Jodie Foster, una dintre cele mai inteligente actrițe de la Hollywood. „Normalitatea nu este ceva la care să aspiri, ci ceva de care să te îndepărtezi”

23 08. 2023, 09:30

Jodie Foster (n. 19 noiembrie 1962, Los Angeles) este considerată nu doar una dintre cele mai talentate, discrete și apreciate actrițe de la Hollywood, dar și una dintre cele mai inteligente.

Actrița care în 2013, în cadrul ceremoniei decernării Premiilor Globul de Aur, a făcut referire pentru prima dată în mod public la sexualitatea ei (Jodie Foster este lesbiană), este probabil una dintre personalitățile care a intrat în lumea divertismentului la cea mai fragedă vârstă – 2 ani.

La trei ani deja știa să citească singură și juca în diferite reclame. Foster, care are un IQ de 132, a fost șef de promoție în liceu și a studiat franceza la nivel superior la Universitatea Yale, absolvind cu onoruri.

Două Oscaruri

Actriță aclamată de critici – Jodie Foster a interpretat cu succes o gamă variată de roluri – s-a implicat, de asemenea, și în regia și producția de film, și a primit numeroase distincții și premii printre care Globul de Aur onorific Cecil B. Demille (în ianuarie 2013), pentru „contribuții remarcabile la lumea divertismentului” și, în ciuda faptului că nu a luat niciodată lecții de actorie, a primit două Oscaruri înainte de a împlini vârsta de 30 de ani. Primul Oscar l-a primit pentru rolul lui Sarah Tobias din „The Accused” (1988), iar pe cel de-al doilea pentru interpretarea lui Clarice Starling din „The Silence of the Lambs” (1991).

„The Accused” a avut la bază experiența lui Cheryl Araujo, o americancă de 21 de ani care a supraviețuit unui viol în grup comis pe 6 martie 1983 la Big Dan’s Tavern din New Bedford, Massachusetts, de către șase bărbați, dar care a murit într-un accident de mașină, trei ani mai târziu.

Site-ul IMDb.com scrie că Jodie Foster, care a interpretat-o pe tânăra violată, a trebuit să-i consoleze pe actorii care fuseseră distribuiți în rolurile abuzatorilor, și asta pentru că scena falsului viol a fost atât de traumatizantă încât aceștia, cedând psihic, se tot prăbușeau și izbucneau în plâns. De altfel, scena a fost clasată de Revista Complex pe locul 16 în topul 53 al celor mai greu de vizionat scene din istoria filmului.

Și-a început cariera de actriță de la o vârstă fragedă

„The Silence of The Lambs”, în regia lui Jonathan Demme, cu Anthony Hopkins în rolul principal (interpretând personajul Hannibal Lecter), se numără printre cele trei filme care au câștigat primele cinci premii Oscar: pentru Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film și Cel mai bun scenariu, celelalte două filme fiind „It Happened One Night” (1934) și „One Flew Over the Cuckoo’s Nest” (1975). În filmul lui Demme, Foster a interpretat-o pe agenta FBI Clarice Starling.

Odată cu decernarea acestor două Oscaruri – pentru rolurile din „The Accused” și „The Silence of the Lambs”, la 29 de ani Jodie Foster a devenit a doua cea mai tânără persoană care a câștigat două premii Oscar, după Luise Rainer (28 de ani).

Jodie Foster, pe numele real Alicia Christian Foster, s-a născut la 19 noiembrie 1962, în Los Angeles, California, Statele Unite ale Americii. Foster și-a început cariera de actriță de la o vârstă fragedă, debutul profesional făcându-l într-o reclamă la crema de protecție solară Coppertone, la vârsta de trei ani.

Avea doar doisprezece ani în filmul „Taxi Driver”

Primul rol într-un film a venit în 1976, atunci când Jodie Foster a interpretat o prostituată minoră în filmul „Taxi Driver”, în regia lui Martin Scorsese, cu Robert De Niro și Cybill Shepherd în rolurile principale. Pentru prestația sa, Jodie Foster a primit o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar. Jodie Foster avea doar doisprezece ani atunci când a fost filmat „Taxi Driver”, drept urmare scenele mai explicite au exclus-o.

Pe lângă actorie, Foster s-a remarcat și în calitate de regizoare, printre filmele care-i poartă semnătura numărându-se „Little Man Tate” (1991), „Home for the Holidays” (1995) și „The Beaver” (2011). De asemenea, Foster, este și producătoare a filmului „Monster” (2003), care i-a adus lui Charlize Theron un Oscar pentru cea mai bună actriță.

O viață discretă

Alte roluri notabile le-a mai avut în peliculele „The Little Girl Who Lives Down The Lane” (1976), „Freaky Friday” (2003), „Alice Doesn’t Live Here Anymore” (1974), „Inside Man” (2006), „Bugsy Malone” (1976), „Five Corners” (1987), „A Very Long Engagement” (2004), „Panic Room” (2002), „The Mauritian” (2021), „Nell” (1994), „Contact” (1997).

Jodie Foster este cunoscută pentru viața ei personală privată și discretă, cel mai adesea ținându-și relațiile personale și viața de familie departe de lumina reflectoarelor.

S-a implicat în egalitatea de gen și drepturile LGBTQ+

Actrița care s-a implicat în activism și a fost vocală în probleme precum egalitatea de gen și drepturile LGBTQ+ a recunoscut în 2003, în timpul discursului său de acceptare din cadrul Festivității Premiilor Globul de Aur, că este lesbiană.

„Mi-am făcut deja coming out-ul cu o mie de ani în urmă, în epoca de piatră. În acele zile foarte ciudate în care o tânără fragilă se deschidea prietenilor și familiei de încredere, colegilor de serviciu și apoi, treptat, cu mândrie, tuturor celor care o cunoșteau. De fapt, în fața tuturor celor pe care îi întâlnea”, spunea Foster în discursul său. „Dar acum, conform celor ce mi-au fost sugerate, se așteaptă ca fiecare celebritate să onoreze detaliile vieții lor private cu o conferință de presă, un parfum și un reality show în prime-time. S-ar putea să fiți surprinși, dar eu nu sunt copilul Honey Boo Boo”. (…) „Dacă ai fi fost o figură publică de când erai copil, dacă a trebuit să lupți pentru o viață care să ți se pară reală, onestă și normală împotriva tuturor șanselor, atunci și tu ai putea prețui intimitatea mai presus de orice. Viața privată. Într-o zi, în viitor, oamenii se vor uita în urmă și își vor aminti cât de frumoasă a fost odată”. (Jodie Foster)

Una dintre cele mai influente 100 de persoane din lume

Jodie Foster este mama a doi băieți (născuți în 1998 și 2001), identitatea tatălui acestora nedezvâluind-o niciodată.

Între 1993 și 2008, Jodie Foster a avut o relație cu producătoarea TV Cydney Bernard, iar din aprilie 2014, Foster este căsătorită cu Alexandra Hedison (n.10 iulie 1969, Los Angeles), fotograf, regizor și actriță.

Jodie Foster a fost numită de revista Time una dintre cele mai influente 100 de persoane din lume.

În 1981, la aproape 5 ani după lansarea filmului „Taxi Driver” în care Jodie Foster a jucat rolul unei prostituate minore, a avut loc un incident declanșat de obsesia pe care un oarecare John Warnock Hinckley Jr. o dezvoltase față de acest film și mai ales față de Foster. Inspirat de acțiunea peliculei, Hinckley, pentru a o impresiona pe Jodie Foster, a elaborat un plan prin comiterea unui asasinat. Tentativa criminală a fost îndreptată asupra președintelui Ronald Reagan la 30 martie 1981, în ziua atentatului atacatorul trăgând șase focuri de armă asupra președintelui Reagan în fața hotelului Hilton din Washington, D.C. Gloanțele l-au rănit pe președintele Reagan, pe secretarul de presă James Brady, un ofițer de poliție și un agent al Serviciului Secret. Din fericire, președintele Reagan și ceilalți au supraviețuit rănilor.

Hinckley Jr. a fost arestat la locul faptei și a fost supus ulterior unui proces, însă în 1982 a fost găsit nevinovat din motive de nebunie și internat la Spitalul St. Elizabeths, un centru psihiatric. În 2016, a fost eliberat, cu anumite restricții și condiții.

La vremea respectivă, incidentul în care au fost implicați John Hinckley Jr. și Jodie Foster a atras atenția asupra problemei obsesiei celebrităților și a potențialelor pericole pe care aceasta le poate reprezenta. De asemenea, a determinat schimbări în legile care privesc apărarea nebuniei în procesele penale.

Surse:

https://editorial.rottentomatoes.com/guide/all-jodie-foster-movies-ranked/

https://www.cbsnews.com/pictures/stars-with-high-iqs/

https://www.theguardian.com/film/2013/jan/14/jodie-foster-gay-golden-globes

https://www.britannica.com/biography/Jodie-Foster

Vă mai recomandăm să citiți și:

Meryl Streep, actrița cu cele mai multe nominalizări la Oscar. „Dacă îți exprimi temerile, ele pot deveni realitate. Sunt suficient de superstițioasă ca să cred asta”

Eric Roberts, cel care a inspirat-o pe cea mai populară actriță de la Hollywood să intre în lumea filmului

Actrița care i-a refuzat avansurile lui Marlon Brando. Claudia Cardinale: „Actoria este fantastică pentru că am trăit mii de vieți, nu doar viața mea”

Goldie Hawn, cea mai optimistă actriță de la Hollywood. „Văd mereu partea bună a lucrurilor. Este în ADN-ul meu”