Josephine Baker, senzația exotică a anilor ’20. Vedeta pe care Franța o iubea și spioana de care avea nevoie
Înaltă, cu piele în culoarea cafelei, ochi de abanos, picioare de gazelă, un zâmbet care eclipsa toate celelalte zâmbete. Așa o vedea pictorul Pablo Picasso pe Josephine Baker (1906 – 1975), Venus cea neagră, Zeița de abanos, Splendoarea de ciocolată, una dintre primele femei afro-americane devenite celebre și adorate în Franța și mai apoi în toată Europa, în anii 1920.
Cunoscută pentru frumusețea ei, pentru stilul de dans și interpretativ unice, dar și pentru acțiunile ei sociale și politice (Josephine a fost spioană pentru Mișcarea de Rezistență Franceză și, de asemenea, activistă în lupta pentru dreptatea și egalitatea persoanelor de culoare), Baker a fost nu doar o stea, ci o constelație întreagă.
Îndrăzneață, liberă, modernă, Josephine Baker a făcut senzație peste noapte când a debutat pe scena pariziană la 2 octombrie 1925, dansând aproape nud, în tanga și un accesoriu ce părea a fi o fustă realizată din babane.
A fost nu doar o stea, ci o constelație întreagă
Baker era nu doar o dansatoare desăvârșită, dar și un comedian talentat, fluturând din brațe și încrucișându-și ochii pentru a face publicul să râdă. Spectacolele sale de la Folies Bergère și Casino de Paris au devenit legendare, făcând din ea un simbol al femeii libere și al Epocii Jazzului.
„Franța m-a făcut ceea ce sunt. Parizienii mi-au dat totul. Sunt pregătită să le ofer viața mea”, spunea Baker la un moment dat.
Talentul, șarmul și îndrăzneala Jospehinei Baker au reprezentat o adevărată sursă de inspirație atât pentru contemporanii ei, cât și pentru generațiile care au urmat-o, un simbol al curajului, al libertății și al sfidării, impactul pe care Jospehine Baker l-a avut asupra mișcării pentru drepturile civile și realizările ei artistice transformând-o într-o veritabilă legendă. Numele de familie, Baker, l-a împrumutat și păstrat de la cel de-al doilea soț al ei, Willie Baker.
Crescută în sărăcie, s-a măritat la 13 ani
Născută în St Louis, Missouri, la 3 iunie 1906, într-o familie cu posibilități financiare foarte reduse (mama ei era spălătoreasă, iar tatăl artist de ocazie), Freda Josephine MacDonald nu a avut nici un indiciu cu privire la megastarul internațional care avea să devină încă din primii ani ai tinereții ei.
După o copilărie dominată de abuzuri și sărăcie și o adolescență chinuită, lipsită de orice perspective optimiste (trăia pe străzi și supraviețuia hrănindu-se cu resturi de mâncare pe care le culegea din tomberoane), Josephine Baker avea să facă, fără să-și dea seama, primii pași către cariera menită să o scoată din sărăcie și, mai mult, să o transforme într-o vedetă americană de mare succes în Europa. A dansat pentru prima dată pentru public pe străzile din St. Louis, pentru sume derizorii de cinci și zece cenți, iar mai târziu a devenit solistă în cor.
La 19 ani, Josephine era deja divorțată de două ori (primul mariaj l-a avut la 13 ani, pe cel de-al doilea la 15), avusese relații amoroase atât cu bărbații, cât și cu femeile și începuse o carieră de actriță.
Noua viață de la Paris
Tot la 19 ani, după ce a fost descoperită de un căutător de talente din Paris, Baker a sosit în capitala franceză în 1925. Cu promisiunea de a primi 1000 de dolari pe lună, Josephine Baker s-a stabilit în Franța și nu a mai privit în urmă, primul ei loc de muncă la Paris fiind la „La revue negre” și mai apoi la „Folies Bergere”, făcând parte din clubul persoanelor de culoare al teatrului de revistă, acolo unde, pentru prima dată, a interpretat „dansul bananelor”, un faimos număr al artistei.
Ajunsă de la statutul de persoană fără adăpost în SUA la dansatoare în Paris cu statut de celebritate mondială, Baker a devenit mai târziu cunoscută pentru faptul că se plimba pe străzi cu un ghepard în lesă.
Baker, care reușise să învețe franceza, italiana și rusa, își trăia viața din plin, se bucura de notorietatea ei, savurându-și succesul.
Spioana Josephine Baker
Josephine Baker a cucerit inimile francezilor făcându-și rapid un nume, însă parcursul ei la Paris a fost unul marcat nu doar de reușite, ci și de multe probleme și controverse. Deși era foarte apreciată în Franța, în anii 50, în timpul perioadei „spaimei roșii” (credința larg răspândită că în Statele Unite acționa comunismul internațional), Josephine Baker a fost acuzată pe nedrept că este comunistă și i s-a spus că nu mai este binevenită în SUA (renunțase la cetățenia americană în 1937, după ce fusese dezgustată de rasismul flagrant și fățiș împotriva negrilor, în același an devenind cetățean francez).
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Baker a cântat pentru un public format din reprezentanți ai trupelor franceze și americane. De asemenea, a devenit agent secret al Rezistenței franceze, precum și locotenent în corpul auxiliar feminin al forțelor aeriene franceze, pentru care a primit o medalie a Rezistenței.
Pentru curajul și eforturile sale, în 1961 Josephine Baker a primit cea mai înaltă distincție a Franței, Legiunea de Onoare.
Declinul și ajutorul pe care i l-a dat Grace Kelly
Faima acestei stele a început să scadă pe la sfârșitul anilor 1960, când Josephine a întâmpinat probleme financiare, în 1968 renunțând la spectacole. Atunci când Grace Kelly (devenită atunci Prințesa Grace de Monaco) a aflat de dificultățile financiare ale Josephinei, scrie IMDb.com, i-a oferit acesteia o reședință în Monaco, iar în 1974, la cererea Prințesei Grace, Josephine Baker a susținut o reprezentație de succes în cadrul balului de vară de la Monaco.
Dincolo de cariera sa în domeniul divertismentului, Baker a fost o susținătoare ferventă a drepturilor civile. În anii 1950 și 1960, s-a implicat în Mișcarea americană pentru drepturile civile, refuzând să cânte pentru publicul segregat și devenind prietenă și colaboratoare a unor activiști proeminenți precum Martin Luther King Jr. și Rosa Parks. Dedicarea lui Baker pentru această cauză i-a adus Medalia Rezistenței Franceze, devenind singura femeie care a luat cuvântul la Marșul din 1963 de la Washington.
Josephine Baker a revenit în Statele Unite în 1963, cu ajutorul procurorului general Robert F. Kennedy, pentru a vorbi în cadrul Marșului de la Washington. „Au dispărut penele extravagante, machiajul îndrăzneț și ținutele de scenă riscante. În schimb, Baker a urcat pe scenă în uniforma forțelor aeriene franceze, cu ochelari groși și o coafură cu bucle lejere”. (BBC)
Josephine Baker a adoptat doisprezece copii
„Știți că întotdeauna am urmat calea cea mai dificilă”, a spus Baker mulțimii. „Niciodată nu am ales drumul cel mai ușor, dar pe măsură ce am îmbătrânit și am știut că am puterea și tăria, am luat-o pe calea aceea abruptă încercând să o netezesc puțin. Am vrut să o fac mai ușoară pentru voi. Vreau să aveți o șansă la ceea ce am avut și eu.”
Josephine Baker a adoptat doisprezece copii de diferite origini etnice, crezând că familia ei ar putea reprezenta armonia rasială și ar putea fi un testament al valorilor sale de incluziune și dragoste, alături de care a crescut, într-o atmosferă caldă și îndestulătoare, pe domeniul ei din sudul Franței în „Les Milandes”.
„Pentru ea nimic nu era, niciodată, imposibil”, spunea Bennetta Jules-Rosette, director al Centrului de Cercetare pentru Studii Africane și Afro-Americane de la Universitatea din California – San Diego și autor al cărții Josephine Baker in Art and Life: The Icon and the Image, citat de BBC. „Putea să facă lucruri pe care noi le considerăm înaintea timpului lor, și asta pentru că niciodată nu s-a gândit că va da greș”.
A fost căsătorită de patru ori
Josephine Baker a fost căsătorită de patru ori, doi dintre soți fiind americani, ceilalți doi, francezi.
S-a stins din viață când avea 68 de ani, la 12 aprilie 1975, după ce a intrat în comă în urma unei hemoragii cerebrale. Baker a murit la câteva zile după un ultim spectacol de cabaret de mare succes la Paris, în care a sărbătorit jumătate de secol de activitate pe scenă.
Înmormântarea ei în Franța a fost un eveniment grandios, cu mii de oameni aliniați pe străzile din Monaco pentru a-i aduce un omagiu. Josephine Baker a fost înmormântată cu onoruri militare, trăgându-se 21 de focuri de armă, devenind astfel prima femeie americană care a fost înmormântată în Franța cu onoruri militare.
„Dragă Josephine, intri în acest Panthéon pentru că, deși te-ai născut americană, nimeni nu este mai francez decât tine”.
Reînhumarea lui Josephine Baker la Panteonul din Paris
În noiembrie 2020, președintele Emmanuel Macron a declarat că va sprijini o cerere de reînhumare a rămășițelor pământești ale lui Josephine Baker la Panteonul din Paris, mausoleul care găzduiește rămășițele unor personalități franceze proeminente precum Voltaire, Rousseau, Victor Hugo, Émile Zola sau Jean Moulin.
Prin reînhumarea la Panthéon, Franța a încercat să recunoască contribuțiile semnificative ale Josephinei Baker la viața culturală și socială a țării. Un an mai târziu, la 30 noiembrie 2021, la aproape o jumătate de secol de la moartea ei și în cadrul unei ceremonii solemne conduse de președintele Emmanuel Macron, Baker devenea prima femeie de culoare care „a intrat” în Panthéon din Franța. Într-un discurs pe care l-a ținut cu ocazia acelui moment, Macron a spus „Dragă Josephine, intri în acest Panthéon pentru că, deși te-ai născut americană, nimeni nu este mai francez decât tine”.
Surse:
https://www.imdb.com/name/nm0001927/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm
https://www.bbc.com/culture/article/20141222-from-exotic-dancer-to-activist
https://www.britannica.com/biography/Josephine-Baker
Vă mai recomandăm să citiți și:
Viața marelui Pablo Picasso, artistul care a schimbat în mod radical arta
Hedy Lamarr, una dintre cele mai frumoase și mai inteligente femei din istoria cinematografiei