Silvio Berlusconi, controversata figură care a dominat politica italiană. Sex cu minore, iubite cu 50 de ani mai tinere, triplu premier, patron de club de fotbal
Silvio Berlusconi, magnatul miliardar al mass-media (cu o avere de peste 9 miliarde de dolari) și fost prim-ministru al Italiei (între 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011), a fost o figură dominantă în politica italiană timp de peste două decenii.
Cu personalitatea sa carismatică și retorica sa populistă, Berlusconi a cucerit inimile și mințile multor italieni, confruntându-se totodată cu numeroase scandaluri și provocări juridice de-a lungul carierei sale. Berlusconi a fost conducător al partidului politic Forza Italia și proprietarul imperiului media Fininvest.
Conform Forbes, Silvio Berlusconi s-a aflat pe primul loc în topul celor mai bogate persoane din Italia, în 2002, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari, și pe locul 118 în lume, cu 7,8 miliarde de dolari, în 2011. Averea senatorului Italian era estimată la peste 9 miliarde de dolari, o împarte cu cei cinci copii ai săi.
Dezvoltator imobiliar, mogul media și politician
Berlusconi s-a născut la 29 septembrie 1936, la Milano, Italia. Și-a început cariera în anii 1960 ca dezvoltator imobiliar, extinzându-se în cele din urmă în televiziune și alte întreprinderi media. La sfârșitul anilor 1970, Silvio Berlusconi a transformat grupul media Fininvest într-o forță națională, având în momentul de față venituri de aproape 4 miliarde de dolari și peste 15.000 de angajați.
În politică a intrat în anii 1990, în 1993 a fondat partidul Forza Italia, un an mai târziu fiind ales pentru prima dată prim-ministru al Italiei, iar în 1996 având primul proces pentru corupție. În 2014 a fost condamnat pentru fraudă fiscal, interzicându-i-se inițial să mai candideze la o funcție politică până în 2019. O instanță italiană a ridicat interdicția în mai 2018, iar Berlusconi a câștigat un loc în Parlamentul European în anul următor.
În timpul mandatului său, Berlusconi a pus în aplicare o serie de politici controversate, printre care reduceri de taxe, reforma sistemului de asistență socială și măsuri drastice împotriva imigrației ilegale. De asemenea, s-a confruntat cu numeroase scandaluri și acuzații de corupție, care au dus la demisia sa în 1995 și din nou în 2011. În ciuda acestor eșecuri, Berlusconi a rămas o figură populară în rândul multor italieni, în parte datorită averii sale personale și influenței mediatice.
Noua lui iubită era cu 53 de ani mai tânără
Controversele din viața politicianului nu i-au ocolit nici viața personală. În afară de scandalurile legate de acuzațiile de evaziune fiscală, corupție, abuz de putere, sex cu minore, mită, condamnări (în 2013, a primit patru ani de închisoare pentru fraudă fiscal, sentința fiind ulterior redusă la un an de muncă în folosul comunității, decizie aplicată având în vedere vârsta de peste 70 de ani a acuzatului) – Berlusconi, prin deciziile sale de atunci, a păgubit statul italian cu aproape 200 de milioane de dolari – viața privată a lui Silvio Berlusconi a fost deseori în atenția presei internaționale. Din 1994, atunci când a intrat în politică, și până la finalul vieții, Berlusconi a fost condamnat la un total de peste 11 ani de închisoare.
Berlusconi a fost căsătorit de două ori și a avut numeroase aventuri, picanteriile despre amantele politicianului și petrecerile sexuale pe care acesta obișnuia să le organizeze fiind cap de afiș în paginile multor publicații. Politicianul a fost acuzat și pentru faptul că i-ar fi oferit bani unei minore pentru a întreține relații sexuale cu ea.
Din 2020 și până la moartea sa, Silvio Berlusconi se afla într-o relație cu Marta Fascina, o femeie cu 53 de ani mai tânără decât el. Fascina, deputat în partidul lui Berlusconi este foarte activă pe social media, pe contul ei Instagram postând în mod regulat imagini cu ea și multi miliardarul său iubit, Silvio Berlusconi.
Fost proprietar al clubului de fotbal A.C. Milan, actualul patron al Monza
În 1986, Silvio Berlusocni a cumpărat clubul de fotbal A.C. Milan, numindu-i pe Arrigo Sacchi și Ruud Gullit, Marco van Basten și Frank Rijkaard la cârma clubului, internaționalii olandezi impulsionând echipa de fotbal prin aducerea lui Paolo Maldini, Franco Baresi, Alessandro Costacurta și Roberto Donadoni. Sub conducerea lui Sacchi, Milan a câștigat primul său Scudetto în nouă ani în sezonul 1987-88, iar în anul următor, clubul a câștigat prima sa Cupă Europeană din ultimele două decenii, învingând în finală cu 4-0 clubul românesc Steaua București. Milan și-a păstrat titlul cu o victorie cu 1-0 în fața Benficăi un an mai târziu și a fost ultima echipă care a câștigat două Cupe Europene consecutive până la victoria lui Real Madrid din 2017. După 31 de ani de patronaj, timp în care echipa a reușit să obțină opt titluri de campioană națională în palmares și cinci trofee ale Cupei Campionilor Europeni/Ligii Campionilor, în 2017, Berlusconi a vândut clubul de fotbal A.C. Milan unor investitori chinezi, valoarea tranzacției fiind de aproape 750 de milioane de dolari.
La finalul anului 2022, presa internațională a titrat un nou scandal în care a fost implicat fostul premier italian, scriind despre promisiunile pe care le-a făcut jucătorilor echipei pe care o conduce, Monza, în momentul în care le-a spus, șocându-i pe unii dintre ei și neținând cont de faptul că sunt căsătoriți ori au iubite, că le va aduce în vestiar prostituate care să-i întrețină dacă vor reuși să învingă din nou o rivală de top din Seria A. Silvio Berlusconi a cumpărat Monza în 2018.
În septembrie 2022, Silvio Berlusconi și-a câștigat un loc în Senatul Italiei, la aproape un deceniu după ce i s-a interzis să ocupe funcții publice din cauza unei condamnări pentru fraudă fiscală.
Silvio Berlusconi a murit la vârsta de 86 de ani la 12 iunie 2023, suferind de ceva timp de leucemie.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Silvio-Berlusconi
https://www.theguardian.com/world/silvio-berlusconi
Vă mai recomandăm să citiți și:
Silvio Berlusconi, fost prim-ministru al Italiei, a murit la 86 de ani
Mihail Gorbaciov, liderul iubit de Occident, dar detestat de propria sa țară
„Omul Altamura”, scheletul găsit complet solidificat într-o peșteră din Italia
Papa Francisc susține că doar bogații își mai permit să aibă copii în Italia