Bono: „Cu cât știi mai puțin, cu atât crezi mai mult”. Solistul trupei U2 din 1976, activist, filantrop, bărbatul aceleiași femei de peste 40 de ani
Unul dintre cei mai faimoși irlandezi din lume, solistul și principalul textier al renumitei formații rock U2, Bono pare a fi un tip constant în aproape tot ceea ce reprezintă viața sa.
Este vocalistul U2 din anul 1976, este soțul aceleiași femei (din 1982) și, de-a lungul timpului, nu a încetat să se implice în acțiuni umanitare și caritabile, pentru eforturile sale în acest sens fiind nominalizat în 2006 la Premiul Nobel.
Prezența carismatică pe scenă a lui Bono, vocea puternică și versurile pieselor sale cu o conotație socială l-au transformat pe artist într-una dintre cele mai influente figuri din industria muzicală.
Recordurile lui Bono
Interpret, compozitor, umanitar, activist politic, voluntar în Africa și America de Sud, Bono s-a căsătorit cu iubita sa din copilărie, Ali Hewson, cei doi având împreună patru copii – Jordan, Memphis Eve, Elijah Bob Patricius Guggi Q și John Abraham – cu toții locuind la Dublin.
Solistul trupei rock U2 deține mai multe recorduri Guinness World printre care și acela de a fi „cel mai caritabil” star pop. Se știe foarte bine faptul că de-a lungul carierei sale Bono s-a implicat activ în diverse acțiuni filantropice folosindu-și faima și influența pentru a sensibiliza și a strânge fonduri pentru numeroase cauze, lucrând intensiv în probleme precum sărăcia, SIDA/HIV, drepturile omului și justiția socială, pentru asta nu doar că a primit diverse distincții, dar a fost numit și întregistrat oficial în Guinness World Records drept starul pop cel mai implicat și generos în ceea ce privește acțiunile caritabile.
Unul dintre cei mai bine plătiți vocaliști ai unei trupe rock, Bono, alături de U2, deține și recordul de a avea cele mai multe premii Grammy (câștigate de o trupă rock) – 22 – și tot alături de U2 a efectuat turneul cu cele mai mari încasări din istoria muzicii. Este vorba despre „360° Tour” care a avut loc în perioada 2009-2011, U2 câștigând atunci mai mult decât orice altă trupă a câștigat vreodată într-un turneu – echivalentul a 958 milioane de dolari în 2022.
Bono este doctor onorific al mai multor universități
Unul dintre cele mai prestigioase premii pe care le-a primit Bono este premiul „Omul Păcii”, acordat de laureații Premiului Nobel pentru Pace în 2008, decernat pentru eforturile sale excepționale de promovare a păcii, a justiției și a drepturilor omului în întreaga lume, pe lângă asta cântărețul primind și numeroase diplome onorifice din partea unor universități apreciate – Doctorat onorifice în cadrul Universităților din Pennsylvania, Harvard, Georgetown și Universitatea Națională din Irlanda, diplome care îi recunosc contribuțiile semnificative în muzică, activism și munca umanitară.
În 2002, Bono a co-fondat DATA (Debt, AIDS, Trade, Africa) care ulterior a fuzionat cu alte organizații pentru a forma ONE Campaign, organizație ce își propune să lupte împotriva sărăciei extreme și a bolilor care pot fi prevenite la nivel global. Patru ani mai târziu, în 2006, a co-fondat o altă asociație – RED – ce are ca scop sensibilizarea și strângerea de fonduri pentru a lupta împotriva HIV/SIDA în Africa. Prin intermediul RED, Bono a colaborat cu numeroase companii pentru a crea ediții speciale de produse, o parte din încasări fiind direcționate către Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei. Potrivit site-ului oficial al RED, aceste parteneriate au generat peste 650 de milioane de dolari pentru această cauză până în 2021.
Este demn de remarcat faptul că donațiile lui Bono sunt adesea făcute în mod privat sau prin implicarea sa în organizații mai degrabă decât să fie făcute publice. Prin urmare, nu se știe cu exactitate suma pe care Bono a donat-o personal pentru toate aceste cauze.
A înființat trupa U2 la 17 ani
Născut Paul David Hewson la Dublin, Irlanda, la 10 mai 1960, Bono a dezvoltat de timpuriu o pasiune pentru muzică. A co-fondat trupa U2 – al cărei solist este – în 1976, pe când era încă adolescent, grupul numindu-se inițial „Feedback”, din componența căruia făceau parte Bono (voce), The Edge (David Howell Evans) (chitară), Adam Clayton (chitară bas) și Larry Mullen Jr. (tobe).
U2, una dintre cele mai de succes trupe rock din lume, a câștigat popularitate la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, stilul muzical definindu-se a fi un amestec unic de rock, post-punk și muzică alternativă. Albumul revoluționar al trupei „The Joshua Tree” (1987) i-a propulsat pe membrii trupei spre celebritatea internațională, acesta conținând hiturile emblematice „With or Without You” și „Where the Streets Have No Name”.
Bono, singura persoană care a fost nominalizată la Oscar, Grammy, Globul de Aur și Premiul Nobel, a avut de-a lungul carierei sale colaborări notabile, cântând cu ori scriind piese pentru soliști precum Frank Sinatra, Johnny Cash, Keith Richards, Luciano Pavarotti, Sinéad O’Connor și Howie B (printre mulți alții).
Este nașul copiilor Angelinei Jolie și ai lui Brad Pitt
În 1987 a scris cântecul „Sweetest Thing” după ce a ratat ziua de naștere a soției sale, acesta fiind nu doar o declarație de dragoste făcută acesteia, dar și o modalitate de a-și cere scuze față de ea. Câțiva ani mai târziu, piesa a fost inclusă pe un album de compilații – „The Best of 1980 – 1990”. Toate drepturile asupra hitului i-au revenit soției lui, Ali Hewson care, la rândul ei, le-a donat unei organizații de caritate pentru victimele dezastrului nuclear de la Cernobîl.
Conform IMDb.com, Bono este nașul copiilor Angelinei Jolie și ai lui Brad Pitt – Vivienne și Knox.
Deși se cunosc foarte multe despre viața profesională a lui Bono și acțiunile sale umanitare, artistul a preferat și a reușit să își țină viața privată sub control și departe de ochii publicului și ai mass-media, rareori vorbind despre soția și copiii săi în interviuri. Acest efort deliberat de a-și păstra intimitatea i-a permis să își protejeze familia de atenția excesivă a presei.
Surse:
https://www.imdb.com/name/nm0095104/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm
https://www.britannica.com/biography/Bono
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cel mai mare grup de case discuri din lume ar putea scoate muzica artiștilor săi de pe TikTok