Adevăratul motiv pentru care unele sticle vechi erau texturate
Un recipient din sticlă distinct, cu formă neobișnuită sau cu textură complexă poate fi un obiect de colecție sau un decor interesant, dar pentru oamenii din trecut, aceste vase plăcute din punct de vedere estetic au fost făcute dintr-un motiv salvator. Ce rol au texturile sticlelor vechi?
Nu era ușor să rămâi în viață în epoca victoriană, de la tapetele cu arsenic și cărți și dulciuri până la… metode neobișnuite de a resuscita victimele unui înec. În plus, iluminatul electric la domiciliu nu a devenit comun în SUA și Marea Britanie până în anii 1920 și 1930. Acest lucru a reprezentat, cu siguranță, o problemă pentru cei care bâjbâiau pe întuneric sau la lumina lumânărilor în jurul dulapului cu medicamente căutând să calmeze o durere de cap apărută la miezul nopții, mai ales dacă o sticlă ușor de confundat conținea ceva mortal.
Deoarece Revoluția Industrială a permis producerea ieftină a multor substanțe chimice, dintre care unele erau utile în casă, dar nu pentru consumul uman, multe cazuri de otrăviri accidentale au fost raportate în anii 1800. Acestea au fost adesea atribuite analfabetismului, precum și problemelor cu etichetele proaste și ambalajele generice. Așadar, companiile de sticlă, chimiștii și medicii au început să-și creeze și să patenteze propriile modele de sticle pentru a-i ajuta pe oameni să știe ce anume conține otravă și ce nu.
Cum erau marcate primele sticle cu substanțe periculoase?
În 1829, statul New York a cerut ca sticlele cu otravă să fie etichetate cu avertismentul „otravă”. Acest lucru a fost actualizat în 1853 pentru a include fie eticheta cu otravă, fie un craniu și oase încrucișate de către Asociația Farmaceutică Americană, iar apoi în 1872, Asociația Medicală Americană a recomandat texturarea grosieră pe o parte a sticlei, explică IFLScience.
Potrivit cărții „History of Drug Containers and Their Labels”, cel mai vechi exemplu ilustrat al unui recipient de sticlă cu otravă cu formă distinctă poate fi „o fiolă cu o formă specială pentru păstrarea laudanumului” în Edinburgh New Dispensatory, în 1805, care avea o formă oarecum asemănătoare unei jucării pentru copii ce presupunea suprapunerea inelelor.
Primele sticle cu otravă au fost brevetate în Marea Britanie în jurul anilor 1860, Federația Colecționarilor de Sticle Istorice afirmând că acest lucru a fost făcut în 1859 de către Savory & Barker. În SUA, prima sticlă cu otravă a fost brevetată în 1871, realizată de Joseph Harrison într-o nuanță izbitoare de albastru cobalt, cu un model de diamant în relief.
Cum au evoluat texturile sticlelor vechi?
Deci, cum ai putea deosebi exact o sticlă de substanțe chimice de curățare sau de combatere a dăunătorilor de un tonic? Primele erau de obicei colorate în albastru, verde și uneori chihlimbar, dar asta te ajuta doar dacă le puteai vedea (sau dacă erai atent la ceea ce tocmai ai apucat).
Prin urmare, sticlele au fost, de asemenea, proiectate să fie distinctive la atingere. O modalitate a inclus texturile sticlelor vechi ca avertisment tactil, un exemplu fiind diamantele lui Harrison. Denivelările, canelurile, gropițele, nervurile și crestele au fost folosite și ele, precum și ștanțarea cu cuvântul „otrăvire” pentru un detaliu mai puțin subtil.
Atât textura, cât și forma sticlei au fost un avertisment. Unele sticle erau hexagonale, dar altele aveau forme mai macabre: unele aveau formă de sicrie, iar altele de cranii.
Și atunci de ce sticlele cu substanțe periculoase au devenit mult mai banale după acea perioadă? În primul rând, mulți oameni pot citi acum și pot pur și simplu să aprindă lumina sau să folosească o lanternă pentru a afla ce conține un recipient. De asemenea, aceste sticle unice i-au fascinat pe copii, ceea ce nu este tocmai ce ai vrea să facă o sticlă de otravă. Cu toate acestea, designul lor impresionant din punct de vedere vizual le face un răsfăț pentru colecționarii moderni.
Vă recomandăm să citiți și:
Ziua în care s-a născut psihologul care avea să revoluţioneze felul în care gândim