Misterul bărbatului care a început să vadă lumea pe dos după ce a fost împușcat în cap

Cazul bărbatului care a început să vadă lumea pe dos după ce a fost împușcat în cap este unic în lume, povestea lui fiind demnă de un scenariu de film.

S-a întâmplat în primăvara lui 1938, când, aflat pe frontul valencian al Războiului Civil Spaniol, un tânăr de 25 de ani (numit Pacientul M de medicul care l-a îngrijit) a agonizat mai multe zile după ce i-a trecut un glonț prin creier. Când și-a revenit după două săptămâni, soldatul a experimentat o schimbare șocantă – începuse să vadă lumea pe dos. Putea citi litere și numere tipărite atât normal, cât și invers, creierul său nepercepând vreo diferență între cele două.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Pacientului M. lumea îi putea apărea cu susul în jos, precum și cu spatele. Acesta era derutat când îi vedea cu susul în jos pe oamenii care lucrau, de exemplu, pe o schelă. Mai mult, M percepea obiectele în trei exemplare și vedea culorile desprinse de ele. Un set de simptome cel puțin ciudate, dar pe care pacientul le trata cu destul de mult calm.

Pacientul M a ajuns în grija medicului Justo Gonzalo

Pacientul M a ajuns în grija medicului Justo Gonzalo care constatase că proiectilul îi distrusese parțial crestele de pe cortexul cerebral din regiunea parieto-occipitală stângă, dar cu toate acestea, într-un mod absolut miraculos, M supraviețuise. Relația dintre cei doi (medic și pacient) s-a dezvoltat și în afara spitalului, doctorul și M supraviețuind războiului și continuând să se vadă timp de aproape jumătate de secol, până în 1986, când a murit Justo Gonzalo.

Cazul Pacientului M nu a fost abandonat, pentru că neuropsihologul Alberto Garcia Molina și fiica medicului Justo Gonzalo, Isabel Gonzalo, l-au preluat declanșând noi discuții pe marginea acestuia, după ce Isabel Gonzalo a găsit în arhiva medicală a tatălui ei cutii pline cu sute de documente scrise și fotografii. Dezbaterile pe marginea subiectului veneau într-o perioadă în care comunitatea științifică era divizată între cei care vedeau creierul ca pe un întreg și cei care trasau granițe dure între regiunile cerebrale. Isabel Gonzalo a propus o ipoteză intermediară: teoria dinamicii creierului, potrivit căreia organul are funcțiile sale distribuite în gradienți, cu tranziții graduale.

O lume terifiantă, colorată în verde și proiectată invers

Isabel Gonzalo, care este fizician și profesor emerit la Universitatea Complutense din Madrid, îl cunoscuse pe pacientul M în timpul vizitelor acestuia la domiciliul familiei. Ce știa despre el este faptul că atunci când M se odihnea, fără stimuli majori, acesta vedea o lume terifiantă, colorată în verde și proiectată invers, în care obiectele apăreau în trei exemplare. „M se uita la ceasul său de mână din orice direcție pentru a verifica ora”, spunea Isabel.

Inversată era și percepția sa auditivă și tactilă, M sesizând sunetele și atingerile în partea opusă celei în care acestea se produceau de fapt.

În 1888, cercetătorul Santiago Ramón y Cajal demonstrase că organul gândirii nu este o masă difuză, așa cum se crezuse până atunci, ci că este organizat în celule individuale: neuroni, decoperire pentru care Cajal a primit Premiul Nobel pentru Medicină, în 1906. Tot Ramón y Cajal a fost responsabil și pentru dezvoltarea unei școli de neurologi talentați, printre care s-a aflat și Gonzalo Rodríguez Lafora, care-l recrutase în Centrul de Traumatologie Craniană, în timpul Războiului Civil, pe tânărul medic Justo Gonzalo, cel care avea să se intersecteze cu unicul caz al Pacientului M, dar care, de asemenea, a lucrat și cu alte sute de pacienți răniți.

„Sunt lucruri care apar uneori în viziunea mea”

„Capacitatea de adaptare a pacienților a fost uimitoare”, scria Justo Gonzalo în cartea sa Cerebral Dynamics, publicată în două volume între 1945 și 1950. „Lui M i se păreau ciudate anomaliile sale atunci când, de exemplu, vedea oameni lucrând cu capul în jos pe o schelă. În general, tulburările trec complet sau aproape complet neobservate pentru cei răniți. Mai târziu, când le descoperă, nu par să se îngrijoreze, ci le consideră mai degrabă ca fiind ceva temporar, care nu le afectează sau compromite viața de zi cu zi. M avea tendința de a minimaliza simptomele sale, spunând Sunt lucruri care apar uneori în viziunea mea”.

„Pentru doctorul Gonzalo”, declara García Molina, teoriile modulare nu puteau explica întrebările apărute în cazul pacientului M, așa că a început să creeze teoria sa despre dinamica creierului, rupând cu viziunea hegemonică despre modul în care funcționează creierul.

În 1952, Gonzalo, care lucra pentru Institutului Cajal din Madrid, se ocupa de aproape 200 de pacienți cu leziuni cerebrale care erau înregistrați în Corpul de Onoare pentru mutilații din Războiul pentru Patrie, care îi excludea pe răniții care au luptat de partea republicană. Scrisorile dintre M și Gonzalo au confirmat faptul că bărbatul care vedea lumea pe dos nu primise o pensie ca veteran rănit. „Tatăl meu îl admira, pentru că era o persoană foarte inteligentă, capabilă să-și poarte singură de grijă și să lucreze la câmp”, își amintește Isabel Gonzalo. Fizicianul calculează că M a murit la sfârșitul anilor 1990. Însă identitatea bărbatului, care a ajutat la iluminarea funcționării creierului uman, nu a fost niciodată făcută cunoscută.

O posibilă explicație

„O posibilă explicație pentru faptul că vedea lumea invers după o astfel de rană ar putea fi deteriorarea cortexului vizual în sine. Cortexul vizual conține diferite regiuni responsabile de procesarea unor aspecte specifice ale informațiilor vizuale, cum ar fi culoarea, forma, mișcarea și orientarea spațială. Dacă o regiune specifică a cortexului vizual care procesează orientarea spațială este deteriorată sau afectată, aceasta ar putea duce la o distorsiune a percepției persoanei asupra lumii, ceea ce ar putea duce la perceperea obiectelor și a împrejurimilor ca fiind inversate sau inversate.

O altă posibilitate este afectarea căilor care leagă cortexul vizual de alte regiuni ale creierului implicate în procesarea și interpretarea vizuală la nivel superior. Aceste conexiuni permit creierului să integreze informațiile vizuale și să construiască o percepție coerentă a lumii. Dacă aceste conexiuni sunt întrerupte sau deteriorate, ar putea duce la o interpretare greșită sau la o confuzie a stimulilor vizuali, ceea ce ar duce la o percepție a lumii care apare inversată.”

Surse:

https://english.elpais.com/science-tech/2023-05-10/patient-m-the-man-who-started-seeing-the-world-backwards-after-being-shot-in-the-head.html

https://www.mirror.co.uk/news/world-news/mystery-over-man-who-started-29977097

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cazul extrem de dureros al unui pacient care a intrat într-un aparat RMN cu o jucărie sexuală

„Pacientul M”, bărbatul împușcat în cap care a început să vadă lumea invers

Ralph Fiennes, cel mai îndrăgit „pacient englez” și unul dintre cei mai „feroce naziști”

Cel mai tânăr pacient din lume diagnosticat cu Alzheimer are doar 19 ani