Se știe că Warren Buffett, renumitul investitor și filantrop american, al 8-lea cel mai bogat om din lume (cu o avere de peste 130 de dolari) a avut o abordare neconvențională a căsătoriei. A fost însurat cu prima lui soție, Susan Thompson Buffett, din 1952 până la moartea acesteia, în 2004 (având împreună trei copii) însă, de asemenea, încă din timpul mariajului cu ea, Warren Buffett intrase într-o relație cu o altă femeie, Astrid Menks, aceștia căsătorindu-se abia în 2006, la doi ani după moartea lui Susan.
Susan Buffett, prima soție a lui Warren Buffett, a fost o activistă americană cunoscută pentru implicațiile sale în domeniul drepturilor civile, al dreptului la avort și al controlului nașterilor. Susan Buffett a fost, de asemenea, președinta Fundației Buffett, care a sprijinit diverse cauze caritabile, inclusiv educația, cercetarea medicală și grupurile de planificare familială. A murit în 2004, la vârsta de 72 de ani, după ce s-a luptat mai mulți ani cu cancerul.
Susan Thompson Buffett s-a născut la 15 iunie 1932, în Omaha, Nebraska, cu Warren Buffett căsătorindu-se în 1952. În ciuda unor acuzații cu privire la comportamentul ei în timpul căsătoriei, Susan a rămas implicată în activități caritabile și a urmat o carieră de cântăreață pentru scurt timp înainte de a muri. Mai mult, după dispariția ei, Susan și-a lăsat o parte semnificativă din avere în scopuri caritabile, inclusiv 50 de milioane de dolari pentru organizația caritabilă înființată de copiii ei, și sume substanțiale pentru prieteni și angajați. Cea mai mare parte a acțiunilor sale de la Berkshire Hathaway au fost alocate unei fundații care avea să-i poarte ulterior numele.
Susan a fost considerată dragostea vieții miliardarului Warren Buffett. Cei doi s-au cunoscut în Omaha, Nebraska, prin intermediul Robertei Buffett, sora lui Warren, la acea vreme colegă de cameră cu Susan la Northwestern University.
Cuplul a fost căsătorit timp de 25 de ani înainte ca Susan să decidă să-l părăsească pe Warren și să-și urmeze pasiunea pentru muzică în San Francisco. În ciuda faptului că a fost profund afectat de plecarea ei, Warren i-a respectat decizia și a sprijinit-o să-și urmeze visele, cei doi rămânând într-o relație bună până la moartea acesteia. Mai mult, Susan a fost cea care i-a făcut cunoștință lui Warren cu actuala lui soție, Astrid Menks, în 1978. Susan o cunoscuse pe aceasta în Buffet în French Cafe, unde Astrid lucra ca ospătăriță, iar Susan obișnuia să cânte. După de despărțirea de Warren Buffett, Susan a încurajând-o pe Astrid să aibă grijă de fostul ei soț.
În octombrie 2003, Susan a fost diagnosticată cu cancer oral, drept urmare a fost supusă unei intervenții chirurgicale, radioterapie și reconstrucție facială. Warren, care locuia în Omaha, a venit să-și viziteze fosta soție, fiindu-i alături în fiecare weekend în timpul recuperării. Ulterior, cei doi aveau să contribuie cu 6 milioane de dolari pentru cinci medici din California pentru studiul cancerului oral.
Susan Buffett a murit la 72 de ani, la 29 iulie 2004. Warren Buffet a fost atât de afectat de moment, încât nu a putut lua parte la ceremonia de înmormântare la care și-au adus omagiul mai multe persoane inclusiv Bono, renumitul vocalist al trupei rock irlandeze U2, care a și cântat în memoria lui Susan, interpretând piesele Forever Young și All I Want Is You.
„A fost alături de tatăl meu în toți acești ani din toate motivele corecte”, povestea Susan Alice, fiica lui Susan și Warren Buffett despre Astrid într-un interviu oferit în 2006 celor de la New York Times. „Și îi sunt foarte recunoscătoare. Îl iubește și are grijă de el. Iar dacă Warren nu ar avea un cent, ea tot ar fi cu el”.
„Neconvenționalul nu este un ceva rău. Mai mulți oameni ar trebui să aibă căsnicii neconvenționale”, a mai comentat fiica lui Barrett, completând de asemenea și faptul că mama ei, Susan, a vrut să fie cunoscută pentru ceea ce era, ca om, și mai puțin pentru avere și faima fostului soț.
„Astrid și mama mea erau foarte apropiate – se iubeau cu adevărat”.
„Aveau o relație atât de neobișnuită, atât de fină și atât de sofisticată – toți acești trei oameni”, spunea Cedric Hartman, un producător de mobilă din Omaha și prieten al soților Buffet de mulți ani, citat tot de New York Times.
Tot presa notează că după ce Astrid și Warren Buffett au devenit un cuplu, prietenii comuni ai celor trei primeau felicitări de Crăciun sau trimise cu alte ocazii speciale semnate „Warren, Susie și Astrid”.
Fundația Susan Thompson Buffett, înființată de Warren Buffett în 1964 și redenumită ulterior în onoarea regretatei sale soții Susan Buffett, este cunoscută pentru activitățile sale caritabile importante, axate pe sănătatea reproducerii și pe subvențiile pentru planificare familială în întreaga lume. Fundația pune un accent deosebit pe sprijinirea accesului la avort, contraceptive și cauze conexe. Aceasta investește masiv în organizații precum Planned Parenthood și International Projects Assistance Services (IPAS) pentru a promova sănătatea reproducerii peste tot în lume, concentrarea fundației asupra problemelor legate de sănătatea reproducerii făcând din Susan Buffett un actor cheie în promovarea drepturilor femeilor la nivel global.
Testamentul lui Susan Buffett a dotat inițial fundația cu aproximativ 2,5 miliarde de dolari, la care Warren Buffett a adăugat alte donații în valoare totală de 315 milioane de dolari. Fundația a jucat un rol în finanțarea dezvoltării medicamentului RU-486 pentru avort și a contribuit cu peste 1,5 miliarde de dolari la cauze legate de avort între 2001 și 2014.
Surse:
https://www.businessinsider.com/warren-buffett-marriage-wife-2017-10
https://www.nytimes.com/2006/09/01/business/01buffett.html
https://buffettinstitute.nebraska.edu/about-us/buffett-bio
Ce să faci înainte de recesiune? Iată 5 sfaturi de la Warren Buffett!