Warren Beatty, „samuraiul sexului” dat pe brazdă de o singură femeie
Warren Beatty (n. 30 martie 1937, Richmond, Virginia, SUA) este un actor, producător, regizor și scenarist american, soțul actriței Annette Bening (64 de ani) și fratele mai mic al actriței și scriitoarei Shirley MacLaine (88 de ani).
Cunoscut pentru prestațiile sale lăudate din Bonnie and Clyde (1967), film premiat cu două Oscaruri (pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar – Estelle Parsons – și pentru cea mai bună imagine – Burnett Guffey ), în care a avut-o ca parteneră pe Faye Dunaway (82 de ani), și pentru rolul din clasicul Splendor in the Grass (1961), primul lui film care i-a adus o disctincție – Globul de aur pentru cel mai bun actor debutant – , în care a jucat alături de actrița Natalie Wood, Warren Beatty nu a reușit într-o carieră artistică de peste 60 de ani să obțină niciun Oscar pentru interpretările din filmele sale de succes (a fost nominalizat de 14 ori), dar a fost recompensat cu Premiul Academiei Americane de Film pentru cel mai bun regizor pentru Reds (1981), film semnat de Beatty și în calitate de scenarist, producător și, de asemenea, actor.
(Beatty a mai regizat filme precum Heaven Can Wait, 1978, în colaborare cu Buck Henry și Dirty Tracy, 1990 și a semnat scenariul filmului Shampoo, 1975, producţia pentru The Pick-up Artist, 1987 și producţia, scenariul şi regia filmului Bulworth, 1998. În 2016, Warren Beatty a contribuit la realizarea filmului Rules Don’t Apply, ca regizor, scenarist, producător și actor, rolul lui Beatty din film – miliardarul Howard Hughes – reprezentând primul rol după o absență de 15 ani. )
Inspirație, simbol hollywoodian, inteligent, interesant
„Warren Beatty este un mare regizor. Mi-aș dori să pot lucra cu el în fiecare zi din viața mea”, spunea Jack Nicholson, unul dintre actorii distribuiți în Reds. Tom Hanks l-a numit întruchiparea unui star de cinema, declarând că Beatty se află în topul actorilor săi favoriți.
„Warren Beatty a fost întotdeauna o mare sursă de inspirație pentru mine. Este o adevărată icoană a Hollywood-ului”, declara și George Clooney, actorii intersectându-se în filmul (nu foarte bine cotat) The Book That Wrote Itself (1999), o comedie a cărei distribuție a mai fost completată, printre alții, cu actorii Liam O Mochain, Chazz Palminteri, Kenneth Branagh, Jean Reno și Annette Bening (soția lui) care declara despre Warren că „este unul dintre cei mai interesanți și mai complecși oameni cu care a lucrat vreodată”.
Căsătorit din 1992 și până în prezent cu Annette Bening
Căsătorit din 1992 și până în prezent cu actrița Annette Bening (cei doi au împreună patru copii), Beatty a fost cunoscut, înainte de mariajul cu Bening, pentru numeroasele sale relații romantice. Datorită renumelui de cuceritor pe care și-l făcuse, Warren Beatty ajunsese să fie poreclit „samuraiul sexului”, „Prințul Hollywoodului”, „Șeful” sau „Profesionistul”. Actrița Diane Keaton, una dintre fostele sale iubite și colega sa de scenă din „Reds”, l-a descris odată ca fiind „un obiect de colecție, o pasăre rară…”. „Warren era uimitor”, spunea ea.
Istoria romantică bine documentată a lui Beatty, cu toate suișurile și coborâșurile implicate în ea, de la sarcina surpriză și avortul suferit de Joan Collins și amorul cu Madonna („A fost un amant incredibil. Nu am de gând să mint”) care a durat 15 luni, până la aventura lui cu Natalie Wood, care a provocat divorțul acesteia de Robert Wagner și a dus-o la sinucidere – ar putea fi baza unui film de la Hollywood.
Prințul de la Hollywood
Colecția incredibilă de cuceriri ale lui Warren Beatty este mitică. Printre iubitele sale numărându-se, printre altele, Brigitte Bardot, Leslie Caron, Cher, Julie Christie, Britt Eklund, Goldie Hawn, Diane Keaton, Elle Macpherson, Michelle Phillips, Vanessa Redgrave, Diana Ross, Edie Sedgwick și Barbra Streisand (deși aceasta din urmă nu a recunoscut niciodată aventura pe care ar fi avut-o cu renumitul Prinț al Hollywoodului și samurai al sexului).
Cu toate acestea, ceea ce a fost cândva o poveste tragi-comică a unui star de cinema văzut de mulți ca un Casanova veritabil, s-a transformat, în cele din urmă, în povestea bărbatului care și-a găsit în cele din urmă dragostea vieții sale, Annette Bening, cei doi căsătorindu-se în 1992, relația lor durând până în prezent.
Beatty și Bening s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei Bugsy, în 1991, Beatty susținând că de atunci i-a fost fidel soției sale.
Dat în judecată pentru o aventură pe care ar fi avut-o la 35 de ani cu o minoră
În noiembrie 2022, Warren Beatty a fost implicat într-un scandal sexual. Actorul a fost dat în judecată de Kristina Hirsch, o femeie din Louisiana, în vârstă de 63 de ani, care susține că acesta ar fi întreținut relații sexuale cu ea când Hirsch avea doar 14 ani, iar Beatty 35.
Hirsch l-a acuzat pe Beatty că s-a folosit de „poziția și statutul său de star de cinema de la Hollywood” pentru a o constrânge să facă sex cu el după ce s-au întâlnit, în 1973, pe platoul de filmare al unuia dintre filmele sale, tot ea declarând că abuzul pe care spune că l-a suferit din partea lui Beatty i-a provocat traume emoționale care au afectat-o zeci de ani.
Distincțiile primite de Warren Beatty
În 1992, Warren Beatty a primit titlul de Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor din Franţa, iar în 2001 a primit Premiul Donostia pentru întreaga carieră cinematografică la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastián (Spania). La 24 februarie 2002 i s-a decernat, la Londra, premiul de onoare „Academy Fellowship”, „pentru contribuţia adusă în industria cinematografiei”. A primit, de asemenea, în 2004, distincția decernată annual de „John F. Kennedy Center for the Performing Arts”, Washington, pentru contribuţia la cultura americană, la 12 iunie 2008, la Los Angeles, i-a fost decernat din partea Institutului American de Film (AFI) premiul pentru întreaga carieră în slujba celei de-a 7-a arte, iar în 2011 a primit prestigiosul premiu Stanley Kubrick Britannia pentru Excelenţă în Film, din partea Academiei Britanice de Artă Cinematografică (British Academy of Film and Television Arts – BAFTA).
În cadrul celei de-a 72-a ceremonii de decernare a premiilor Oscar care a avut loc la 26 martie 2000, Warren Beatty a primit premiul special „Irving G. Thalberg”, cea mai înaltă distincție oferită de Academy of Motion Picture Arts and Sciences.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Warren-Beatty
Vă mai recomandăm să citiți și:
Thespis, primul actor din istoria teatrului
Călătoria în spațiu a fost oribilă pentru William Shatner. Actorul din Star Trek a explicat de ce
Frank Sinatra – La voz (vocea). De ce a fost Sinatra atât de special?