Cate Blanchett, două Oscaruri, patru Globuri de Aur și patru premii BAFTA. „Fericirea este trecătoare – cred că aceasta este principala lecție pe care am învățat-o”
Cate Blanchett, născută la 14 mai 1969 în Ivanhoe, Australia, este una dintre cele mai populare și mai apreciate actrițe (dar și regizoare) la ora actuală, faima sa ocupând nu doar marele ecran, dar și scena teatrului. Cunoscută pentru gama sa incredibilă de roluri de succes, Cate Blanchett a devenit una dintre cele mai respectate și influente actrițe ale generației sale, de-a lungul carierei sale primind peste 200 de premii, dintre care două Oscaruri, patru premii Globul de Aur și patru premii BAFTA.
Contribuțiile actriței la industria cinematografică, atât în ceea ce privește calitatea interpretărilor sale, caracterizate prin intensitate, profunzime emoțională și o abordare nuanțată, cât și implicarea în probleme sociale importante, i-au consolidat și mai mult statutul.
Blanchett este o actriță extrem de versatilă, asumându-și cu succes diverse roluri în diferite genuri. Fie că este vorba de drame de epocă, biografii, comedii, filme de dragoste sau chiar producții fantastice.
„Oamenii presupun că actorii se nasc mincinoși, dar eu aș spune că treaba actorului este să spună adevărul”. (Cate Blanchett)
Blanchett și-a făcut debutul în televiziune în 1993, iar în scurt timp a obținut roluri principale în miniserialele Heartland (1994) și Bordertown (1995). A trecut la lungmetraje odată cu distribuirea în Paradise Road (1997), o dramă istorică în regia lui Bruce Beresford, despre un lagăr de război japonez din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care Blanchett a jucat alături de Glenn Close, Frances McDormand, Pauline Collins, Julianna Margulies și Jennifer Ehle.
La 54 de ani, cu o carieră artistică de 30 de ani, rolurile lui Cate Blanchett care ar putea fi evidențiate sunt cele din „Blue Jasmine” (2013), al lui Woody Allen, un film dramatic care urmărește povestea lui Jasmine French, o fostă figură a înaltei societăți newyorkeze care cade în dizgrație după ce iese la iveală frauda financiară a soțului. Pentru interpretarea personajului Jasmine, Blanchett a primit Oscarul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal. Deși a fost un film de succes, au existat voci care au criticat pelicula pentru felul în care a fost portretizată boala mintală și pentru utilizarea unui limbaj exagerat, acuzând că filmul a perpetuat stereotipuri negative ale celor afectați de această problemă, promovând stigmatizările dăunătoare.
În 1998, Cate Blanchett a jucat în drama istorică „Elizabeth”, regizată de Shekhar Kapur, în care interpretează rolul reginei Elisabeta I a Angliei, acțiunea filmului descriind ascensiunea la putere a Elisabetei și provocările cu care se confruntă pentru a-și menține poziția în mijlocul intrigilor politice și al conflictelor religioase. Interpretarea lui Blanchett în „Elizabeth” i-a adus nu doar aprecierea criticilor dar și o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță.
În 2015, Cate Blanchett a jucat în drama „Carol”, bazată pe romanul „The Price of Salt” al Patriciei Highsmith, peliculă regizată de Todd Haynes. Filmul spune povestea unei relații de dragoste interzise între Carol Aird (interpretată de Blanchett), o femeie care trece printr-un divorț, și Therese Belivet (interpretată de Rooney Mara), o tânără fotografă. Interpretarea lui Blanchett în rolul lui Carol i-a adus o nouă nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță.
În 2004, Cate a primit cel de-al doilea Oscar din cariera ei (pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar), pentru rolul din „The Aviator” (2004), în regia lui Martin Scorsese, o dramă biografică ce relatează viața lui Howard Hughes, un miliardar excentric și pionier al aviației. Blanchett oferă o interpretare remarcabilă în rolul lui Katharine Hepburn, reușind o portretizare excelentă a celebrei actrițe. În film, Cate Blanchett a mai jucat alături de Leondardo DiCaprio, Kate Beckinsale, John C. Reilly, Alec Baldwin și cântăreața Gwen Stefani.
Un alt film care merită amintit este și „Notes on a Scandal” (2006), un thriller psihologic regizat de Richard Eyre, în care Blanchett joacă alături de remarcabila Judi Dench. Filmul se învârte în jurul relației interzise și periculoase între profesoara Sheba Hart, interpretată de Blanchett, și unul dintre elevii școlii, dar și relația de prietenie pe care aceasta o are cu o colegă de catedră, mult mai în vârstă, interpretată de Judy Dench. Pentru rolul din „Notes on a Scandal”, Cate Blanchett a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță.
Cate Blanchett a fost îndrăgită și ca regină a elfilor – Galadriel – în trilogia „Stăpânul inelelor” (2001-2003), excelenta fantezie epică a lui Peter Jackson bazată pe romanele lui J.R.R. Tolkien. Deși rolul ei poate fi mai mic în comparație cu unele din celelalte filme ale sale, portretul eteric și enigmatic al lui Galadriel pe care a reușit Blanchett să-l contureze este impresionant.
În 2007, Cate Blanchett a primit un Glob de Aur pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru rolul din „I’m Not There”, în regia lui Todd Haynes, un muzical biografic care explorează diferite aspecte ale vieții și carierei lui Bob Dylan. Filmul a adunat o distribuție lăudabilă – Bob Dylan, Richard Gere, Heath Ledger, Christian Bale, Julianne More, Michelle Williams.
Un an mai târziu, în 2008, a fost distribuită în „The Curious Case of Benjamin Button”, o dramă fantastică foarte populară printre cinefili, în regia lui David Fincher, ce spune povestea lui Benjamin Button (interpretat de Brad Pitt), un bărbat care îmbătrânește în sens invers (adică, pe măsură ce trec anii, el de fapt întinerește). Blanchett joacă rolul lui Daisy, iubita lui Benjamin.
Declarații privind egalitatea de gen
La cea de-a patra Conferință mondială a Națiunilor Unite privind drepturile femeilor, care a avut loc la Beijing, China, în perioada 4-15 septembrie 1995, cu scopul de a promova egalitatea de gen și drepturile femeilor, Cate Blanchett a fost una dintre participantele notabile ale Conferinței, aceasta fiind cunoscută, în general, pentru implicarea activă în susținerea egalității de gen și a emancipării femeilor, condamnând, printre altele, orice formă de discriminare împotriva femeilor, inclusiv în domeniul cinematografiei.
Cate Blanchett s-a implicat, de asemenea, și în apărarea refugiaților, în special în legătură cu criza refugiaților sirieni. În 2016, actrița a vizitat taberele de refugiați din Iordania, a cerut o intervenție internațională mai eficientă în abordarea acestei crize și s-a pronunțat împotriva politicilor guvernamentale care restricționează drepturile refugiaților și ale celor care solicită azil.
Campanii publicitare controversate
În 2019, Blanchett a făcut parte într-o campanie publicitară controversată lansată de lanțul australian de magazine Myer. Campania le-a prezentat pe Blanchett și pe alte celebrități într-o serie de imagini provocatoare, acestea fiind apoi criticate pentru că au promovat standarde de frumusețe nerealiste.
Viața amoroasă
Cate Blanchett, pe cât de populară și deschisă a fost în ceea ce privește cariera sa, pe atât de discret s-a prezentat în legătură cu viața ei personală.
Este căsătorită din 1997 cu Andrew Upton, un dramaturg și scenarist australian, cuplul devenind părinții a trei copii – Dashiell John, născut în 2001, Roman Robert, născut în 2004 și Ignatius Martin, născut în 2008. Blanchett și Upton s-au cunoscut în 1996 în timp ce Upton lucra la o producție a piesei „Pescărușul” pentru Sydney Theatre Company.
Deși are unul dintre cele mai longevive mariaje de la Hollywood, de-a lungul carierei sale Cate Blanchett a fost ținta unor zvonuri privind relații extraconjugale. În 1998, de exemplu, s-a spus că ar fi avut o aventură cu regizorul australian Shekhar Kapur, cei doi lucrând împreună în acea vreme la filmul „Elizabeth” (1998). Atât Blanchett, cât și Kapur au negat orice relație de natură amoroasă.
De asemenea, s-a mai scris că Blanchett ar fi avut o legătură romantică și cu actrița americană Rooney Mara, alături de care a jucat în filmul „Carol” (2015). Chimia lor de pe ecran a stârnit zvonuri despre o idilă în viața reală, dar ambele actrițe au susținut că sunt prietene apropiate și nimic mai mult.
„Dacă ar fi după mine, dacă aș fi suficient de norocoasă, dacă aș putea fi pe muchie de cuțit toată viața mea – acel sentiment de așteptare și emoție fără dezamăgire – ar fi starea perfectă”.
Unul dintre cele mai recente filme ale lui Cate Blanchette este „Nightmare Alley” (2021), regizat de Guillermo del Toro, un thriller psihologic bazat pe romanul cu același nume din 1946 al lui William Lindsay Gresha, o aduce pe Cate Blanchett în rolul psihiatrei Lilith Ritter. Filmul, care explorează teme legate de înșelăciune, ambiție și psihicul uman, îl are în rolul principal masculin pe actorul Bradley Cooper.
Tot în 2021, Cate Blanchett a jucat și în „Don’t Look Up”, regizat de Adam McKay, o dramo-comedie din a cărei distribuție fac parte actorii Leonardo DiCaprio și Jennifer Lawrence și în care Blanchett interpretează personajul lui Brie Evantee, o prezentatoare de știri.
În 2022, Blanchett și-a folosit vocea pentru muzicalul fantastic și animat „Guillermo del Toro’s Pinocchio”, în regia lui Guillermo del Toro și a lui Mark Gustafson, în același an jucând și în „Armageddon Time”, în regia lui James Gray, un film care se bazează pe propriile experiențe din copilăria lui Gray și în pelicula fantezie „The School For Good and Evil”, a lui Paul Feig, distribuit de Netflix. 2023 a adus-o pe cate Blanchett din nou în fața spectatorilor în dramele „Shayda”, „The New Boy” și pelicula romantică SF „Fingernails”.
Anul trecut, în 2023, Cate Blanchette a fost premiată în cadrul Festivalului de la Veneția pentru rolul din pelicula „Tár”, un film în regia lui Todd Field, Blanchett primind premiul pentru cea mai bună actriță. Deși filmul a fost lăudat de mulți, fiind considerat o capodoperă, a stârnit și controverse din cauza explorării unor subiecte sensibile din punct de vedere cultural, fiind criticat în special comportamentul protagonistei (rol jucat de Blanchett), considerat a fi „anti-femeie”. „Tar”, scrie theguardian.com, „este un studiu de caracter vorace și pătrunzător al unei artiste bântuite de propriile păcate, a cărei viață insulară este, totuși, zdruncinată, străpunsă și distrusă de lumea și cultura din afara ei, o lume care se desfășoară în principal pe ecrane”. „Pe măsură ce dezbaterea din jurul lui Tár ia amploare, suntem obligați să luăm în considerare întrebări incomode, cum ar fi legătura dintre artă și moralitate, obligațiile artiștilor și ale creatorilor și responsabilitatea publicului de a se implica critic în mass-media pe care o consumă. Controversa din jurul filmului Tár servește, în cele din urmă, drept o tristă reamintire a faptului că arta, ca și viața însăși, este o călătorie complexă și adesea dificilă, care ne sfidează prejudecățile și necesită implicarea noastră conștientă”. (thedailystar.net)
Surse:
https://variety.com/lists/best-cate-Blanchett-movies-performances-ranked/
https://www.britannica.com/biography/Cate-Blanchett
https://www.reuters.com/article/un-refugees-video-idINKCN11I21N
Vă mai recomandăm să citiți și:
Regizorul care a câștigat primul Oscar din istoria Ucrainei „nu și-ar fi dorit să fie pe scenă”
Ce crede regizorul Christopher Nolan despre succesul filmului „Oppenheimer”