Vanessa Kirby, în rolul femeii care i-a comandat inimii lui Napoleon. „Iubește pe cine vrei să iubești”
Vanessa Kirby ar putea fi pentru Marea Britanie cum este Scarlett Johansson pentru Statele Unite ale Americii. Nu doar că amândouă sunt foarte frumoase și carismatice, blonde și cu ochi albaștri, au aproximativ aceeași vârstă (Vanessa, 35, iar Scarlett, 39), amândouă au primit nominalizări la Oscar (la un moment dat, poate vor și câștiga marele premiu al cinematografiei).
Cel mai recent film în care poate fi văzută Vanessa Kirby este Napoleon, o peliculă așteptată, în regia talentatului Ridley Scott, producție care abia și-a făcut intrarea pe marile ecrane și care doar în avanpremieră a avut încasări de 3 milioane de dolari.
Filmul, care îl are pe Joaquin Phoenix în rolul principal (personificându-l pe Napoleon), urmărește ascensiunea împăratului francez spre faimă în timpul Revoluției Franceze, atingând aspectele delicate, pasionale, profunde ale sentimentelor lui Napoleon pentru iubita lui soție, Josephine de Beauharnais – al cărei rol îl interpretează actrița Vanessa Kirby și, de asemenea, prezintă cele mai faimoase bătălii militare ale sale, culminând cu înfrângerea epică în bătălia de la Waterloo, din iunie 1815.
Partenera de film a lui Joaquin Phoenix
Josephine nu este primul rol al unui personaj istoric pe care îl joacă Vanessa Kirby, dar pare a fi cel mai important de până acum și care i-ar mai putea aduce o nominalizare la Oscar, pe lângă cea din 2021, pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, în filmul regizorului maghiar Kornél Mundruczó, Pieces of a woman.
În producția lui Ridley, „Kirby are abordări surprinzătoare”, scrie vanityfair.com. „Merge mai ales în direcții la care nu te aștepți. Interpretarea ei este imposibil de definit, o combinație impresionantă de contradicții emoționale și un joc foarte convingător. În privirea ei de nepătruns, și în echilibru, este ușor de înțeles cum îl înnebunește încet-încet pe cel mai puternic om din lume. Iar în momentele mai intense, mai dureroase și chiar traumatizante ale relației, Kirby îi imprimă Joséphinei o empatie subtilă, o viață întreagă care a însumat experiențe ce se reflectă printr-o scânteie ce-i radiază din ochi”.
Cel mai important rol istoric al actriței
„Am mai jucat un personaj real înainte, în The Crown, și mi-a plăcut foarte mult procesul care a însemnat documentarea pentru rol, iar fiecare lucru pe care l-am citit despre Prințesa Margareta indica același tip de persoană”, spunea Vanessa Kirby într-un interviu. „Fiecare relatare pe care o citeam, fie că era vorba de informații din cărți biografice ori scrieri fidele despre ea ale unor persoane care au trăit cu Margareta la palat, toate convergeau către același punct devenind un întreg. Am crezut că același lucru se va întâmpla și cu Joséphine dar, în mod ciudat, a fost altfel. Fiecare carte pe care o citeam despre ea avea un punct de vedere complet diferit și adesea contrazicea informațiile pe care le citisem despre Josephine în alte surse. A fost atât de derutant…Mă gândeam, Doamne, bine, așteaptă, poate că până la a cincea carte se vor consolida toate versiunile pe care le-am citit despre ea, dar nu a fost așa. Aproape că a trăit șase vieți într-una singură. A fost o tânără care a crescut pe o mică insulă din Caraibe, foarte liberă, a crescut mâncând trestie de zahăr (…) apoi a plecat din Martinica, și-a părăsit familia la 16 ani pentru a se căsători cu un străin aristocrat cu care a avut doi copii. Statea închisă în casă, abia dacă ieșea vreodată pe-afară. Soțul ei a fost decapitat chiar sub privirile Josephinei. La un moment dat, Josephine a devenit un simbol al eleganței în acea perioadă și a avut o mulțime de aventuri cu mai mulți generali, inclusiv cu Paul Barras (n.r. politician francez care a jucat un rol important în timpul Revoluției Franceze, figură proeminentă în timpul Domniilor Terorii, implicat în căderea lui Robespierre. Barras a jucat un rol crucial în lovitura de stat din 18 Brumar, care a dus în cele din urmă la ascensiunea lui Napoleon Bonaparte). În final, Josephine l-a întâlnit pe Napoleon”.
Vanessa Kirby, cunoscută pentru interpretări convingătoare
Vanessa Kirby, actrița britanică cunoscută pentru interpretările sale convingătoare atât pe scenă, cât și pe ecran, s-a născut la 18 aprilie 1988, în Wimbledon, Londra, într-o familie destul de bine poziționată social. Tatăl ei, Roger Kirby, este urolog, medic specializat în chirurgia de prostată, iar mama Vanessei, editor al revistei Country Living. În copilărie, Kirby a fost inspirată să devină actriță de prietenii de familie, actorii Vanessa Redgrave și Corin Redgrave.
Descoperirea lui Kirby a venit odată cu interpretarea prințesei Margareta în serialul Netflix „The Crown” (2016 – 2018), al lui Peter Morgan, pentru care a câștigat premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar într-un serial de televiziune (în 2018).
A mai fost remarcată în rolul Estella în adaptarea BBC a filmului „Great Expectations”, „Joanna”, în comedia romantică „About Time” a lui Richard Curtis și „Mission: Impossible – Fallout” (2018). Este cunoscută mai ales pentru activitatea sa pe scenă, fiind aclamată și premiată pentru diverse producții, printre care „Streetcar Named Desire” cu Ben Foster, Variety numind-o, scrie IMDb.com, „actrița de teatru remarcabilă a generației sale, capabilă de cele mai neașteptate alegeri”. După „MI6”, Kirby a avut un rol principal într-un alt blockbuster de acțiune, „Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw”(2019), jucând, de asemenea, în diverse filme independente de mai mică anvergură, dar în cadrul cărora a oferit interpretări puternice.
Implicată în diverse cauze sociale
În ceea ce privește viața personală, Vanessa Kirby se află într-o relație cu Paul Rabil, fost jucător profesionist american de lacrosse.
Vanessa Kirby este și o figură implicată în diverse cauze sociale, cum ar fi schimbările climatice, diversitatea și reprezentarea în industria cinematografică și egalitatea de gen.
Din 2020, Vanessa Kirby este ambasador al organizației War Child, implicare despre care actrița spune că i-a schimbat viața cu totul.
„Primul proiect în aceată direcție a însemnat întâlnirea cu o parte dintre refugiații sirieni. Când am cunoscut personal acele familii, am simțit că o parte din mine s-a schimbat pentru totdeauna. Sunt atât de privilegiată. Sunt atât de norocoasă și trăiesc undeva unde nu-mi fac griji pentru viața mea în fiecare zi. Avem libertate și putem alege ce vrem să facem. Refugiații provin din zone în care au trăit cele mai îngrozitoare experiențe, apoi vin în tabere în care unii sunt blocați fără nimic de făcut. Sunt ca într-o închisoare. Este de neimaginat. Apoi când revii în lumea ta, te întrebi de ce îmi fac griji pentru asta! Pot să aleg ce mănânc dimineața. Nu mănânc aceeași mâncare în fiecare zi’. Experimentarea vieților altora, care sunt mult mai rele decât orice altceva din ceea ce am eu de-a face în fiecare azi, face ca tot ceea ce am de înfruntat să fie mult mai ușor”.
„Am conștientizat importanța de a învăța să fii bine așa cum ești. Încerc în fiecare zi, din ce în ce mai mult, să practic autoîngrijirea și iubirea de sine. Aș rezuma iubirea de sine la faptul că uneori observi cum gândurile pe care le ai despre tine sunt atât de negative…Nu ai fi niciodată atât de negativ față de altcineva. Un lucru foarte bizar, această voce critică din interiorul nostru. Și eum luptat cu ea, atât la în viața profesională, cât și în cea personală. Și a trebuit să hrănesc acea parte și să spun: de ce faci asta, de ce spui asta despre tine?. Practica de a o înlocui cu ceva pozitiv este, de fapt, atât de simplă. Ai spune vreodată lucrurile pe care le spui despre tine altcuiva? Absolut niciodată! Dacă ai vorbi cu un prieten despre temerile sau anxietățile sale, cum i-ai vorbi? Nu vorbesc cu mine însămi așa cum aș vorbi cu un prieten. O cheie a împuternicirii este să prinzi acest gând”.
Surse:
https://www.britannica.com/facts/Vanessa-Kirby
https://www.vanityfair.com/hollywood/2023/11/vanessa-kirby-napoleon-little-gold-men-awards-insider
https://www.nytimes.com/2020/12/31/movies/vanessa-kirby-pieces-of-a-woman.html
Vă mai recomandăm să citiți și:
Una dintre pălăriile celebre ale lui Napoleon Bonaparte, vândută pentru o sumă record
Primul trailer al filmului „Napoleon” cu Joaquin Phoenix în rol principal