Regizor de film, scenarist, producător și actor american, Quentin Jerome Tarantino (27 martie 1963) este considerat unul dintre cei mai importanți și mai influenți regizori ai generației sale, cunoscut pentru stilul său unic, care combină în filme elemente de comedie neagră, violență, narațiune neliniară și referințe la cultura pop.
Quentin Tarantino a declarat în decursul timpului că se va retrage din cinematografie după ce va fi regizat cel de-al 10-lea film, a 9-a producție semnată de acesta fiind Once Upon a Time in Hollywood.
Filmul a fost lansat în 2019, din distribuția lui făcând parte actori precum Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Margot Robbie, Dakota Fanning, Bruce Dern, Luke Perry, Al Pacino și mulți alții. Filmul a primit 381 de nominalizări la diferitele festivaluri cinematografice, obținând 2 Oscaruri și câștigând alte 143 de premii.
Once Upon a Time in Hollywood a fost refuzat în China, oficialii niponi sugerând că motivul ar fi fost felul în care filmul îl prezenta pe Bruce Lee și spunând că o editare a acestuia, eliminarea materialul care deranja, ar fi facilitat aprobarea pentru lansare. Ca răspuns la această pretenție, Quentin Tarantino a reacționat declarând public că nu va edita niciun fragment din film pentru a asigura lansarea acestuia în China.
Quentin Tarantino s-a născut la 27 martie 1963 în Knoxville, Tennessee, tatăl său, Tony Tarantino, fost actor și muzician italo-american din New York, iar mama sa, Connie (McHugh), asistentă medicală la un spital din Tennessee.
Primul lui film, Reservoir Dogs, a fost lansat în 1992, iar odată cu prezentarea în cadrul Festivalul de Film Sundance, Quentin Tarantino și-a câștigat imediat locul printre regizorii valoroși. Doi ani mai târziu, în 1994, a oferit cinefililor o altă producție de succes, Pulp Fiction, care a avut premiera la Festivalul de film de la Cannes, câștigând râvnitul Palme D’Or. La Premiile Oscar din 1995, a fost nominalizat pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu original, Tarantino și co-scenaristul său – Roger Avary – primind Oscarul pentru cel mai bun scenariu original. În 1995, Tarantino a regizat un sfert din antologia Four Rooms, împreună cu prietenii și colegii săi autori Alexandre Rockwell, Robert Rodriguez și Allison Anders. Filmul a avut premiera la 25 decembrie în Statele Unite, cu critici foarte slabe. Următorul film al lui Tarantino a fost From Dusk Till Dawn (1996). Au urmat, în 1997, Jackie Brown, Kill Bill: Vol. 1 (2003), Kill Bill: Vol. 2 (2004), Inglourious Basterds (2009), Django Unchained (2012) și The Hateful Eight (2015).
Recent, The Hollywood Reporter a raportat că Tarantino, în vârstă de 60 de ani, a scris scenariul pentru un lungmetraj intitulat „Criticul de film” pe care se pregătește să îl regizeze în toamna a.c. Conform declarațiilor lui Tarantino făcute în mod repetat de-a lungul timpului, acesta ar putea să fie ultimul film pe care îl va produce în cariera sa.
Detaliile despre premisa și intriga viitorului film rămân neclare, dar sursele susțin că acțiunea filmul este plasată în Los Angeles la sfârșitul anilor 1970 și se concentrează în jurul unui personaj feminin. Dacă știrea se dovedește a fi reală și dacă Tarantino va da curs propriilor vorbe conform cărora va pune stop carierei odată cu finalizarea celui de-al 10-lea film, înseamnă că producția la care lucrează acum, The movie Critic, este ultima salvă înainte să închidă acest capitol din viața sa. Deși detaliile despre film sunt bine pecetluite, conform speculațiilor, povestea s-ar baza pe viața regretatei Pauline Kael, critic de film, pentru care Tarantino „are un profund respect”. Regizorul a lucrat împreună cu Kael în 1979, atunci când era consultat la Paramount Pictures. Kael a murit în 2001.
„O fac de mult timp. O fac de 30 de ani și este timpul să închei spectacolul. Nu vreau să devin acel bătrân care ajunge să fie deconectat de tot ce se află în jurul lui. Și deja asta începe să se întâmple cu filmele care apar în prezent”. (Quentin Tarantino)
Tarantino a câștigat două premii Oscar pentru scenariile sale, unul pentru Pulp Fiction, în 1994 și unul pentru Django Unchained, în 2012, ambele regizate de el.
Quentin Tarantino (60 de ani) este căsătorit cu actrița Daniella Pick (39 de ani), cunoscută pentru aparițiile în Once Upon a Time in Hollywood (2019), Pick Up (2005) și M.K. 22 (2004). Cuplul are împreună doi copii.
Quentin Tarantino a fost descris de Samuel L. Jackson ca fiind un geniu al cinematografiei, un adevărat maestru al filmului care nu se teme să-și asume riscuri. Jackson, unul dintre actorii favoriți ai lui Tarantino (a apărut în 7 dintre filmele lui) a spus că este visul oricărui actor să lucreze cu Tarantino.
„Tarantino este cu adevărat original, un cineast care nu și-a compromis niciodată viziunea sau vocea. A creat unele dintre cele mai memorabile personaje și momente din istoria cinematografiei”. (Christopher Nolan)
„Este unul dintre puținii regizori de azi care înțelege cu adevărat puterea cinematografiei. Filmele sale sunt o celebrare a artei, iar el are o capacitate incredibilă de a transpune publicul într-o altă lume.” (Edgar Wright)
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Quentin-Tarantino
George Lucas, cel mai bogat regizor din lume
Stanley Kubrick, regizorul despre care s-a spus că ar fi filmat aselenizarea lui Neil Armstrong
Guillermo del Toro, regizorul exorcizat de bunica sa. „Trebuie să crezi în magie ca să o vezi”