Helen Keller, prima persoană cu surdocecitate care a absolvit colegiul. „Optimismul duce la reușită”
Helen Keller (1880 – 1968), scriitoare americană, militantă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, activistă politică și conferențiară, este una dintre figurile emblematice ale secolului al XX-lea, ilustrând spiritul indomptabil al rezistenței umane.
În ciuda faptului că a fost o persoană cu handicap – născută în West Tuscumbia, Alabama, Keller și-a pierdut vederea și auzul în urma unei boli febrile, la vârsta de 19 luni – Helen și-a depășit limitele fizice devenind în timp o autoare de renume, un conferențiar respectat și o susținătoare dedicată a drepturilor persoanelor cu handicap, povestea ei de viață a reprezentând o imensă sursă de inspirație pentru nenumărate persoane din întreaga lume și dând o altă dimensiune modului în care societatea percepe dizabilitatea.
Helen Adams Keller s-a născut la 27 iunie 1880, în Tuscumbia, Alabama, SUA. La doar 19 luni, a fost diagnosticată cu scarlatină (și/sau) meningită, afecțiuni care au lăsat-o fără auz și fără vedere, viața copilei schimbându-se complet. Lumea lui Keller a devenit un loc întunecat și tăcut, izolând-o de interacțiunea semnificativă și necesară cu ceilalți. Frustrarea și furia i-au întunecat mintea tinerei private de o viață normală, moment în care famlia a decis să ceară ajutorul unei specialiste – Anne Sullivan – prezența acesteia având să pună o amprentă radicală în existența lui Helen Keller.
Învățătoarea care i-a schimbat viața
Anne Sullivan Macy (1866 – 1936), profesoară americană, ea însăși cu deficiențe de vedere, (la vârsta de cinci ani, Sullivan a contractat o boală a ochilor care a lăsat-o parțial oarbă și fără abilități de citire sau scriere) și-a folosit tehnicile de predare revoluționare pentru a intra în contact cu Helen Keller. Utilizând ortografia cu degetul și semnele tactile, Sullivan avea 20 de ani când a introdus-o pe Keller în lumea limbajului semnelor. Dovedind o răbdare și perseverență imense, Sullivan a ajutat-o pe Helen să înțeleagă lumea din jurul ei și să se exprime, minimalizându-i frustrările și determinând-o să se adapteze și să se integreze mediului înconjurător.
În martie 1887 Anne Sullvan, împreună cu Laura Bridgman (primul copil american surdo-orb care a dobândit o educație semnificativă în limba engleză, înaintea lui Helen Keller) au pus bazele Institutului Perkins dedicat limbajului pentru nevăzătorii surzi, reprezentat de un set de semne în relief identificabile prin simțul tactil. Ulterior, tot cu ajutorul învățătoarei sale, Helen Keller a învățat alfabetul Braille, la acea vreme o tehnică încă prea puțin răspândită. Braille i-a dezvoltat lui Helen Keller abilitățile de a citi nu doar în limba engleză, dar și în multe alte limbi străine precum franceza, germana, greaca și latina. Mai mult, Anne Sullivan a învățat-o pe Helen să comunice cu persoanele din jur și prin metoda atingerii buzelor și gâtului în timp ce interlocutorii ei vorbesc.
În copilărie a fost acuzată de plagiat
Helen Keller avea 11 ani când a scris (în 1891) scurta povestire The Frost King (Regele Înghețului), atrăgând imediat atenția nu doar prin narațiunea plină de imaginație, ci și prin controversele care s-au iscat odată cu publicarea cărții. The Frost King spune povestea unei fetițe pe nume Margerie care este vizitată în visele ei de un Rege al Gerului. Regele Înghețului, cu prezența sa fermecătoare, o invită pe Margerie în regatul său de gheață și zăpadă. Intrigată și entuziasmată în același timp, tânăra pornește într-o călătorie magică pe tărâmul Regelui Înghețului, fascinată fiind de frumusețea și minunile peisajului înghețat. Povestea ia o întorsătură când Margerie descoperă că puterea Regelui Înghețului constă în a fura căldura și emoțiile oamenilor, ceea ce o determină să pună la îndoială moralitatea acțiunilor Regelui Înghețului și consecințele asupra vieților celor afectați. În cele din urmă, Margerie îl înfruntă pe Frost King și îi contestă puterile, implorându-l să returneze oamenilor căldura și emoțiile furate și încercându-l să-l facă să înțeleagă importanța iubirii și a compasiunii. Regele Ghețurilor, mișcat de cuvintele lui Margerie, se răzgândește și își eliberează prizonierii, permițând ca bucuria și căldura să revină din nou în viețile lor.
Deși Regele înghețului a fost inițial lăudată pentru calitatea scriiturii și imaginația narațiunii, povestea a creat o serie de controverse. S-a descoperit că opera lui Keller prezenta asemănări cu o altă poveste, intitulată The Frost Fairies, publicată de Margaret T. Canby în 1873. Acuzată de plagiat, Keller a negat totuși că opera ei ar fi fost copiată, explicând că în perioada copilăriei a citit povestea lui Canby și că propria narațiune a fost doar un produs al imaginației sale și al amintirilor despre povestea citită anterior.
A scris 12 cărți și numeroase articole
Cu Sullivan ca mentor și ghid, setea de cunoaștere a lui Helen Keller a fost inepuizabilă. În anul 1888 Helen Keller s-a înscris la cursurile The Royal Institute for the Blind, în 1894 s-a mutat la New York împreună cu mentora ei, Anne Sullivan, unde a urmat The Wright-Humason School for the Deaf și Horace Mann School for the Deaf, în 1896 au revenit în Massachusetts, Helen reușind să intre la The Cambridge School for Young Ladies, înainte de a fi admisă, în 1900 la „Radcliffe College”, devenind astfel prima persoană surdocegă care a obținut o diplomă de licență în arte. Căutările intelectuale ale lui Keller nu s-au încheiat aici; ea a devenit o scriitoare prolifică, fiind autoarea a 12 cărți și a nenumărate articole de-a lungul vieții. Autobiografia sa, Povestea vieții mele, publicată în 1903 cu ajutorul lui Anne Sullivan și al soțului acesteia, a captivat cititorii din întreaga lume și a făcut lumină asupra călătoriei sale remarcabile. Popularitatea cazului lui Helen Keller i-a atras admiratori valoroși, unul dintre ei fiind chiar marele scriitor Mark Twain care, impresionat de ambiția fetei, a ajutat-o punând-o în legătură cu magnatul Henry Huttleton Rogers și cu soția acestuia, ambii investind în educația lui Keller.
Activistă și susținătoare a dreptului la educație
Condusă de un puternic simț al responsabilității sociale, Helen Keller și-a dedicat viața apărării drepturilor persoanelor cu handicap. A crezut în puterea educației de a transforma viețile și a luptat pentru acces egal la educație și oportunități de angajare pentru persoanele cu deficiențe senzoriale. Keller a călătorit mult, ținând discursuri și prelegeri pentru a promova înțelegerea, compasiunea și incluziunea.
A fost o susținătoare activă a votului femeilor, a pacifismului și a reformei sociale. Implicarea lui Keller în Fundația Americană pentru Nevăzători și în Uniunea Americană pentru Libertăți Civile i-a consolidat și mai mult rolul de avocat neobosit al comunităților marginalizate.
Relația de prietenie dintre Anne și Helen a fost de lungă durată, extinzându-se mai departe de legătura profesională, până în 1936, atunci când Anne Sullivan a murit.
Și-a petrecut ultimii ani de viață doar în casă
În iulie 1937, când a vizitat Japonia, Helen Keller s-a interesat de impresionanta poveste a câinelui Hachiko, care murise cu doi ani înainte și, în același timp, și-a exprimat dorința de a intra în posesia unui reprezentant al acestei rase – Akita. Dorința i-a fost îndeplinită, astfel că Helen a fost cea care a introdus rasa Akita în Statele Unite.
Dacă a existat vreodată un înger îmbrăcat în blană, acela a fost Kamikaze-go (n.r., câinele ei). Știu că niciodată nu mă voi simți mai atașată față de orice alt animal de companie. Câinele Akita are toate calitățile pentru mine: este blând, prietenos și de încredere, scria Helen Keller în jurnalul ei.
Din 1961, Helen Keller și-a petrecut ultimii ani de viață doar în casă.
Medaliată cu The Presidential Medal of Freedom de președintele Lyndon B. Johnson, Helen Keller a fost aleasă în 1965 pentru The Women’s Hall of Fame at the New York World’s Fair, dedicându-și apoi timpul rămas strângerii de fonduri pentru Fundația Americană a Persoanelor Nevăzătoare.
Helen Keller a murit în timpul somnului, la 1 iunie 1968, slujba de înmormântare având loc la Catedrala Națională din Washington. Sullivan a fost incinerată, conform dorinței sale.
Sursa:
https://www.britannica.com/biography/Helen-Keller
Vă mai recomandăm să citiți și:
Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului. A fost împotriva căsătoriilor între surdo-muți
Primul om din lume diagnosticat cu autism a murit. Cine a fost Donald Triplett?
Hillary Clinton, „cea mai înțelegătoare” primă-doamnă din lume
Prima sondă care a zburat suficient de aproape de Soare a făcut o descoperire surprinzătoare