Home » Cultură » Xerxes I, regele persan care și-a distrus imperiul

Xerxes I, regele persan care și-a distrus imperiul

Xerxes I, regele persan care și-a distrus imperiul
Sursa foto: Domeniu Public
Publicat: 10.05.2023

Xerxes I (519-466), supranumit și Xerxes cel Mare, a fost rege al Imperiului persan Achaemenid (486-465) și este cunoscut pentru invazia Greciei, marcată de bătăliile de la Termopile, Salamis și Plataea. Xerxes I este menționat pe larg în lucrările lui Herodot (sursa principală a povestirilor expediției lui în Grecia), Diodorus Siculus, Quintus Curtius Rufus și, într-o măsură mai mică, în Plutarh.

Numele Xerxes este versiunea greacă a persanului Khshayarsa (sau Khashyar Shah).

Nepot al lui Cyrus cel Mare (r. c. 550-530 î.Hr.), fondatorul Imperiului Achaemenid, Xerxes I este celebru pentru numeroasele și grandioasele sale proiecte de construcție realizate pe tot cuprinsul imperiului pe care l-a condus, dar în special pentru expediția pe care a organizat-o împotriva Greciei în anul 480 î.Hr. și care, potrivit lui Herodot, a adunat cea mai mare și mai bine echipată forță de luptă angajată, până atunci, în vreo bătălie.

Primul eșec împotriva grecilor i-a aparținut tatălui său

A fost fiul lui Darius cel Mare (r. 522-486 î.Hr.), care, în încercarea de a pedepsi Atena pentru sprijinul acordat de aceasta revoltei coloniilor ioniene împotriva dominației persane din 499 î.Hr., a invadat Grecia în 492 î.Hr. Persanii au fost înfrânți de forțele grecești în Bătălia de la Maraton din 490 î.Hr., Darius murind în 486 î.Hr. înainte de a putea organiza o nouă ofensivă. Prin urmare, i-a revenit fiului sarcina de a îndeplini dorințele tatălui său. Adunând o armată numeroasă și puternică, Xerxes a pornit la luptă încrezător că va reuși să realizeze ceea ce nu reușise marele Darius, dar va sfârși prin a eșua la fel ca tatăl său.

După moatea lui Darius, Xerxes a devenit succesorul la tron, chiar și în condițiile în care nu era cel mai mare dintre fiii lui Darius, dar era primul născut din căsătoria cu Atossa (fiica marelui Cyrus), prin urmare, avea moșteniri de sânge imperial.

A fost sfătuit să renunțe la planul de a cuceri Grecia

La preluarea tronului, comandantul-șef al armatei lui Xerxes, Mardonius (care era atât vărul, cât și cumnatul său), a făcut presiuni asupra lui pentru reluarea campaniei împotriva Greciei, din motive personale, spun istoricii, Mardonius sperând la acel moment să conducă națiunea cucerită în calitate de satrap (guvernator al unei provincii din vechiul Imperiu Persan) după o victorie a lui Xerxes. Pe de altă parte, unchiul și consilierul lui Xerxes, Artabanus, a încercat să-l convingă pe conducător să renunțe la expediție, dar argumentele lui Mardonius au prevalat.

Până să plece la luptă, Xerxes s-a confruntat cu diferite probleme existente în imperiu pe care a trebuit să le rezolve: de exemplu, insurecția din Babilon și revoltele împotriva dominației persane din Egipt, Xerxes petrecând un timp considerabil pentru a înăbuși revoltele și a restabili ordinea.

A distrus statuia care reprezenta zeitatea protectoare a Babilonului

Deși bunicul său Cyrus fusese un prieten al Babilonului, Xerxes a subjugat orașul și a topit statuia de aur a lui Marduk, zeitatea protectoare, gest perceput ca pe un afront grav adus demnității și tradiției Babilonului, cu atât mai mult cu cât printre îndatoririle religioase ale unui conducător se afla și obiceiul ca acesta să atingă mâinile statuii lui Marduk la festivalul organizat de Anul Nou, pentru a asigura prosperitatea continuă în toată țara; Babilonul bucurându-se astfel de un prestigiu printre orașele din Mesopotamia ca loc al acestui ritual.

Un festival pe care atât Cyrus și cât și Darius l-au respectat și l-au onorat  cum se cuvine, însă urmașul lor Xerxes a considerat că este o chestiune minoră. Tot el a ignorat și relațiile stabilite cu foștii aliați, referindu-se la el însuși ca rege al perșilor și al medilor, pe toți ceilalți considerându-i supuși ai domniei sale. Pentru aroganțele dovedite, Babilonul s-a răsculat împotriva sa de două ori înainte ca Xerxes să îl asedieze și să zdrobească rebeliunea.

După ce a instaurat o pace relativă în imperiul său, și-a îndreptat din nou atenția spre Grecia și spre cuceriri. A petrecut patru ani adunând suficiente provizii și armament pentru campanie și, de asemenea, a recrutat cât mai mulți oameni din diferite regiuni pentru a-și asigura victoria.

Semne prevestitoare pe cer

Înainte de plecarea lui Xerxes spre Hellespont (Strâmtoarea Dardanele), pe cer ar fi apărut o eclipsă, semn perceput de unii ca fiind ceva rău, însă asigurat de ghicitorii săi că nu înseamnă nimic, Xerxes și-a continuat planurile mergând mai departe în călătoria sa.

Potrivit lui Herodot, forța militară a lui Xerxes însemna peste două milioane de oameni și patru mii de corăbii, iar pentru a-și putea deplasa forța masivă, Xerxes a construit poduri peste apă. Herodot scrie:

„Fenicienii și egiptenii cărora le fusese încredințată această sarcină au început să construiască podurile, (…) și tocmai terminaseră de construit podul peste strâmtoare când a izbucnit o furtună violentă care a zdrobit și distrus totul. Această veste l-a înfuriat pe Xerxes și a ordonat biciuirea constructorilor cu trei sute de lovituri (…) și decapitarea supraveghetorilor construcției podului de la Hellespont. Oamenii însărcinați cu această poruncă și-au îndeplinit ordinele, în vreme ce o altă echipă de constructori a reușit să facă podul peste Hellespont”.

Bătălia de la Salamina, care a urmat, a fost un dezastru pentru flota persană și l-a costat scump pe Xerxes, astfel că a părăsit Grecia,  lăsându-l în urma sa pe comandantul Mardonius care a continuat efortul de a câștiga război, fără izbândă, însă, un an mai târziu pierzând lupta în Bătălia de la Plataea, la 27 august 479 î.Hr și, de asemenea, pierzându-și viața. Forțele persane s-au împrăștiat, iar ambițiile lui Xerxes de a subjuga Grecia fuseseră zdrobite.

A construit clădiri opulente

Întors acasă, Xerxes și-a concentrat eforturile în construcția de monumente cât mai mari și mai grandioase, încercând să depășească proiectele tatălui său, dar odată cu acest pas, nu a reușit decât să epuizeze resursele din tezaurul regal într-o măsură și mai mare decât o făcuse deja odată cu expediția în Grecia.

Xerxes a comandat construirea unui palat opulent în apropierea celui care îi aparținuse tatălui său și, de asemenea, construirea Sălii celor o sută de coloane, inclusiv a clădirii pe care arheologii au numit-o „Haremul” și care este posibil să fi servit, de fapt, drept trezorerie a lui Xerxes.

Ucis de comandantul gărzii sale de corp

Costul exorbitant al acestor proiecte, împreună cu cheltuielile legate de expediția în Grecia, au pus o presiune enormă asupra supușilor lui Xerxes, probleme pe care Xerxes a continuat să le ignore mergând mai departe cu deciziile și acțiunile sale care au marcat începutul declinului Imperiului Achaemenid.

După ce a secătuit tezaurul Persiei prin campaniile sale militare eșuate și prin proiecte de construcții somptuoase, popularitatea lui Xerxes a scăzut teribil, astfel că, în 465 î.Hr., Xerxes și fiul său Darius au fost asasinați de Artabanus, comandantul gărzii de corp regale și cel mai puternic oficial de la curtea persană, Xerxes rămânând o figură denigrată în Grecia chiar și după moartea sa.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Xerxes-I

https://www.thecollector.com/king-xerxes-i/

https://www.worldhistory.org/Xerxes_I/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Prințesele antice și imperiul care au dus la construirea Marelui Zid Chinezesc

„Mumiile” înghețate ale Imperiului Mongol, dezvăluite de permafrostul care se topește

Francisco Pizarro, conchistadorul care a cucerit Imperiul Incaș

Culorile de pe vasele antice dezvăluie puterea unui imperiu

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase