Papa Francisc, pe numele său de naștere Jorge Mario Bergoglio, a venit pe lume la 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, în Argentina.
A fost hirotonit preot catolic în 1969 și numit arhiepiscop de Buenos Aires în 1998. În 2001, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Bergoglio cardinal, acesta devenind cunoscut în timp pentru atenția deosebită acordată problemelor de justiție socială, pentru bunătatea, umilința și simțul umorului aparte, pentru poziția sa fermă în probleme precum sărăcia, schimbările climatice și imigrația, fiind un susținător vocal al drepturilor celor defavorizați și marginalizați.
La 13 martie 2013, a fost ales al 266-lea Papă al Bisericii Catolice, în urma demisiei Papei Benedict al XVI-lea. Papa Francisc este primul Papă original din America și primul iezuit ales ca Papă.
La 24 mai 2015, Papa Francisc a publicat o scrisoare enciclică intitulată „Laudato si’”, prin intermediul căreia a făcut apel la acțiuni urgente în ceea ce privește schimbările climatice și degradarea mediului, subliniind importanţa ecologiei integrale, dar și echitatea faţă de cei săraci și angajamentul în societate. A fost lăudat pentru eforturile sale de reformare a Bisericii Catolice, inclusiv pentru accentul pus pe incluziune și apropierea sa de alte religii.
Papa Francisc a fost cunoscut pentru stilul său de viață simplu și umil, adesea alegând să locuiacă în spații modeste, mai degrabă decât în apartamentele grandioase rezervate în mod tradițional Papei.
Papa Francisc a manisfestat mereu o devoțiune puternică față de Fecioara Maria, vorbind despre importanța rugăciunii în viața sa personală și în viața Bisericii.
„Papa este un om de o mare umilință, simplitate și bunătate”, spunea fostul președinte american – Barack Obama. „Papa Francisc a captat imaginația lumii cu mesajul său de compasiune și angajamentul său față de justiția socială.” a declarat și fostul arhiepiscop anglican de Cape Town (din 1986 și până în 1996), episcop de Johannesburg, din 1985 și până în 1986, Desmond Tutu (1931 – 2021)
Papa Francisc a fost văzut de mulți drept un „far de speranță” și o voce a conștiinței pentru timpul nostru destul de tulbure. Un susținător al celor săraci și un puternic avocat al păcii și al justiției, a cărui viziune pentru o lume mai dreaptă și mai echitabilă a reprezentat o sursă de inspirație pentru toată lumea, un lider cu o mare autoritate morală și „un adevărat slujitor al celor săraci și vulnerabili”.
„Papa Francisc întruchipează valorile compasiunii și empatiei care sunt esențiale pentru construirea unei lumi mai drepte și mai pașnice.” (Kofi Annan)
„Mesajul de iubire și incluziune al papei este un memento puternic al umanității noastre comune și un apel la îmbrățișarea responsabilității pe care toți trebuie să o avem pentru o bunăstare generală”. (Malala Yousafzai)
Papa Francisc este originar din Buenos Aires, Argentina, în timp ce majoritatea celorlalți papi din istorie au avut ca patrie Europa (aproximativ 200 au fost doar din Italia). Cel de-al 266-lea papă a fost, de asemenea, primul din facțiunea iezuiților care a condus Biserica.
A provenit dintr-o familie cu cinci copii ai căror părinți, Mario José Bergoglio și Regina María Sívori, aveau, de fapt, origini italiene, și în sânul căreia a primit o educație religioasă puternică. Familia frecventa regulat slujbele la biserică, iar bunica sa l-a învățat rugăciuni și devoțiuni.
În copilărie, Papa Francisc a fost un mare amator de fotbal, fiind cunoscută, de asemenea, și pasiunea pe care o avea pentru chimie.
La vârsta de 21 de ani, Bergoglio (Papa Francisc) a suferit de pneumonie, extirpându-i-se, ca urmare, o parte din plămânul drept, acesta fiind un motiv important care l-a oprit în a urma o carieră de chimist. În schimb, a decis să intre în preoție, urmând cursurile seminarului, astfel că în anul 1969 a fost hirotonit preot iezuit, acesta fiind punctul din care a pornit călătoria sa spre a deveni Papa Francisc.
Papa Francisc, o personalitate populară cu un caracter sociabil, s-a bucurat deseori să fie în mijlocul oamenilor, fotografiindu-se alături de fanii săi, obicei destul de provocator pentru echipa care s-a ocupat de securitatea sa. De altfel, selfie-urile au constituit o nouă tradiție tehnologică neîntâlnită de mulți papi înaintea lui. Papa Francisc a fost o prezență activă și pe rețelele de socializate. Pe Instagram, de exemplu, contul creat în numele său are peste 9 milioane de urmăritori.
Acum mai bine de doi ani (în noiembrie 2020), suveranul pontif a fost implicat într-un scandal cauzat de „un like”, o apreciere pe care contul său de Instagram (care apare sub numele Francisus) ar fi oferit-o unei fotografii cu Natalia Garibotto, un model brazilian, în imaginea respectivă fiind sumar îmbrăcată. Vaticanul a reacționat cerând explicații reprezentaților Instagram, chiar dacă a doua zi „aprecierea” a fost retrasă. Nu este clar dacă a fost vorba despre o greșeală ori dacă profilul Papei a fost spart, cert este că Natalia, modelul brazilian, a fost încântantă de întâmplare și a glumit spunând „Cel puțin eu mă duc în rai”.
Un purtător de cuvânt al Vaticanului a declarat atunci pentru The Guardian: „Putem exclude faptul că like-ul a venit de la Sfântul Scaun. De asemenea, acesta s-a adresat Instagram pentru explicații”.
Pe Twitter, papa este urmărit de aproape 19 milioane de conturi, în 2017, fiind cel mai popular lider mondial pe platforma de socializare.
Cu toate acestea, oficialități din interiorul Vaticanului au afirmat că destul de rar este el acela care compune conținut pentru rețelele sociale.
„Papa nu este ca Donald Trump. Nu stă toată ziua cu telefonul sau cu computerul în față pentru a scrie pe Twitter”, a declarat Robert Mickens, editorul de la Roma al ediției în limba engleză a cotidianului catolic La Croix, deși tweet-urile erau aprobate de el, mai puțin „like-urile”.
În iulie 2013, Papa Francisc a călătorit în Brazilia, aceea fiind ocazia în care oamenii au început să observe, pentru prima dată, ceea ce unii au numit o „abordare revigorantă” a papalității, un exemplu concret fiind preocuparea față de sărăcie pe care Papa Francisc a transpus-o în planurile sale papale, în același timp surprinzându-i pe mulți și cu atitudinea sa deschisă față de mediu, comunitatea gay și drepturile femeilor.
Deși a avut pregătire tehnică în chimie, între 1964 și 1965, Papa Francisc a predat literatură și psihologie în cadrul Colegiului Immaculate Conception din Santa Fé, iar un an mai târziu a predat aceleași materii la Colegio del Salvatore din Buenos Aires. În 1986 a obținut un doctorat în teologie la Freiburg, în Germania.
Un alt indiciu al faimei și impactului său în lume, a fost și apariția Suveranului Pontif, în ianuarie 2014, pe coperta revistei Rolling Stone, într-o imagine care-l reprezenta în mod normal, o fotografie tipică – Papa Francisc zâmbind și făcând cu mâna, însoțită de titlul Vremuri în schimbare, împrumutat de la un vechi hit al lui Bob Dylan.
În 2015, Papa Francisc a acceptat să-i fie imprimată vocea pe un album muzical de rock progresiv. Intitulat Wake Up!.
CD-ul conține 11 piese, mai exact fragmente din cele mai frumoase discursuri ale sale (pe teme legate de pace, demnitate, refugiați, prietenie) și imnuri creștine orchestrate și editate pe muzica unor compozitori contemporani (producătorul Don Giulio Neroni, muzicianul Tony Pagliuca, trupa italiană rock Le Orme), cântece în limbile italiană, spaniolă, engleză și portugheză.
Deși papamobilele tradiționale sunt complet antiglonț, asigurând o măsură de protecție eficientă în cazul unor incidente neașteptate, era cunoscut faptul că lui Papa Francisc nu îi făcea plăcere să folosească acest mijloc de transport pe care, potrivit CNN, îl compara cu o cutie de sardine, spunând că preferă să fie mai aproape de oameni. „Haideți să recunoaștem, la vârsta mea nu am prea multe de pierdut”, declara el unui ziar spaniol citat de CNN. „Sunt conștient de faptul că mi s-ar putea întâmpla ceva, dar totul este în mâinile lui Dumnezeu.”
De-a lungul papalității sale a fost văzut, însă, plimbându-se în alte vehicule, precum Fiats și Jeep Wrangler.
În 2013, revista Time l-a numit „Omul Anului”, devenind astfel primul papă distins cu această titulatură, pentru acțiunile sale populare, umane și responsabile.
În timpul unei audiențe generale care a avut loc în noiembrie 2013, Francisc a fost surprins îmbrățișând un bărbat care suferea de neurofibromatoză, o afecțiune a pielii care îl desfigurează, imaginea, devenită virală, făcând o paralelă cu îmbrățișarea leproșilor de către Iisus, acesta fiind doar unul dintre multele exemple în care papa a întins mâna către persoanele cu dizabilități. În 2015, cu ocazia jubileului extraoridnar al milostivirii, Papa Francisc a invitat deținuți și familiile acestora, dar și foste prostituate, la slujbele religioase.
De asemenea, au rămas celebre vorbele empatice sale vizavi de minoritatea sexuală „Dacă o persoană gay îl caută cu nerăbdare pe Dumnezeu, cine sunt eu să o judec?”. Cuvintele papei au fost privite pe scară largă ca o schimbare majoră a modului în care ierarhia vorbește despre catolicii homosexuali și lesbiene, care, nu cu mult timp în urmă, au fost numiți în documentele Vaticanului ca fiind „intrinsec dezordonați”.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Francis-I-pope
https://www.bbc.com/news/world-europe-21777141
https://edition.cnn.com/2014/06/14/world/europe/pope-francis-interview-popemobile/
https://www.rollingstone.com/culture/culture-news/pope-francis-the-times-they-are-a-changin-49434/
Papa Francisc a schimbat regulile Bisericii Catolice
Papa Francisc spune că femeile numite la Vatican s-au dovedit manageri mai buni decât bărbații
Papa Francisc a condamnat capriciile „copilărești” ale celor care declanșează războaie
Observatorul Astronomic de la Vatican a numit un asteroid după creatorul calendarului gregorian