Straight s-a stins din viață la 7 aprilie 2001, la vârsta de 86 de ani, în Los Angeles, California, din cauza unei pneumonii.
Ultima ei apariție în film a fost rolul mamei lui Goldie Hawn în thrillerul „Deceived” (1991), unde a apărut pentru doar cinci secunde, de data aceasta neaducătoare de Oscar.
A fost verișoară a creatoarei de modă Gloria Vanderbilt. A avut trei frați, Whitney Willard Straight, fost cunoscut pilot de mașini de curse, care a condus mai târziu British Overseas Airway Corporation, devenind celebru pentru că a fost cel mai tânăr pilot licențiat vreodată în Anglia (16 ani), Michael Straight, fost editor al publicației „The New Republic” și William Elmhirst (frate după mamă), filantrop.
A dat naștere primului ei copil la vârsta de 35 de ani, un fiu, Gary Straight Cookson (n. la 31 iulie 1950), iar trei ani mai târziu (23 iunie 1953) l-a născut pe Anthony Straight Cookson – cunoscut și ca Tony Cookson – tatăl ambilor copii fiind cel doilea soț al ei, Peter Cookson.
Beatrice Straight este una dintre cele 22 de actrițe premiate cu Oscar care s-au născut în statul New York.
Surse:
https://screenrant.com/oscars-beatrice-straight-win-network-screen-time-five-minutes/
https://www.imdb.com/name/nm0833152/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm