Franz Liszt (1811 – 1886) a fost cel mai mare pianist al epocii sale și unul dintre cei mai importanți ai tuturor timpurilor, un om al spectacolului, un muzician plin de talent dar, în aceeași măsură, și de șarm, care știa cum să comunice și să interacționeze cu publicul său, primul care a susținut recitaluri complete ca pianist solist.
A fost un compozitor caracterizat prin originalitate, intensitate și pasiune muzicală, extinzând limbajul armonic și anticipând muzica atonală a secolului XX.
A inventat poemul simfonic pentru orchestră, iar contribuțiile sale în muzică i-au fost răsplătite nu doar cu recunoștința publicului meloman, dar și cu premii și distincții care i-au fost acordate în timpul vieții în special de admiratorii săi aritocrați. Însuși Țarul Nicolae I și-a arătat admirația față de compozitor dăruindu-i o pereche de urși dansatori.
Printre cele mai importante momente ale existenței lui Franz Liszt se numără o carieră de interpret care a început la vârsta de 9 ani și s-a încheiat la 36 de ani, concerte în Ungaria, Franța, Germania, Anglia și Italia, luptele cu bolile mintale care l-au măcinat, o imersiune profundă în filozofia și practica religioasă, o serie de relații amoroase adulterine cu membri ai familiei regale și ai aristocrației, prieteniile cu Berlioz, Paganini și Chopin, care i-au influențat propriile compoziții, și extinderea limbajului armonic al vremii sale, care a dus la muzica atonală a lui Schoenberg și a discipolilor săi.
Dureros și măreț este destinul artistului (Franz Liszt)
Franz Liszt s-a născut la 22 octombrie 1811, la Raiding, în Ungaria, fiind singurul copil al lui Adam Liszt, muzician și intendent în serviciul familiei Esterházy, și al Annei Liszt, o talentată pianistă amatoare. Recunoscându-i talentul muzical și văzându-i potențialul, Adam Liszt s-a ocupat încă de timpuriu de fiul său, dându-i lecții de pian și învățându-l compoziția.
În 1820, pe vremea când Liszt avea nouă ani, familia s-a mutat la Viena, unde Liszt a studiat cu Carl Czerny, un renumit profesor de pian și, de asemenea, compozitor, fost elev, în tinerețe, ai lui Beethoven și Hummel. Pentru Beethoven, Liszt avea o admirație aparte, considerându-l unul dintre cei mai mari compozitori din toate timpurile. În cartea sa „Viața lui Chopin”, Liszt scria despre Beethoven „în firmamentul muzical, Beethoven este un Jupiter – un gigant printre giganți”, spunând că „muzica lui trezește emoții atât de puternice și profunde încât orice cuvânt este prea mic pentru a le exprima” și „caracterul sublim al lui Beethoven strălucește, la fel ca și eterna bunătate a inimii sale și măreția minții sale”.
Muzica este inima vieții. Ea vorbește despre iubire; fără ea, binele nu poate exista și în prezența ei totul este frumos (Franz Liszt)
În 1823, familia Liszt a decis să se mute din nou, de data aceasta la Paris, unde Franz și-a continuat studiile cu o parte dintre cei mai importanți muzicieni ai vremii, printre care Ferdinando Paer și François-Joseph Fétis, la scurt timp începând să cânte în concerte publice, câștigându-și astfel reputația de tânăr pianist prodigios.
În 1827, tragedia morții tatălui i-a determinat pe Liszt și pe mama lui să se mute în Italia, acolo unde acesta și-a completat studiile și a continuat să cânte. În 1830, Liszt l-a întâlnit pe Niccolò Paganini (1782 – 1840), unul dintre cei mai mari compozitori și violoniști ai lumii, fiind inspirat de tehnica muzicală a acestuia, dar și de personalitatea sa, intersectarea celor doi având o influență semnificativă asupra dezvoltării lui Liszt ca interpret și compozitor.
La mijlocul anilor 1830, Liszt a început să se concentreze mai mult pe compoziție și mai puțin pe interpretare. A avut o relație strânsă cu compozitorul francez Hector Berlioz (1803 – 1869) și s-a implicat în mișcarea romantică în muzică. Compozițiile inovatoare ale lui Liszt, cum ar fi transcrierile pentru pian ale unor lucrări orchestrale și poemele sale simfonice, au contribuit la afirmarea sa ca o figură de prim rang în lumea muzicală.
Liszt a fost unul dintre cei mai renumiți pianiști ai vremii sale, fiind recunoscut pentru introducerea de noi tehnici și abordări interpretative la pian, inclusiv utilizarea degetului mare pentru a cânta octave rapide și dezvoltarea formatului modern de recital la pian.
A compus peste 700 de lucrări într-o varietate de genuri, de la muzică pentru pian, lucrări orchestrale, muzică vocală și până la muzică de cameră. A fost unul dintre primii compozitori care a folosit transformarea tematică, în care o melodie este transformată și dezvoltată pe parcursul unei compoziții, și a inventat noi forme de muzică pentru pian, cum ar fi poemul simfonic.
Liszt a fost nu doar un compozitor remarcabil, dar și un profesor foarte respectat și influent, printre elevii săi numărându-se muzicieni precum Hans von Bülow, Karl Klindworth și Alexander Siloti. Metodele sale de predare puneau accentul pe importanța expresiei și a interpretării în muzică, mai degrabă decât pe simpla competență tehnică.
Mai mult, a fost și un dirijor iscusit, apreciat în acest sens pentru capacitatea sa de a scoate la iveală tot ce era mai bun din interpreții pe care îi dirija.
Personalitatea aparte a lui Liszt – dinamică, romantică, magnetică, șarmantă, seducătoare – hipnotiza pur și simplu publicul și în special publicul feminin. Femeile îl atacau la propriu, agățându-se de el și încercând să-i smulgă hainele, se luptau pentru corzile de pian rupte și pentru câte o suviță din părul compozitorului.
Era ceva nou pentru Europa. Nu se mai văzuse așa ceva până atunci. A fost un fenomen pe care marele poet german Heinrich Heine l-a numit „Lisztomania”.
Viața amoroasă a lui Franz Liszt a fost complexă și tumultuoasă, marcată de numeroase relații și aventuri romantice, adesea constituind subiectul unor scandaluri și bârfe.
La începutul anilor 1830, Liszt a avut o relație cu Marie d’Agoult, o autoare franceză ce scria sub pseudonimul Daniel Stern. Cuplul a avut trei copii împreună și a călătorit mult prin Europa, dar cu toate realizările pe care le-au avut, relația s-a încheiat în cele din urmă, în momentul în care Marie d’Agoult l-a părăsit pe Liszt pentru a-și urma cariera de scriitoare.
După amorul cu Marie d’Agoult, Liszt și-a găsit consolarea în brațele mai multor femei, implicându-se inclusiv într-o relație cu prințesa Carolyne von Sayn-Wittgenstein și, deși aceștia nu s-au căsătorit niciodată (dar au trăit împreună timp de 40 de ani), prințesa a fost o susținătoare fidelă și influentă a muzicii lui Liszt. În mrejele compozitorului au mai căzut Olga von Meyendorff, o figură de viță nobilă din Rusia, și Prințesa Katharina Gortschakoff, o văduvă foarte bogată.
După anul 1869, viața lui Franz Liszt a fost împărțită între drumurile dintre Roma, Weimar și Budapesta. Marele pianist și compozitor maghiar a murit la 74 ani, pe 31 iulie 1886, la Bayreuth, în Germania, de pneumonie, contractată probabil în timpul Festivalului Bayreuth găzduit de fiica sa Cosima. Liszt a fost înmormântat la 3 august 1886, în cimitirul municipal din Bayreuth.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Franz-Liszt
https://www.npr.org/2011/10/22/141617637/how-franz-liszt-became-the-worlds-first-rock-star
https://www.classicfm.com/composers/liszt/guides/franz-liszt-life/
Domenico Scarlatti, compozitorul celor 555 de sonate pentru clavecin
Johannes Brahms, unul dintre cei mai mari compozitori ai epocii romantice
Jóhann Jóhannsson, unul dintre cei mai apreciați compozitori de film din ultimele decenii