Cum a trăit Mahmud Eyvazov 152 de ani? „Secretul meu este munca”
În 1956, un timbru rusesc îl aniversa pe Mahmud Eyvazov, în vârstă de 148 de ani și cea mai bătrână persoană din Uniunea Sovietică.
Pare un fact incredibil, de aceea poate cele mai multe informații ale poveștii acestui om care a trăit în Azerbaidjan și a murit la incredibila vârstă de 152 de ani, provin în special din surse rusești.
Mahmud Bagir oglu Eyvazov, așa cum i-ar fi fost numele complet, s-a născut (probabil) la 7 februarie 1808 în satul Pirasora, Imperiul Rus (acum Lerik District, Azerbaijan) și a murit la 3 decembrie 1960, la Pirasora, districtul Lerik, RSS Azerbaidjan, Uniunea Sovietică (în prezent Azerbaidjan), la vârsta de 152 de ani și 300 de zile. Pretinsa longevitate a lui Eyvazov a stârnit interese discuții, dar și scepticism, deoarece a trăi până la o vârstă atât de înaintată este ceva extrem de rar. Prin urmare, cazul său a fost un subiect de fascinație și dezbatere în rândul cercetătorilor și istoricilor.
Ce se știe despre vârsta lui Mahmud Eyvazov?
Deși există relatări anecdotice și folclor local în legătură cu vârsta lui Eyvazov, absența documentației oficiale și a unor înregistrări fiabile a pus la îndoială autenticitatea duratei de viață raportată.
Eyvazov ar fi pretins că bunicul lui a trăit 120 de ani, iar mama sa a trăit până la vârsta de 130 de ani.
Pirasora, localitatea în care a trăit, o zonă montană și cea mai populară comună, în afară de capitala Lerik, din raionul Lerik din Azerbaidjan, cu o populație de 2.298 de locuitori, a devenit cunoscut tocmai datorită faptului că ar fi locul în care s-a născut omul despre care se spune că a trăit 152 de ani.
Datele privind vârsta lui Mahmud Eyvazov au devenit cunoscute pentru prima dată după recensământul întregii Uniuni a URSS din 1959 când, potrivit înregistrărilor oficiale, Eyvazov avea 150 de ani exact în acel an. S-a mai scris în biografiile locului că experiența sa de muncă era de asemenea remarcabilă, însumând uimitoarea „vechime” de 135 de ani. Cu toate acestea, nu de puține ori informațiile au stat sub semnul întrebării în ceea ce privește validitatea lor, susceptibilitatea fiind produsă în primul rând de metodologia folosită atunci pentru colectarea și înregistrarea datelor biografice ale cetățenilor.
Conform descrierilor rămase pe hârtie și atribuite profesorului său Enver Agayev, Mahmud Eyvazov „nu era o persoană înaltă, dar avea un fizic bine făcut, de o plinătate medie. Avea o barbă căruntă, ochi inteligenți și o figură jucăușă, ceea ce îl făcea destul de expresiv. Eyvazov era cunoscut pentru faptul că era foarte vorbăreț și afectuos, angajându-se mereu în conversații cu ceilalți. Interesant este că nu a folosit niciodată ochelari și nu s-a plâns niciodată de vederea sa. Cu toate acestea, avea probleme cu auzul și era știrb. Dar în ciuda absenței dinților, a reușit să mănânce frigărui de miel cu ajutorul gingiilor sale întărite”.
Era văzut ca un fermier dedicat și foarte muncitor. Mereu gata să contribuie semnificativ la producția agricolă. S-a mai scris despre Eyvazov că de-a lungul vieții sale a menținut un cod moral strict, abținându-se de la alcool, țigări și… minciună.
La 27 martie 1956, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a publicat Decretul nr. 234/88 în semn de recunoaștere a activității excepționale de muncă a lui Mahmud și a împlinirii vârstei de 148 de ani. Atunci, Eyvazov a fost decorat cu Ordinul Steagul Roșu al Muncii, anunțul fiind publicat în ziarele centrale la 28 martie 1956. A mai fost distins cu Medalia de Aur a VDNK din URSS., iar toate premiile, inclusiv căciula de astrahan care i-a fost dăruită de mareșalul K. Voroșilov și covorul, zestrea mamei sale, sunt păstrate ca exponate neprețuite în Muzeul de Istorie Locală din Lerik.
În 1957, Eyvazov lucra încă în munți, la ferma colectivă Komsomol, iar un an mai târziu, în 1958, Enver Agayev, în calitate de interpret, l-a însoțit pe Mahmud Eyvazov în timpul șederii sale de o lună și jumătate la Moscova, acolo unde Mahmud se întâlnise cu reprezentanții a 11 delegații străine care erau interesate de fenomenul longevității sale.
Mahmud Eyvazov devenise o personalitate destul de influentă și respectată, datorită statutului său, astfel că atunci când a venit cu inițiative, acestea i-au fost cu ușurință respectate. De exemplu, la cererea sa, a fost construită o școală în satul Pirsora.
Biografia lui Mahmud Eyvazov a stat la baza romanului „Fiul munților” al scriitorului azer Mammadhussein Aliyev (cartea a fost publicată pentru prima dată în 1977). Casa lui Mahmud Eyvazov este una dintre cele paisprezece atracții turistice din regiunea Lerik din Azerbaidjan și are o mare importanță culturală și istorică atât pentru comunitatea locală, cât și pentru turiștii care vizitează zona.
De altfel, districtul Lerik este renumit pentru stilul de viață sănătos, dar și poziționarea geografică benefică unui trai bun. În 1991, scrie CNN, în Lerik erau înregistrate peste 200 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani, dintr-o populație de 63.000 de locuitori.
„De atunci, cifrele au fost mai puțin impresionante, lucru pe care localnicii îl pun pe seama radiațiilor emise de turnurile de comunicații și a mediului, sau ar putea la fel de bine să se datoreze unei înregistrări mai riguroase. În prezent, există 11 persoane cu vârsta de peste 100 de ani, dintr-o populație locală de 83.800 de locuitori”.
Cel mai în vârstă cetățean din Lerik este Raji Ibrahimova, care are 105 ani.
În ceea ce privește alimentația locuitorilor din Lerik, contrar credinței populare, centenarii zonei mănâncă carne, dar preferă lactatele proaspete, cum ar fi shor (brânza de vaci), untul, laptele și iaurtul ayran.
„Secretul unei vieți lungi este o alimentație bună, mineralele din apa de izvor și plantele pe care le adăugăm în ceai pentru a preveni bolile, astfel încât oamenii nu trebuie să ia medicamente, ci doar să folosească remedii naturale”, le declara celor de la CNN un localnic.
Când a fost întrebat care este secretul longevității sale, Mahmud Eyvazov a răspuns: „Secretul meu este munca. Înțelepții ne-au învațăt că munca îl face pe om. Dar un om cu o viață îndelungată nu este ajutat doar de munca fizică, dar și când munca are un scop, iar odihna necesară se înrudește cu munca”.
„Am rezistat mult timp și cu greu bătrâneții. Dar ea m-a încolțit din toate părțile. Credeți-mă că bătrânețea nu înseamnă doar anii lungi de viață. Bătrânețea este, în primul rând, o persoană lipsită de posibilitatea de a munci, de a aduce beneficii oamenilor. Acesta este genul de bătrânețe despre care vorbesc. Corpul meu puternic a fost un bun aliat în lupta cu senilitatea care se apropie. Dar sunt încă plin de încredere că nu doar un corp sănătos mi-a fost de ajutor. (…)”.
Până în ultimele sale zile, Eyvazov a lucrat ca grădinar și, de asemenea, ca paznic al fermei collective, mai târziu devenind președinte de onoare al acesteia, precum și deputat al consiliului sătesc. Se spunea că a fost întotdeauna mândru de faptul că era cel mai bătrân deputat al poporului din țară și cu mult înainte ca Eyvazov (pe atunci membru al Tartelului Agricol „Komsomol”) să coboare pentru prima dată de pe înălțimile din Talysh în vara anului 1955 și să vină la Moscova pentru Expoziția All-Union, numele său era deja celebru în întreaga țară.
„După șederea sa la Moscova, faima longevivului azer a devenit națională. Este suficient să observăm că oameni de diferite naționalități, vârste și profesii au manifestat interes față de el în perioada sovietică. Fluxul de scrisori din diferite colțuri ale URSS și din străinătate către unul dintre cei mai vechi locuitori ai țării a mărturisit, de asemenea, în mod viu, interesul față de nativul din Lerik”.
Despre Mahmud Eyvazov s-a scris că a fost căsătorit de trei ori. A avut 23 de fii și fiice, iar trei dintre fiii săi au depășit vârsta de 100 de ani, în vreme ce fiica sa cea mai mare, Lala, avea 120 de ani în 1956.
Surse:
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Mahmud_Eyvazov
https://edition.cnn.com/travel/article/long-life-lerik-azerbaijan-wellness/index.html
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un olandez este cel mai longeviv pacient cu transplant de inimă din lume
Cel mai longeviv animal de pe Pământ poate trăi până la 2.000 de ani