Test de cultură generală. Ce sărbătorim de 1 Mai?
În afară de mici, bere, zile libere și valurile mării, ziua de 1 mai înseamnă și altceva. Așadar, ce sărbătorim de fapt de 1 Mai?
1 Mai este ziua care aduce aminte de eforturile prin care a trecut mișcarea muncitorească. În Statele Unite ale Americii și Canada, Ziua Muncii este celebrată în prima zi de luni din septembrie.
În 1889, o federație internațională de grupuri socialiste și sindicate a decis ca ziua de 1 mai să fie Ziua Muncitorilor, în amintirea protestelor din Chicago din 1886, numite și Afacerea Haymarket. O confruntare violentă între poliție și muncitorii protestatari a izbucnit în data de 4 mai 1886, care mai apoi a devenit un simbol al luptei pentru drepturile muncitorilor din întreaga lume.
Un simbol al luptei pentru drepturile muncitorilor
Cinci ani mai târziu, președintele american Grover Cleveland, nefiind mulțumit de originile socialiste ale zilei, a semnat o legislație prin care Ziua Muncii devenea o sărbătoare americană oficială în onoarea muncitorilor. Canada i-a urmat exemplul la scurt timp, informează Britannica.
În Europa, 1 Mai a fost asociată din punct de vedere istoric cu festivalurile păgâne din zonele rurale, dar însemnătatea zilei a fost înlocuită treptat cu asocierea modernă a mișcării muncitorești. În Uniunea Sovietică, conducătorii au primit cu brațele deschise noua sărbătoare, crezând că va încuraja muncitorii din Europa și SUA să se unească împotriva capitalismului.
Ziua a devenit o sărbătoare importantă în URSS și țările din Blocul de Est, fiind organizate parade impresionante. În Germania, Ziua Muncii a devenit o sărbătoare oficială în 1933, odată cu popularitatea partidului nazist. În mod ironic, Germania a abolit sindicatele libere la o zi după stabilirea sărbătorii, astfel că mișcarea a fost distrusă.
Când a sărbătorit România pentru prima dată Ziua Muncii?
Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice și a guvernelor comuniste din Europa de Est la finalul secolului XX, paradele și celebrările de 1 Mai nu au mai avut aceeași importantă. În mai multe țări din lume, totuși, ziua de 1 mai a devenit sărbătoare oficială și continuă să fie celebrată cu picnicuri și petreceri.
Cât despre România, Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima oară în anul 1890. În perioada comunistă, Ziua Muncii era marcată prin ample manifestări propagandistice, la fel ca și în alte țări comuniste. În urma Revoluției din decembrie 1989, România nu a mai marcat în niciun fel sărbătoarea de 1 Mai, însă românii continuă să se bucure de această zi în fiecare an, fie la munte sau la mare.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cele mai populare destinații în minivacanța de 1 mai și Paște
Amintirea 1 MAI MUNCITORESC. Serbările cu fast ale perioadei comuniste – VIDEO
Angajatorii se așteaptă ca muncitorii asiaticii din România să plece în Occident