John McEnroe, o figură controversată. „Toată lumea iubește succesul, dar îi urăște pe oamenii de succes”
John McEnroe (născut la 16 februarie 1959 în Wiesbaden, Germania de Vest – în acea perioadă, tatăl său, aflat în serviciul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, era staționat la Wiesbaden, iar mama sa lucra ca asistentă chirurgicală în cadrul bazei militare americane de acolo) este unul dintre cei mai renumiți tenismeni profesioniști, fost campion, actual antrenor, numărul 1 mondial de mai multe ori, o figură controversată și cunoscută și din cauza izbucnirilor sale temperamentale de pe teren și a mariajului furtunos pe care l-a avut timp de 8 ani cu actrița Tatum O’Neal, fiica starului din filmul Love Story, actorul Ryan O’Neal.
Încă de la o vârstă fragedă, John McEnroe și-a demonstrat abilitățile în sport, fie că era vorba de baschet, fotbal sau tenis, la vârsta de opt ani începând să joace tenis împreună cu frații săi Mark și Patrick la „Douglaston Club”.
John McEnroe a absolvit faimoasa „Trinity School” din New York, la vârsta de 9 ani a fost înscris la „Eastern Lawn Tennis Association”, participând la turneele regionale de tenis, urmând ca treptat să se dedice și să concentreze tot mai mult pe acest sport.
A câștigat titlul de dublu mixt la „Roland Garros” la 18 ani
După ce i-a cunoscut pe Harry Hopman, fost antrenor al echipei australiene de „Cupa Davis” și pe Tony Palafox, tenismen mexican care a jucat în „Cupa Davis”, McEnroe a fost înscris la „Port Washington Tennis Academy” din Long Island, New York, când avea 12 ani, la 16 ani urmând să fie suspendat și respins de academia din cauza glumelor nepotrivite pe care le făcea. Drept urmare, a fost înscris de părinți la „Cove Racquet Club” și susținut în continuare de antrenorul Tony Palafox.
John McEnroe și-a terminat studiile în 1977, an în care tânărul de 18 ani a câștigat titlul de dublu mixt la „Roland Garros” împreună cu partenera Mary Carillo, după care a ajuns în semifinalele turneului de la Wimbledon, unde, deși învins de Jimmy Connors, McEnroe a reușit să surprindă pe toată lumea.
Devenit profesionist în 1978, John McEnroe a câștigat în total șapte titluri de Grand Slam la simplu: trei la Wimbledon (1981, 1983, 1984) și patru la US Open (1979, 1980, 1981, 1984). A fost, de asemenea, un jucător de dublu de succes, câștigând nouă titluri de Grand Slam la dublu și un titlu de Grand Slam la dublu mixt. A obținut locul 1 mondial la simplu atât în 1981, cât și în 1984 și s-a clasat în mod constant printre cei mai buni jucători de-a lungul carierei sale. Rivalitatea sa cu Björn Borg, în special finalele lor de la Wimbledon din 1980 și 1981, este legendară, fiind considerată una dintre cele mai mari rivalități din istoria tenisului.
Cunoscut pentru serviciul puternic și precis executat cu stânga
McEnroe era cunoscut pentru serviciul său puternic și precis executat cu stânga, precum și pentru abilitățile sale excepționale de voleu. A mai fost cunoscut și pentru stilul său de joc agresiv, venind în mod constant la fileu și căutând oportunități de a termina punctele la fileu.
McEnroe a fost un membru cheie al echipei de Cupa Davis a Statelor Unite, ajutând-o să câștige titlul de cinci ori (1978, 1979, 1981, 1982, 1992) și a fost un jucător de echipă de succes în liga mondială de tenis pe echipe, câștigând numeroase titluri cu New York Sportimes și cu alte echipe.
La 21 de ani și 15 zile, în martie 1980, John McEnroe a devenit cel mai tânăr jucător din istorie care s-a clasat pe locul 1 și este singurul jucător din istorie căruia nu i s-a acordat calitatea de membru de onoare al All England Club, atunci când a câștigat pentru prima dată Wimbledon, în 1981.
În 1981, McEnroe a fost amendat cu 2.250 de dolari
McEnroe este primul campion la simplu din istoria de 104 ani a Wimbledon căruia i se refuză calitatea de membru de onoare al clubului, scrie The New York Times.
În 1992, la vârsta de 33 de ani, John McEnroe a devenit cel mai vârstnic jucător de tenis masculin care a câștigat vreodată un titlu de Grand Slam (Australian Open, French Open, Wimbledon și U.S. Open) de orice fel, atunci când el și germanul Michael Stich au cucerit campionatul de dublu masculin de la Wimbledon, scrie IMDb.com. De asemenea, McEnroe este primul jucător de origine germană care a câștigat Wimbledon, în 1981.
„În trecut, în mod normal, se obișnuia ca învingătorii campionatului de simplu să fie aleși membri de onoare ai All England Club pentru serviciile aduse jocului de tenis pe iarbă”, transmiteau oficialii comitetului prin intermediul unui comunicat de presă, „Dar în acest an însă, comitetul a decis să nu-l aleagă pe domnul McEnroe ca membru în acest moment, având în vedere comportamentul său pe teren în anumite meciuri”, considerându-se că prin aceste ieșiri agresive de pe teren, McEnroe a discreditat jocul. În timpul turneului din 1981, McEnroe a fost amendat cu 2.250 de dolari pentru diverse comportamente nepotrivite și amenințat cu amenzi suplimentare în valoare totală de 12.500 de dolari și o posibilă suspendare de un an.
McEnroe s-a retras din tenisul profesionist în 1992, dar a rămas activ în acest sport în calitate de comentator, antrenor și jucător ocazional.
A fost implicat în diverse acțiuni caritabile și filantropice
McEnroe a fost implicat în diverse acțiuni caritabile și filantropice, inclusiv în rolul său de cofondator al Johnny Mac Tennis Project, care oferă burse și programe de tenis copiilor defavorizați.
A scris mai multe cărți, printre care și autobiografia intitulată „You Cannot Be Serious” (2002), în care descrie și relația agitată și controversată pe care a avut-o cu actrița Tatum O’Neal care l-a acuzat, în numeroase rânduri, de comportament brutal și neglijent pe parcursul mariajului lor, unele dintre acuzațiile care i-au fost aduse fiind negate de McEnroe în cartea sa.
John McEnroe a devenit cunoscut pe parcursul vieții sale și ca actor și cântăreț fiind, de asemenea, invitat destul de des în diverse emisiuni televizate.
„Care este cea mai importantă calitate la un campion de tenis?”
McEnroe a fost căsătorit de două ori și are cinci copii, dintre care trei din prima căsătorie cu actrița Tatum O’Neal. Cea de-a doua soție este cântăreața și compozitoarea americană Patricia Smith, cei doi fiind căsătoriți din 1997 și având împreună doi copii.
„Care este cea mai importantă calitate la un campion de tenis? Trebuie să spun că dorința, să rămâi acolo și să câștigi meciuri chiar și atunci când nu joci prea bine”. (John McEnroe)
Cum frumos descrie site-ul tennisfame.com, John McEnroe a fost pe teren un fel de Pablo Picasso care a folosit racheta de tenis în loc de pensulă. „Cel mai mare compliment pe care l-am primit vreodată a fost atunci când oamenii m-au numit artist”, a spus McEnroe. „Înțeleg acest aspect solitar al faptului de a fi artist. Atunci când ești acolo de unul singur, încercând să faci ceva măreț”.
A câștigat un număr record de opt titluri de campion la final de sezon
McEnroe a fost clasat în Top 10 mondial la simplu timp de nouă ani, terminând pe locul 1 patru ani consecutivi (1981-1984) și a petrecut 170 de săptămâni în fruntea clasamentului. A fost cel mai bine clasat jucător de dublu timp de cinci ani consecutivi (1979-1983). A jucat în Cupa Davis timp de 12 ani, ajutându-i pe americani să câștige Cupa de cinci ori (1978, 1979, 1981, 1982, 1992). Pentru dedicarea sa în jocul de Cupa Davis, McEnroe a primit premiul Davis Cup Commitment Award din partea Federației Internaționale de Tenis în 2013.
McEnroe a câștigat, de asemenea, un număr record de opt titluri de campion la final de sezon, inclusiv cinci titluri WCT Finals și trei titluri Masters Grand Prix din douăsprezece prezențe finale la aceste două evenimente, record pe care îl împarte cu Ivan Lendl. A câștigat cinci campionate WCT de sfârșit de an: 1979 (în fața lui Björn Borg), 1981 (în fața lui Johan Kriek), 1983 (în fața lui Ivan Lendl), 1984 (în fața lui Jimmy Connors) și 1989 (în fața lui Brad Gilbert). A fost finalist în 1980 (Jimmy Connors), 1982 (Ivan Lendl) și 1987 (Miloslav Mečíř).
McEnroe a obținut al 78-lea său titlu la dublu în 2006, atunci când a câștigat, în parteneriat cu Jonas Bjorkman, turneul SAP Open din San Jose, California. Victoria a venit cu doar câteva zile înainte de a împlini 47 de ani. McEnroe câștigase ultima dată un titlu la dublu la Paris Indoors în 1992, alături de fratele său Patrick. Ambii frați sunt foști căpitani ai echipei de Cupa Davis a Statelor Unite și amândoi au intrat în televiziune după cariera sportivă. John este recunoscut de o generație mai tânără de fani ai tenisului ca o față și o voce familiară care colaborează cu CBS, NBC, Tennis Channel și ESPN pentru transmisiile tuturor campionatelor importante.
John McEnroe, de șapte ori campion de Grand Slam, a câștigat peste 12 milioane de dolari în timpul carierei sale și a obținut 77 de titluri individuale.
Recent, a fost dezvăluit faptul că McEnroe a câștigat de aproape 10 ori mai mult decât Martina Navratilova în calitate de comentator. În prezent, averea sa este estimată la peste 100 de milioane de dolari.
Surse:
https://www.nytimes.com/1981/07/10/sports/club-excludes-mcenroe.html
https://www.imdb.com/name/nm0568501/trivia/?ref_=nm_dyk_trv
https://www.britannica.com/biography/John-McEnroe
https://www.tennisfame.com/hall-of-famers/inductees/john-mcenroe
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un bărbat care merge cu ajutorul unui exoschelet a jucat tenis de masă cu regele Spaniei
Cum protestează o jucătoare de tenis din Ucraina invazia Rusiei?
Tatum O’Neal, cea mai tânără câștigătoare a Premiului Oscar. „Anumite lupte nu se termină niciodată”
Test de cultură generală. Când au avut loc primele Jocuri Olimpice moderne?