Colin Firth, actorul din „Mamma Mia”, „The King’s Speech” și „Pride and Prejudice”. „Nu mai încerca să fii sexy. E grotesc”
Colin Firth, unul dintre cei mai renumiți actori britanici ai momentului, a cucerit inimile publicului din întreaga lume cu roluri din filme precum Mamma Mia (2008), Bridget Jones’s Diary (2001), Conspiracy (2001), The King’s Speech (2010), Kingsman: The Secret Service (2014), A Single Man (2009), Mary Poppins Returns (2018), Love Actually (2003), A Thousand Acres (1997), Kingsman: The Golden Circle (2017), Pride and Prejudice (1995) și multe altele.
Cu o carieră care se întinde pe mai bine de patru decenii, Firth s-a impus ca unul dintre cei mai respectați și mai versatili actori din industrie. A fost nominalizat de două ori la Oscar, pentru rolurile din A single man (2009) și The King’s speech (2010), pentru cel de-al doilea a și câștigat statueta, în 2001 revista People l-a desemnat unul dintre cei mai frumoși 50 oameni din lume, este unul dintre cei 14 actori care au câștigat Oscarul, Premiul BAFTA, Premiul Critics’ Choice, Premiul Globul de Aur și Premiul SAG pentru același rol, este a doua persoană care a câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun actor doi ani la rând și premiul Oscar în al doilea an și este unul dintre cei 13 actori care au primit o nominalizare la Oscar pentru interpretarea unui rege care a existat în viața reală.
Născut la 10 septembrie 1960, în Grayshott, Hampshire, Anglia, Colin Firth și-a descoperit pasiunea pentru actorie încă de mic, prima experiență actoricească a lui Firth având loc în primii ani de școală când l-a interpretat pe Jack Frost într-o pantomimă de Crăciun. Și-a perfecționat abilitățile la Drama Centre din Londra, unde a primit o pregătire clasică în actorie. Dedicarea și angajamentul lui Firth față de meseria sa au fost evidente încă de la început, astfel că nu a durat mult până când și-a lăsat amprenta în lumea scenei și a ecranului.
Provine dintr-o familie erudită de britanici
Colin Firth provine dintr-o familie erudită de britanici, tatăl, David Norman Lewis Firth, fost profesor de istorie și ofițer educație pentru Guvernul nigerian și ulterior profesor la King Alfred’s College (în prezent Universitatea din Winchester), Anglia, iar mama, Shirley Jean Rolles, lector de religie comparată la King Alfred’s College. Trei dintre cei patru bunici ai lui Colin Firth au fost misionari metodiști. Firth și-a petrecut copilăria în Nigeria, revenind în Anglia la vârsta de cinci ani. A petrecut doi ani la Drama Centre, apoi la Chalk Farm, unde a fost remarcat în timp ce-l juca pe Hamlet.
Primul său rol profesionist a fost Bennet, din producția West End Another Country. A continuat să joace o varietate de roluri de personaje atât în filme, cât și la televiziune. Pentru interpretarea personajului Robert Lawrence din producția TV Tumbledown (1988), Colin Firth a primit premiul Royal Television Society pentru cel mai bun actor și a fost nominalizat la BAFTA. În 2011, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor, interpretându-l pe regele britanic George al VI-lea în The King’s Speech (2010).
Aclamat de critici și recunoscut la nivel mondial
Rolul de debutant al lui Firth a venit în 1995, atunci când l-a interpretat pe melancolicul și carismaticul domn Darcy în adaptarea televizată de BBC a cărții Mândrie și prejudecată de Jane Austen, performanța sa captivând telespectatorii și transformându-l instantaneu într-o vedetă. Rolul din Mândrie și prejudecată i-a pus în evidență capacitatea de a da profunzime și complexitate personajelor sale. În urma filmărilor la serial, Colin Firth și Jennifer Ehle, partenera sa din Mândrie și prejudecată, au avut o relație romantică. Pentru prestația din producția Pride and Prejudice, Colin Firth a primit, în 1995, o nominalizare BAFTA (1995).
În 2010, Firth a fost aclamat de critici și recunoscut la nivel mondial pentru interpretarea regelui George al VI-lea în Discursul regelui. Această interpretare convingătoare i-a adus numeroase premii, inclusiv un Premiu Oscar pentru cel mai bun actor. Abilitatea lui Firth de a transmite vulnerabilitatea și puterea regelui de a-și învinge tulburările de vorbire a pus în evidență versatilitatea sa ca actor și i-a consolidat locul în elita actoricească.
Comandor al Ordinului Imperiului Britanic
Pentru serviciile aduse teatrului, a fost decorat cu CBE (Comandor al Ordinului Imperiului Britanic) în 2011, cu ocazia zilei de naștere a reginei.
Colin Firth a fost căsătorit cu actrița și regizoarea Meg Tilly, pe care a cunoscut-o în 1988, în timpul filmărilor la pelicula Valmont. Firth și Tilly au împreună un fiu pe nume William.
În 1997, Firth a cunoscut-o pe producătoarea și regizoarea italiană de film Livia Giuggioli cu care s-a căsătorit în același, cuplul având doi fii – Luca și Matteo. Firth și Giuggioli au divorțat în 2019.
De la finalul anului trecut (2022), Colin Firth se află într-o relație cu scenarista americancă Maggie Cohn (41 de ani).
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Colin-Firth
https://www.imdb.com/name/nm0000147/
https://www.insider.com/ranking-every-colin-firth-film-photos
https://www.imdb.com/list/ls066186229/
Vă mai recomandăm să citiți și:
Hugh Grant, unul dintre cei mai îndrăgiți actori britanici. „Femeile sunt înfricoșătoare”
Alan Arkin, actor, mentor și mult mai mult de-atât. „Este o crimă să te îndoiești de tine însuți”