Toheroa, scoica legendară care aproape a dispărut

Toheroa, o scoică întâlnită în Noua Zeelandă, este o crustacee de dimensiuni mari care aproape a dispărut în totalitate din cauza cererii uriașe în restaurante. Activiștii speră că, după zeci de ani, populația de toheroa să revină.

„În anii 1950, toată lumea trăia din toheroa. Era un aliment delicios, dulce, care îți oferea multă energie”, își amintește Ron Halliday, membru al Dargaville Museum, potrivit BBC.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

La acea vreme, muncitorii care aveau în termos supă de toheroa aveau energie întreaga zi.

De ce este toheroa specială?

Ce este toheroa, de fapt? Este vorba despre o scoică ce poate crește la fel de mare ca mâna unui om și care își construia vizuina în nisipurile din zonele tidale (zone de țărm, foarte umede și bogate în vietăți marine) de pe câteva plaje din coasta North Island din Noua Zeelandă. Totodată, aceasta mai putea fi găsită și în colonii izolate precum plaja Oreti, din sudul țării. Numele de toheroa vine de la denumirea în limba Māori, care înseamnă „limbă lungă” – este o „limbă” puternică, cu ajutorul căreia scoica își sapă vizuina în nisip.

Suculentă și consistentă, scoica a fost considerată, vreme de mai multe secole, o delicatesă legendară în rândul comunităților Māori. Acestea prețuiau toheroa ca pe o comoară.

„Gustul de toheroa crudă este similară cu o supă cremoasă din porumb dulce”, a spus ecologistul marin Phil Ross.

Triburile de Māori se războiau cu privire la accesul la zonele cu cele mai multe scoici.

Când a devenit scoica recunoscută în toată lumea?

1921 a fost anul care a plasat toheroa pe harta culinară a lumii. Prințul de Wales Eduard al VIII-lea, atunci când a vizitat Noua Zeelandă, a gustat o supă verde cu toheroa, pe care a considerat-o delicioasă. El a fost atât de uimit de gust, încât a dezechilibrat protocolul regal și a mai cerut o porție. Nu a durat mult și știrea s-a întins pe tot teritoriul Imperiului Britanic, iar această supă „demnă de un rege” a devenit nelipsită de pe meniurile din Noua Zeelandă, ca apoi să se răspândească și în întreaga lume. Drept urmare, numărul celor care au zburat spre Noua Zeelandă să caute ei înșiși scoicile pe plajă a explodat, fiind stabilită, în anii 1920, o limită de captură: 50 de scoici pe zi pentru fiecare persoană.

Ulterior, stocul de toheroa a început să scadă, iar recolta în scop comercial a fost interzisă în urmă cu 50 de ani. Amenzile pentru cei care sunt prinși că adună scoici ajung și la peste 10.000 de lire sterline.

Totuși, atât activiștii, cât și comunitățile locale, sunt optimiste. Dacă sunt păstrate condițiile actuale, sunt șanse mari ca numărul de scoici să revină la cel de acum o sută de ani.

„Sunt la fel de abundente ca acum 10 ani. Și este un număr mare de scoici tinere. Așa că sunt optimistă sunt șanse ca toheroa să revină. Problema este factorul uman – nevoia de a lua decizii cu privire la cum folosim acest pământ”, a spus Phil Ross.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Maorii ar fi ajuns în Antarctica cu cel puțin 1.000 de ani înaintea europenilor, susține un studiu

Oamenii de știință au descoperit un continent ascuns timp de 375 de ani

Un vulcan din Indonezia scuipă „lavă” albastră, iar cercetătorii au aflat de ce

Băutura străveche care dă putere Indoneziei