Gary Oldman, Dracula lui Francis Ford Coppola și actorul cu cele mai mari încasări din istorie
Actor și regizor englez, Sir Gary Leonard Oldman (n. 21 martie 1958, Londra, Marea Britanie) este cunoscut pentru versatilitatea și felul de a se transpune în pielea personajelor sale, pentru contribuțiile în arta cinematografică, Oldman fiind recompensat cu peste 64 de premii, printre care un Oscar, un Glob de Aur și trei premii ale Academiei Britanice de Film.
De asemenea, Oldman și-a stabilit și mai mult reputația de actor important prin personificarea lui Dracula în filmul lui Francis Ford Coppola, Bram Stoker’s Dracula (1992), producție în care au mai jucat actorii Winona Ryder, Anthony Hopkins, Keanu Reeves, Richard E. Grant și Cary Elwes.
Pelicula a câșigat 3 Oscaruri – un premiu pentru cele mai bune costume, unul pentru cele mai bune efecte speciale și editare efecte sonore și al treilea premiu pentru cel mai bun machiaj.
De ce a vrut să îl joace pe Dracula?
Am vrut să-l joc pe Dracula pentru că am vrut să spun:„Am traversat oceane de timp pentru a te găsi”. A meritat să joc acest rol doar pentru a spune această replică.
Pentru rolul din Dracula, scrie IMBb.com, Gary Oldman a angajat un profesor de canto care l-a ajutat să își modeleze vocea, să o coboare cu o octavă în așa fel încât tonul vocii personajului Dracula să aibă o sonoritate mai sinistră.
Născut la 21 martie 1958, în New Cross, London, Gary Oldman a intrat în lumea artei actoricești după absolvirea liceului, când a fost distribuit în roluri din piese de teatru puse în scenă la Greenwich and Lewisham Young People’s Theatre. A urmat cursurile Rose Bruford Training College for Speech and Drama (în prezent Rose Bruford College of Theatre and Performance), în 1979 absolvind și devenind licențiat în teatru. Anii care au urmat au fost dedicați de Oldman exclusiv teatrului, debutul în film având loc în 1982, odată cu rolul din Remembrance, un film în regia britanicului Colin Gregg. În 1986, a impresionat jucându-l pe Sid Vicious, basistul trupei Sex Pistols, devastat de droguri, în filmul Sid and Nancy, un an mai târziu reușind un nou succes cinematografic odată cu interpretarea dramaturgului condamnat Joe Orton în Prick Up Your Ears, pentru prestația sa Oldman obținând o nominalizare la Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor.
Gary Oldman deschidea o arteră a angoasei cu debutul său
După 1990, Gary Oldman a jucat în fiecare an consecutiv până în 1994, remarcându-se în Rosencrantz, JFK, Dracula, True Romance, Immortal Beloved (în care l-a interpretat pe compozitorul Ludwig van Beethoven). Prestațiile lui Oldman au impresionat în mod special și datorită faptului că actorul prezenta o capacitate extraordinară de a se transforma fizic pentru rolurile în care era distribuit, această calitate fiind exploatată de către regizorii care, nu de puține ori, l-au distribuit în roluri de răufăcător (Al cincilea element, 1997, regizat de Luc Besson, The Contender, 2000, Hannibal, 2001, în regia lui Ridley Scott).
Pe lângă abilitățile sale de actor, Oldman s-a aventurat și în regie și scenaristică. Și-a făcut debutul ca regizor cu filmul Nil by Mouth (1997), pe care l-a și scris, fiind aclamat de critici pentru portretul crud și curajos al reprezentării vieții clasei muncitoare din sudul Londrei.
„Gary Oldman deschidea o arteră a angoasei cu debutul său”
„În urmă cu 25 de ani”, scria The Guardian în 2022, „Gary Oldman deschidea o arteră a angoasei cu debutul său strălucit, de o emoție sfâșietoare, ca scenarist și regizor inspirat de propriul tată și de copilăria sa din sudul Londrei, poziționat între Terence Davies și Martin Scorsese. Titlul făcând referire, cu o forță puternică, la violența și costul ei. Nil by mouth este ceea ce se vede deasupra patului de spital al unui pacient hrănit intravenos dar, totuși, numele filmului reprezintă și o metaforă pentru disfuncția tatălui și ariditatea emoțională pusă la zid”.
După 2004, Gary Oldman a fost distribuit în rolul avunculatului Sirius Black în mai multe episoade ale seriei Harry Potter și în rolul unui locotenent de poliție aliat al crucișătorului cu pelerină în trilogia Batman, în regia lui Christopher Nolan (2005, 2008, 2012).
Prima nominalizare la Oscar pentru Cel mai bun actor
Interpretarea spionului modest dar periculos George Smiley din Tinker, Tailor, Soldier, Spy (2011) i-a adus lui Oldman prima nominalizare la Oscar pentru Cel mai bun actor. Pelicula, regizată de Tomas Alfredson, a avut o distribuție mai mult decât tentantă – Colin Firth, Mark Strong, Tom Hardy, Benedict Cumberbatch și John Hurt.
În 2012 a apărut în rolul unui gangster în Lawless, apoi a jucat în thrillerele Paranoia (2013) și Criminal (2016) și în remake-urile de acțiune RoboCop (2014) și Dawn of the Planet of the Apes (2014).
În 2017, a fost distribuit în The Hitman’s Bodyguard și în drama Darkest Hour, în care l-a interpretat pe Winston Churchill, rol care i-a adus primul și singurul, până în prezent, Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal. Pentru a-l reprezenta cât mai bine pe Chruchill, Gary Oldman i-a studiat personalitatea fostului premier britanic timp de un an, deprinzându-i manierele de exprimare și gesturile. Potrivit lui Oldman – informații transmise de IMDB.com – douăzeci și șase de membri ai familiei lui Churchill au participat la premiera londoneză a acestui film, dintre care șaptesprezece vizitaseră anterior platoul de filmare.
„Mă duc la culcare cu Winston Churchill, dar mă trezesc cu Gary Oldman”
Filmul i-a adus lui Goldman și un Glob de Aur (în 2018) pentru Cel mai bun actor, la ceremonia de decernare a premiilor, în timpul discursului de acceptare a premiului, Gary Oldman mulțumindu-i soției sale Gisele Schmidt (regizoare și actriță britanică născută în 1961) pentru faptul că i-a acceptat și suportat „nebunia timp de peste un an”, dezvăluind mai apoi că aceasta le-ar fi spus prietenilor ei: „Mă duc la culcare cu Winston Churchill, dar mă trezesc cu Gary Oldman”.
Tot în 2018, a apărut în rolul președintelui șefului Statului Major al SUA în thrillerul Hunter Killer (2018) și în rolul cofondatorului unei firme de avocatură suspectat de implicarea în afaceri dubioase în The Laundromat (2019).
A doua nominalizare la Oscar a lui Gary Oldman
Cea de-a doua nominalizare la Oscar a lui Gary Oldman a venit în 2020, odată cu rolul din filmul biografic Mank (2020), în regia lui David Fincher. În 2021, a jucat în Crisis, o dramă despre epidemia de opioide (substante utilizate ca medicamente antialgice majore în tratamentul durerii severe) și în thrillerul The Woman in the Window, film în care a avut-o parteneră pe Julianne Moore.
Oldman a jucat apoi în serialul TV Slow Horses, interpretând un spion irascibil care supraveghează un grup de agenți MI5 căzuți în dizgrație; serialul, un thriller comic, s-a bazat pe o serie de cărți de Mick Herron.
Actorul cu cele mai mari încasări din istorie
Cu o avere de aproximativ 40 de milioane de dolari (în 2023), Gary Oldman, care până în iulie 2014, a jucat în filme ce au avut încasări de peste 3,8 miliarde de dolari în Statele Unite și de peste 9,9 miliarde de dolari la nivel mondial în 2012, conform IMDb.com, citând The Hollywood Reporter, Oldman a fost desemnat actorul cu cele mai mari încasări din istorie.
- Gary Oldman a realizat un duet vocal cu David Bowie pentru piesa „You’ve Been Around”, inclusă pe albumul „The Sacred Squall of Now” (1995)
- În 1991, a fost arestat pentru conducere sub influența alcoolului în Los Angeles, fiind eliberat a doua zi.
- În anii 90, în urma problemelor pe care le avea cu alcoolul, s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, Oldman acceptând să vorbească despre problema lui în unele dintre interviurile pe care le-a dat, autointitulându-se alcoolic.
- com scrie că în 2011, Gary Oldman a nominalizat printre filmele sale favorite producțiile Apocalypse Now (1979), The Conversation (1974), The Godfather Part II (1974), Badlands (1973) și Ratcatcher (1999), citându-l pe regizorul filmului Bram Stoker’s Dracula (1992), Francis Ford Coppola, drept regizorul său preferat.
- Gary Oldman se află la cea de-a 5-a căsătorie. Între 1987 și 1990 a fost căsătorit cu actrița britanică Lesley Manville, apoi cu Uma Thurman (între 1990 și 1992), cea de-a treia soție a fost modelul și fotografa Donya Fiorentino (1997 – 2001), a urmat căsătoria cu Alexandra Edenborough, cântăreață britanică de jazz (între 2008 și 2015), iar din 2017 este căsătorit cu actrița Gisele Schmidt. Gary Oldman are trei fii și o fiică adoptivă.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Gary-Oldman
https://www.cnbc.com/2022/11/22/gary-oldman-talks-retirement.html
https://www.imdb.com/title/tt0103874/
Vă mai recomandăm să citiți și:
Russell Crowe s-ar putea retrage din actorie: „Nu veți mai auzi niciodată de mine”