Cum mai arată astăzi „bărbatul perfect”?
Ideea de frumusețe masculină se schimbă în mod constant, de la o generație la alta. În ultimele decade, bărbații cu ochi albaștri au fost multă vreme considerați chipeși, iar nume de actori celebri, cum ar fi Leonardo DiCaprio sau Brad Pitt, erau pe buzele tuturor atunci când venea vorba de exemple pentru acest tipar.
Totuși, ideea de bărbat perfect a evoluat în ultima vreme, iar industria filmului și cea a modei au adoptat diversitatea, importanța acesteia fiind înțelese din ce în ce mai bine de către brandurile internaționale.
În toate colțurile lumii, standardul de bărbat cu un corp bine sculptat a fost rar reflectat și în realitate.
Vechile stereotipuri se schimbă
„Din cauza moștenirii colonialiste din Vest, imaginea unui bărbat frumos a fost, dintotdeauna, a unui alb, iar în trecut erau mai puține șanse ca ideea să se schimbe, dar acest lucru se poate întâmpla acum. Stereotipurile cu privire la aspectul bărbaților, dar și abordarea, se schimbă”, a spus Alexander Edmonds, profesor de antropologie, la Universitatea din Edinburgh, potrivit BBC.
Așa este. Fotomodelele de culoare, precum Tyson Beckford sau Alton Mason, se află cu regularitate pe coperta revistei GQ, dar și pe cele ale altor publicații. Tyson Beckford chiar a fost recrutat de Ralph Lauren pentru a deveni imaginea brandului, iar de atunci, el este cel mai cunoscut model masculin al tuturor timpurilor.
Or, acest lucru înseamnă că lumea modei devine, treptat, tot mai diversă, iar unul dintre motivele care au dus la acest fenomen a fost mișcarea Black Lives Matter.
Asia are altă idee de bărbat frumos
Profesorul Edmonds subliniază că în Asia, în special în cultura pop din Coreea de Sud, ideal este bărbatul puțin efeminat, abordare adoptată în special după ce trupele de K-Pop au devenit tot mai populare. În trecut, acest tip de frumusețe ar fi fost considerat neortodox, după standardele vestice, dar acum este pe val.
Chiar și în aceste condiții, noțiunea convențională a bărbatului mediteranean, înalt, brunet și chipeș este, în continuare, „la mare căutare”, chiar dacă noțiunea de diversitate este tot mai acceptată.
„Bărbații în stilul mediteranean au un mare avantaj, pentru că au sprâncene întunecate, ten măsliniu și păr negru. Pot să își lase barba să crească, iar părul negru este asociat cu virilitatea”, a spus antropologul Shafee Hassan. Un bărbat care ar întruni aceste standarde este actorul italian Michele Morrone. El provine din Puglia și, până în 2020, era grădinar în Roma. Viața i s-a schimbat când a mers la un casting pentru filmul „365 Days”, produs de Netflix și a obținut un rol important.
De menționat este că figurile masculine care au trecut de prima tinerețe sunt, de asemenea, preferate de femei. Actori precum Pierce Brosnan și George Clooney apar în continuare pe marile ecrane, spre deliciul femeilor, iar modelele masculine în vârstă sunt frecvent vizibile în campanii de publicitate.
Vă mai recomandăm să citiți și:
David, modelul suprem al frumuseții masculine
Un bărbat care merge cu ajutorul unui exoschelet a jucat tenis de masă cu regele Spaniei