Actrița Charlize Theron: „Mă consider o creatură foarte sexuală”
Charlize Theron, actriță și producătoare sud-africană, este una dintre cele mai atrăgătoare și mai senzuale prezențe feminine de la Hollywood.
Deținătoare a unui premiu Oscar și al unui Glob de Aur, cele mai importante dintre numeroasele distincții primite, Theron a fost una dintre personalitățile preferate ale politicianului și președintelui sud african Nelson Mandela (n. 1918 – d. 2013), acesta lăudând-o în public pentru contribuțiile aduse țării și pentru că „a pus Africa de Sud pe harta lumii”, conform declarațiilor pe care le-a făcut în timpul unui eveniment organizat de Fundația Nelson Mandela din Johannesburg, la 11 martie 2004, unde Charlize Theron a deținut statutul de invitat special, scrie IMDb.com.
Charlize Theron s-a născut pe 7 august 1975 în Benoni, un orășel din Africa de Sud, într-o familie cu venituri și educație medii.
Micuța balerină
A fost înscrisă la balet de mică, a și performat în câteva spectacole printre care clasicele „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci”, dar cum în Africa de Sud la acea vreme oportunitățile pentru o carieră decentă ca actriță și balerină lăsau de dorit, Theron s-a îndreptat către Europa și apoi către Statele Unite ale Americii reușind, la începutul anilor 1990, să se angajeze la Joffrey Ballet din New York, iar mai apoi să obțină câteva contracte profitabile ca foto model.
Cu toate acestea, o accidentare la genunchi a pus capăt carierei sale de dansatoare, continuând doar pe partea de modelling și încercând în pararel să intre și în lumea filmului.
Provine dintr-o familie cu un trecut tragic
Până să plece din țară, existența adolescentei Charlize a fost marcată de un incident tragic peste care nu a trecut niciodată în totalitate.
Atunci când avea doar 15 ani, Charlize Theron a fost martoră a momentului în care mama ei și-a împușcat și ucis soțul abuziv (tatăl lui Charlize) într-un act disperat de autoapărare, incident care avea să-i modeleze mai târziu perspectiva asupra vieții și să-i influențeze apărarea egalității de gen și a drepturilor femeilor. În urma evenimentului, femeia nu a fost acuzată de crimă, instanța hotărând că a fost un gest de autoapărare.
O criză de nervi a fost pasul ei spre celebritate
Revenind la viața lui Charlize Theron în marele și ofertantul New York, norocul lui Theron a venit într-un loc în care se aștepta cel mai puțin. Destinul ei a luat o întorsătură remarcabilă atunci când a atras atenția agentului de talente John Crosby în momentul în care a zărit-o pe Theron într-o bancă.
Aceasta venise să încaseze un cec de 500 de dolari pe care i-l trimisese mama ei, dar atunci când i s-a spus că nu poate încasa cecul deoarece este din afara statului, Charlize s-a enervat și a făcut o scenă în prezența tuturor celor din bancă, isteriile ei atrăgând privirile celui care avea să devină agentul lui Theron, acesta, în momentul în care a zărit-o pe Theron fiind extrem de impresionat de aspectul ei uimitor, anticipându-i pe loc potențialul în lumea artistică. La scurt timp, sub îndrumarea lui, Theron a obținut roluri în filme și reclame, construindu-și încet-încet reputația de model și actriță.
Primul rol al lui Charlize Theron fost în filmul de categoria B „Children of the Corn III: Urban Harvest”, în 1995, un rol în care nu a scos niciun cuvânt, prezența ei pe ecran dutând doar trei secunde. Un an mai târziu, a fost distribuită în „2 Days in the Valley”, o comedie neagră scrisă și regizată de John Herzfeld, interpretarea din acestă producție fiindu-i remarcată de Tom Hanks care a distribuit-o în același an în producția regizată de el „That Thing You Do!”. Au urmat rolurile din „The Devil’s Advocate” (1997) – în care a jucat alături de Al Pacino și Keanu Reeves, „Mighty Joe Young” (1998), „The Cider House Rules” (1999), „The Legend of Bagger Vance” (2000) și „The Italian Job” (2003). La 29 februarie 2004, Charlize Theron a câștigat primul ei premiu Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal în filmul Monster (2003) în regia și cu un scenariu scris de Patty Jenkins, interpretarea constituind o adevărată confirmare a statutului ei la Hollywood. În film, Theron a interpretat-o pe ucigașa în serie Aileen Wuornos pentru portretizarea căreia a trebuit să ia în greutate peste 30 de kilograme. De asemenea, și-a modificat înfățișarea cu ajutorul unor proteze și a îmbrățișat natura crudă și dură a personajului. Odată cu Oscarul câștigat, Charlize Theron a devenit prima actriță sud-africană deținătoare a acestui trofeu.
Charlize Theron a mai fost remarcată în pelicule precum „Sweet September” (2001) – pentru a juca în acest film de dragoste alături de Keanu Reeves refuzând rolul principal care îi fusese oferit în „Pearl Harbor”, „North Country” (2005), „Mad Max: Fury Road” (2015), „Tully” (2018), „Snow White and the Huntsman” (2012), „The Huntsman: Winter’s War” (2016), „A Million Ways to Die in the West” (2014), „Long Shot” (2019), „F9: The Fast Saga” (2021) etc.
Susținătoare a femeilor și ambasador al păcii
În 2008, Charlize Theron a anunțat în cadrul emisiunii lui David Letterman că a devenit cetățean american, în același an fiind numită și Mesager al Păcii al Națiunilor Unite, însărcinată cu promovarea eforturilor de a pune capăt violenței împotriva femeilor, în noua calitate alăturându-se unor alte nume cu rezonanță din lumea vedetelor internaționale – actorii George Clooney și Michael Douglas, scriitorul Paul Cohelo, violonista Midori Goto, violoncelistul Yo-Yo Ma și laureatul premiului Nobel, profesorul, scriitorul, activistul politic și supraviețuitor al Holocaustului, americanul de origine română Ellie Wesel.
Theron s-a implicat, de asemenea, în proiecte de concentrare a atenției și de mobilizare a eforturilor asupra problemelor sociale, în special în Africa de Sud, țara sa natală, oferind, prin anumite fundații, finanțare pentru spitale și școli (în special acelea aflate în zonele rurale afectate de SIDA).
Nu s-a căsătorit niciodată până în momentul de față
Pe lângă toate acestea, Theron este și o susținătoare declarată a egalității de gen și a drepturilor LGBTQ+.
În timp ce actrița continuă să onoreze marile ecrane din întreaga lume, Charlize Theron își dorește să-și asume și roluri neconvenționale, folosindu-și influența pentru a promova schimbări pozitive în societate și în chiar în interiorul lumii filmului, evidențiind și semnalând diferențele salariale dintre femei și bărbați la Hollywood și discutând deschis despre acest aspect.
În ceea ce privește viața ei amoroasă, deși nu s-a căsătorit niciodată până în momentul de față, Charlize Theron a avut mai multe relații cu actori precum Sean Penn, Stuart Townsend și Alexander Skarsgård, cântărețul Stephan Jenkins, însă de când le-a adoptat pe fiicele ei Jackson și August, în 2012 și respectiv 2015, prioritățile actriței s-au concentrat mai mult pe creșterea celor două fete.
Surse:
https://www.imdb.com/title/tt0340855/trivia/?ref_=tt_trv_trv
https://www.imdb.com/name/nm0000234/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm
https://www.britannica.com/biography/Charlize-Theron
Vă mai recomandăm să citiți și:
Judi Dench, una dintre cele mai bune, elegante și inteligente actrițe britanice
George Weisz, tatăl actriței de Oscar Rachel Weisz, inventator de succes
Cum s-a schimbat viața actriței Anjelica Huston după un accident de mașină?