Engleza NU este limba oficială a Statelor Unite! De ce?
Contrar a ceea ce ați putea crede, engleza nu este limba oficială a Statelor Unite. De fapt, SUA sunt una dintre țările de pe planetă care nu recunoaște oficial nicio limbă. Pentru a înțelege de ce, trebuie să ne întoarcem la începuturile SUA și la ideile ambițioase ale Părinților Fondatori.
În întreaga lume, aproximativ 180 de țări au o limbă oficială, iar peste 100 au mai multe limbi oficiale. Țara care deține în prezent recordul pentru cele mai multe limbi oficiale este Bolivia, care are 37 de limbi oficiale, incluzând spaniola și zeci de limbi indigene.
Țările adoptă limbi oficiale pentru a stabili un mijloc universal de comunicare în guvernarea lor, facilitând delimitarea și definirea aspectelor precum legile, drepturile etc. Acestea pot fi, de asemenea, utilizate ca instrument pentru a promova unitatea națională și pentru a păstra identitatea culturală, explică IFL Science.
Cu toate acestea, atunci când SUA au luat ființă, în secolul al XVIII-lea, avea alte idei la baza gândirii sale, și anume ideile de libertate individuală și de egalitate.
Care este limba oficială a Statelor Unite?
În timp ce engleza se impunea ca limbă dominantă în coloniile americane pe parcursul secolului al XVIII-lea, încă existau porțiuni semnificative ale populației care vorbeau limba maternă din țara lor de origine: germană, olandeză, flamandă, franceză, daneză, norvegiană, suedeză, poloneză, galică, portugheză, italiană și altele.
Fiind o țară multiculturală a migranților care vorbeau o varietate de limbi diferite, s-a considerat nedrept să se aleagă o limbă în detrimentul alteia. În 1780, John Adams a propus în fața Congresului Continental ca engleza să fie declarată limba oficială a Statelor Unite, dar acest lucru a fost considerat „nedemocratic și o amenințare la adresa libertății individuale”.
Există o legendă urbană conform căreia Congresul a fost foarte aproape de a aproba germana ca limbă oficială, dar acest lucru nu s-a întâmplat din cauza unui singur vot exprimat de Frederick Muhlenberg, primul Speaker al Camerei Reprezentanților din SUA. Cu toate acestea, această poveste a fost complet dezmințită.
SUA nu au o limbă oficială la nivel federal, dar 32 dintre cele 50 de state ale SUA și toate cele cinci teritorii ale SUA au recunoscut engleza ca limbă oficială la nivel local.
Limba engleză este în continuă schimbare
În plus, au existat încercări continue de a instaura engleza ca limbă oficială a SUA în deceniile recente. Cel mai recent, în 2023, senatorii republicani JD Vance din Ohio și Kevin Cramer din Dakota de Nord au introdus un proiect de lege pentru a declara engleza ca limbă oficială a națiunii.
Multe dintre aceste încercări au fost motivate de teama că limba engleză este în declin, dar aceasta este o afirmație destul de îndrăzneață și, de asemenea, nejustificată.
Ultimele date ale recensământului indică faptul că 78,3% din populație vorbește doar engleza acasă. Deși acest număr este ușor mai mic decât în setul anterior de date (78,7% în perioada 2013-2017), este evident că engleza este majoritară. A doua limbă vorbită cel mai des în SUA este spaniola, totuși 61% dintre cei care vorbesc spaniola pot vorbi și engleza „foarte bine”.
Limbile se află într-o evoluție constantă, iar SUA nu fac excepție. Lingviștii au raportat mai multe evoluții în modul în care vorbesc oamenii în SUA în comparație cu deceniile trecute. De exemplu, cercetătorii au observat că accentul clasic sudist dispare. În mod invers, noi accente se nasc în alte locuri ca rezultat al amestecului cultural dintre vorbitorii de spaniolă și de engleză.
Unele părți ale limbii engleze s-ar putea să se schimbe în SUA, dar limba cu siguranță nu va dispărea.
Vă recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. Care este cea mai ușoară limbă din lume?