Luc Besson, regizorul cu soții frumoase. „Cred că avem o noțiune greșită de film comercial și film intelectual sau artistic. Toate filmele sunt comerciale”
În 1977, regizorul francez Luc Besson, pe atunci un tânăr de 18 ani, avea aspirații serioase pentru o carieră în cinematografie, dar aripile erau cât pe ce să-i fie tăiate de un personaj care a încercat să-l descurajeze și să-l oprească din drumul pe care deja și-l alesese.
După ce s-a prezentat la un interviu preliminar ținut de La Fémis, Școala Națională de Film din Franța, Luc Besson a fost respins după numai o primă întrebare care i-a fost adresată. „Care sunt regizorii tăi preferați”, l-a întrebat pe Besson un administrator angajat la Școala de Film.
Besson i-a numit pe Steven Spielberg, Martin Scorsese și Milos Forman, dar nu și-a dus răspunsul până la capăt pentru că intervievatorul l-a întrerupt brusc spunându-i: „Gata. Ajunge. Nu cred că locul dumneavoastră este aici”.
A fost o lecție care pe Luc Besson nu l-a descurajat și nici demoralizat ci, dimpotrivă, l-a motivat să meargă mai departe pe calea sa. Și a reușit, devenind mai apoi unul dintre regizorii francezi proeminenți, recunoscut, de asemenea, pe plan internațional.
Cunoscut pentru filmul Leon
Regizor vizionar, Luc Besson a creat numeroase personaje feminine puternice, cu profunzime și cu forță. „Lucrând cu el la Leon: The Professional, a fost o experiență transformatoare pentru mine ca actriță”, spunea Natalie Portman care avea doar 11 ani când a fost aleasă să joace rolul principal feminin din producția regizată și scrisă de Luc Besson, Leon: The Professional (1994), film care a reprezentat debutul ei cinematografic și în care actorul francez Jean Reno, partenerul ei pe ecran, a făcut, de asemenea, un rol remarcabil.
Portman „a învins” aproximativ 2000 de canditate care participaseră la audițiile pentru rolul Mathildei din producția lui Besson, inclusiv pe frumoasa Liv Taylor care a pierdut în fața lui Portman din cauza vârstei. Liv avea 15 ani și Besson a considera-o „prea bătrână” pentru rolul Mathildei.
Pe ce s-a bazat filmul Leon?
Potrivit actriței Maïwenn Le Besco, scrie IMDb.com, o parte din film (Leon) se bazează pe relația ei romantică pe care a avut-o cu scenaristul și regizorul Luc Besson. Le Besco, care a fost aleasă pentru a interpreta rolul „Blonde Babe”, o traficantă de droguri, era logodită cu Besson în perioada în care a fost realizat filmul și îl cunoștea pe acesta de când avea 11 ani, îndrăgostindu-se de el la 15 ani (la acea vreme, Besson avea 32 de ani). Un adevărat istoric romantic între cei doi.
În 2018, Natalie Portman s-a alăturat Marșului Femeilor care a avut loc, printre alte orașe din toată lumea, inclusiv la Los Angeles, vorbind despre „sexualitatea” la care a fost expusă în acest film. Portman, care este una dintre actrițele din spatele inițiativei Time’s Up care combate hărțuirea sexuală și abuzurile sexuale la Hollywood și în alte industrii, conform TIME, a declarat atunci că a fost hărțuită sexual la vârsta de 13 ani, atunci când a jucat în primul său film, Léon, Profesionistul (1994), după ce un fan adult i-a trimis o scrisoare în care descria o fantezie de viol pe care și-o imagina cu Natalie Portman.
Cele mai bune filme ale lui Besson
Descris de unii critici de film a fi regizorul cu abilități care îmbină exemplar acțiunea și emoția în filmele sale, Luc Besson are un talent remarcabil de a crea pelicule captivante și uimitoare din punct de vedere vizual, iar atenția pe care o acordă detaliilor și abilităților sale de „narator” îl fac un adevărat maestru al genului de acțiune.
Cele mai populare filme ale regizorului Luc Besson sunt The Fifth Element (1997), cu Bruce Willis, Milla Jovovich și Gary Oldman în rolurile principale (film nominalizat la Oscar), Anna (2019), cu Sasha Luss, Helen Mirren și Luke Evans, Valerian and the City of a Thousand Planets (2017), cu Dane Dehaan, Cara Delevingne, Clive Owen și Rihanna, The Family (2013), cu Robert De Niro, Michelle Pfeiffer, Diana Agron și John D’Leo, Lucy (2014), cu Scarlett Johansson, Morgan Freeman, Choi Min-sik și Amr Waked, Taken (2008), cu Liam Neeson, Maggie Grace, Famke Janssen și Leland Orser, The Transporter (2002), cu Liam Neeson, Maggie Grace, Famke Janssen și Leland Orser și serialul Nikita (2010 – 2013), cu Maggie Q, Shane West, Lyndsy Fonseca și Aaron Stanford. AICI lista completă a peliculelor de succes realizate de Luc Besson!
Uimitor din punct de vedere vizual, The Fifht Element este filmul cu cel mai mare succes de până acum al lui Besson, având încasări de peste 260 de milioane de dolari.
Cel mai bine cunoscut ca scenarist, pe baza creditelor avute în această poziție în 28 de filme, producțiile lui Luc Besson au avut încasări cumulate de 2.660.359.868 $ la nivel mondial, conform the-numbers.com, dintre cei mai „productivi” colabăratori ai săi fiind actorii Scarlett Johansson, Virginie Besson-Silla, Morgan Freeman, Hugues Tissander și Dane DeHaan.
A vrut să devină biolog marin
Născut la 18 martie 1959 la Paris, din părinți care lucrau amândoi ca instructori de scufundări la Club Med, Luc Besson, inspirat de profesia părinților săi, și-a dorit până la un moment dat să devină biolog marin, specializat în delfini. Această dorință a rămas la nivel de vis, după un accident pe care l-a avut la 17 ani în urma căruia nu a mai putut face scufundări timp de mai mulți ani.
Încă din tinerețe, Besson s-a arătat foarte interesat de lumea filmului, astfel schițele peliculelor The Big Blue (1988) și The Fifth Element (1997) le-a conturat pe vremea când era doar un adolescent plictisit de școală. Luc Besson a trăit în SUA timp de trei ani iar după ce a revenit în Franța, a format Les Films de Loups – propria sa companie de producție, care mai târziu și-a schimbat numele în Les Films de Dauphins.
Producțiile de debut ale lui Besson au fost scurtmetraje și reclame pe care le-a produs în anii 1980, succesul său în domeniu venind odată cu filmul Le Dernier Combat (Ultima bătălie), în 1983, care a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Premiile César.
Implicat activ în probleme de mediu
Recunoașterea internațională a dobândid-o în 1990 odată cu serialul de televiziune La Femme Nikita pe care l-a regizat și al cărui scenariu, de asemenea, l-a semnat.
Pe lângă cariera sa cinematografică, Besson este implicat activ în probleme de mediu fiind un susținător declarat al conservării ecosistemelor marine și, de asemenea, este autor, scriind mai multe romane, inclusiv câteva bazate pe propriile sale proiecte cinematografice.
Besson este considerat una dintre cele mai proeminente figuri ale cinematografiei franceze, contribuind semnificativ la industria cinematografică a țării.
Besson a fost căsătorit și a divorțat de patru ori
Besson a fost căsătorit și a divorțat de patru ori și are cinci copii. Prima soție a fost actrița Anne Parillaud (1986-1991), cunoscută mai ales pentru rolul Nikita din filmul cu același nume, cei doi având împreună o fiică pe nume Juliette. Între 1992 și 1997 a fost căsătorit cu Maïwenn Le Besco, actriță și regizoare franceză, cuplul având împreună o fată (Shanna). A treia soție a lui Besson a fost actrița și fostul model internațional Milla Jovovich (căsătoriți între anii 1997 și 1999), eroina renumitului film al lui Besson, The Fifth Element (1997). Cea de-a patra și actuala soție este producătoarea de film franceză Virginie Silla, cu care s-a căsătorit în 2004, cei doi fiind părinții a trei copii (Talia, Satine și Mao).
Luc Besson are o avere de peste 100 de milioane de dolari.
Surse:
https://www.imdb.com/title/tt0110413/trivia/?ref_=tt_trv_trv
https://time.com/5111739/natalie-portman-times-up-womens-march-speech/
https://www.britannica.com/topic/The-Fifth-Element
Vă mai recomandăm să citiți și:
George Miller, regizorul care a renunțat la medicină pentru a face filme și creatorul Mad Max
Lumea lui Ridley Scott, de la „Alien” la „Ultimul duel”. Este în top 25 cei mai bogați regizori
James Cameron, regizorul filmului cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei