Home » Cultură » Harrison Ford, de la dulgher la star de cinema. Meseriașul de la Hollywood

Harrison Ford, de la dulgher la star de cinema. Meseriașul de la Hollywood

Publicat: 11.05.2024

Harrison Ford (n.1942), unul dintre cei mai populari actori, a devenit de-acum un veteran remarcabil la Hollywood, cu o carieră pe ecran ce se întinde pe parcursul a șase decenii, atât în cinematografie, cât și în televiziune. Este cunoscut pentru rolurile emblematice Han Solo în franciza Star Wars, Indiana Jones și Dr. Richard Kimble în filmul The Fugitive. Ford a primit diverse distincții, inclusiv o nominalizare la Oscar pentru rolul din Witness (1985), în regia lui Peter Weir, peliculă nominalizată la 8 premii Oscar și câștigând două dintre ele. Harrison Ford este și pilot licențiat și activist de mediu, implicându-se activ de mai mulți ani în eforturile de conservare a mediului.

La 31 iulie 2000, scrie IMDb.com, Ford și-a pilotat elicopterul pentru a o salva pe Sarah George, o excursionistă de 20 de ani, rătăcită, de pe muntele Table Mountain, în apropiere de ferma sa din Jackson Hole, Wyoming.

Tânăra se aventurase în acea zi pe Table Mountain, la 3.106 metri, împreună cu o prietenă când, din cauza altitudinii și a deshidratării, acesteia i s-a făcut rău și nu a mai putut continua drumeția. Norocul a venit din partea unui alt excursionist care a cerut ajutor prin teolefon, iar cel care a reacționat rapid la apelul de urgență a fost Harrison Ford, vedeta Air Force One venind în ajutor cu elicoperul său Bell 407.

„Purta un tricou și o pălărie de cowboy”, a declarat mai tâziu tânăra. „Nu arăta ca și cum l-aș mai fi văzut vreodată”.

Din celebrul trio format din Steven Spielberg, George Lucas și Francis Ford Coppola, Harrison Ford este singurul actor care a lucrat cu toți trei.

Cu Spielberg a colaborat pentru „E.T. the Extra-Terrestrial” (deși prestația sa a fost de scurtă durată, apărând într-o scenă în care i s-a văzut doar corpul și i s-a auzit vocea) și pentru seria „Indiana Jones”, cu George Lucas a lucrat la peliculele „Star Wars” și „American Graffiti” (1973), iar cu Francis Ford Coppola a colaborat pentru „Apocalypse Now” (1979), „Apocalypse Now: Final Cut Film” (1979) „The Godfather” (1972), „The Conversation” (1974) și „Apocalypse Now Redux” (2001).

Dintre toate personajele pe care le-a interpretat, Harrison Ford îl menționează frecvent pe Indiana Jones ca fiind atât preferatul său, cât și cel de care este cel mai mândru, iar dintre cei trei protagoniști ai trilogiei originale Star Wars, a fost singurul care a apărut în toate cele trei filme fără să semneze vreodată un contract.

Cu toate acestea, rolurile care l-au făcut cel mai cunoscut nu au fost scrise special pentru el. Tom Selleck a fost prima alegere pentru rolul lui Indiana Jones, dar au existat probleme cu contractul său cu Magnum P.I., iar Christopher Walken a fost prima alegere pentru rolul lui Han Solo (din „Războiul Stelelor”), după care Al Pacino. Mai jos în text, veți afla cum a ajuns Harrison Ford să primească, în cele din urmă, acest rol.

Harrison Ford s-a născut la 13 iulie 1942, în Chicago, Illinois, tatăl său, Christopher Ford, director de publicitate și fost actor, iar mama, Dorothy Ford, casnică. Ford și-a petrecut primii ani de viață în Chicago, înainte ca familia să se mute în Des Plaines, Illinois. A urmat cursurile liceului Maine Township High School East, unde a manifestat interes pentru teatru și a participat la piesele școlare, după terminarea liceului urmând cursurile Colegiului Ripon din Wisconsin, pe care nu l-a mai finalizat atunci când a decis că vrea să devină actor.

Totuși, până a-și îndeplini visul de a deveni actor profesionist, Harrison Ford a avut diverse slujbe. O perioadă, a fost tâmplar și, pentru scurt timp, ajutor de scenă pentru The Doors. Căsătorit și cu doi copii, și nemulțumit de rolurile care i se ofereau în anii în care doar cocheta cu actoria, Ford a devenit un tâmplar profesionist autodidact pentru a-și întreține familia, printre clienții lui din acea perioadă numărându-se scriitoarea și jurnalista americană Joan Didion și soțul ei, scriitorul John Gregory Dunne, care locuiau pe plaja din Malibu, Ford putând fi văzut în documentarul din 2017 distribuit de Netflix „Joan Didion: The Center Will Not Hold”.

Harrison Ford și-a făcut debutul în film într-o apariție necreditată în „Dead Heat on a Merry-Go-Round” (1966), apărând apoi în filme precum „Journey to Shiloh” (1968), „Getting Straight” (1970), „American Graffiti” (1973) și „The Conversation” (1974), prestația din „American Graffiti” aducându-i în cele din urmă primul său rol principal în film.

Angajat întâi de George Lucas să citească replicile actorilor care dădeau audiții pentru roluri în viitorul film, legendarul „Star Wars” (1977), Lucas a fost în cele din urmă convins de prestația lui Ford în timpul acestor lecturi, astfel încât l-a distribuit în rolul lui Han Solo care avea să-l propulseze la statutul de vedetă internațională. Au urmat „Imperiul contraatacă” (1980), „Întoarcerea lui Jedi” (1983) și apoi din nou, 32 de ani mai târziu, „Trezirea Forței” (2015) și „Ascensiunea lui Skywalker” (2019). La începutul anilor 1980, cariera lui Harrison Ford a atins cote și mai mari atunci când a fost distribuit în rolul principal al unui alt personaj eroic, Indiana Jones, în filmul de aventuri „Raiders of the Lost Ark” (1981), rol pe care l-a reluat în „The Temple of Doom” (1984), „The Last Crusade” (1989), „The Kingdom of the Crystal Skull” (2008) și „The Dial of Destiny” (2023). De asemenea, a interpretat două personaje literare aduse pe marele ecran, detectivul anti-erou Rick Deckard în filmul științifico-fantastic distopic „Blade Runner” (1982) și în continuarea acestuia, 35 de ani mai târziu, „Blade Runner 2049” (2017), și analistul CIA Jack Ryan în filmele de spionaj „Patriot Games” (1992) și „Clear and Present Danger” (1994).

Han Solo este unul dintre cele mai vechi personaje din franciza Războiul Stelelor. Când a fost prezentat pentru prima dată publicului, acesta era un pungaș egoist, un nelegiuit care s-a alăturat misiunii lui Luke de salvare a prințesei Leia doar pentru promisiunea unei sume considerabile de bani drept recompensă. Dar pe măsură ce trilogia avansează, Han demonstrează o dezvoltare incredibilă a caracterului său, devenind un adevărat erou și un altruist.

Harrison Ford, care are o avere estimată la aproximativ 300 de milioane de dolari, primește între 12 și 65 de milioane de dolari pe film.

Pentru prima sa prestație din Star Wars (la acea vreme era un actor necunoscut), a primit doar 10.000 de dolari pentru rolul lui Han Solo, decenii mai târziu, în 2015, oferindu-i-se 25 de milioane de dolari pentru a apărea în „Stars Wars: The Force Awakens”.

De asemenea, Harrison Ford a câștigat un total de 5,9 milioane de dolari pentru apariția în „Raiders of the Lost Ark”, primul film Indiana Jones, și 4,5 milioane de dolari și 4,9 milioane de dolari pentru următoarele două filme ale francizei. În 2007, a câștigat 65 de milioane de dolari pentru a reveni pentru cel de-al patrulea film Indiana Jones.

În 1998, Harrison Ford a fost ales cel mai sexy bărbat în viață de către revista People.

A fost membru al frăției Sigma Nu de la Ripon College.

Datorită popularității lui Blade Runner (1982), a devenit imaginea produselor electronice japoneze în anii 1980.

A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, pe bulevardul Hollywood 6801 din Hollywood, California, la 30 mai 2003, iar în 2003 a acceptat premiul Oscar pentru „Cel mai bun regizor” în numele lui Roman Polanski, care nu a fost prezent la ceremonia de decernare a premiilor, la acea vreme fugit din SUA din cauza unor probleme cu justiția. Ford i-a înmânat personal statueta Oscar lui Polanski la câteva luni după ceremonie, scrie IMDb.com, când a mers la Paris, unde Polanski locuia la acea vreme, în aceeași locație în care amândoi lucraseră cu ani în urmă la „Frantic”, un thriller din 1988.

De-a lungul carierei sale ilustre, Harrison Ford a primit numeroase premii și distincții pentru performanțele în filme, printre cele mai importante premii numărându-se Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor pentru rolul său din „The Fugitive” (1993), Premiul Cecil B. DeMille la Globurile de Aur pentru contribuții remarcabile în lumea divertismentului (2002), un premiu de onoare oferit la Cannes în 2023 și altul, în 2010, în cadrul César Awards, toate acestea printre cele multe nominalizări pe care le-a avut, inclusiv la un premiu Oscar în 1996, pentru cel mai bun actor din pelicula „Witness”.

Harrison Ford se află la cel de-al treilea mariaj, din 2010 fiind căsătorit cu actrița Calista Flockhart, cunoscută din serialul dee televiziune „Ally McBeal”, cuplul având un copil, Liam Flockhart Ford, născut în 2001 (Liam a fost adoptat de Calista cu puțin timp înainte să îl cunoască pe Harrison) Ford a mai fost căsătorit cu Mary Marquardt (n. 1945), expertă în artă culinară, cu care a avut doi copii, Ben (bucătar expert și proprietar al unui restaurant) și Willard Ford (proprietarul unei săli de box și al unei firme producătoare de îmbrăcăminte) și Melissa Mathison (n.1950 – d.2015), scenaristă de filme televiziune și activistă a mișcării pentru independența Tibetului, părinții a doi copii, Georgia (actriță) și Malcolm Ford (muzician).

Surse:

https://abcnews.go.com/Entertainment/action-star-harrison-ford-rescues-hiker/story?id=116341

https://www.theguardian.com/film/2024/feb/17/harrison-ford-1976-star-wars-script-sells

https://parade.com/celebrities/harrison-ford-net-worth

Vă mai recomandăm să citiți și:

Dorothy Dandridge, primul star de culoare de la Hollywood. „Nu pot juca în rolul unei sclave”

Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de plină încât vreau mai mult”

Christopher Walken, singurul actor de la Hollywood care nu a avut niciodată telefon mobil și computer

Jean Negulesco, singurul regizor român nominalizat la Oscar. Vedetă la Hollywood, dar necunoscut în România

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?