Johann Strauss II, regele valsului vienez

21 03. 2023, 09:30
Sursa foto: Domeniu Public

Creatorul celui mai frumos și mai renumit vals din istoria muzicii, Dunărea albastră, Johann Strauss II (25 octombrie 1825, Viena – 3 iunie 1899, Viena), fiul cel mare al compozitorului austriac Johann Strauss, și-a făcut ucenicia muzicală susținut mai ales de mama sa și nu, cum ar fi fost de așteptat, de tatăl, Strauss senior, care-și dorea ca fiul lui să devină bancher și nu muzician.

De ce un tată iubitor de muzică ar dori ca fiul să nu-i urmeze calea, mai ales în condițiile în care acesta era înzestrat nu doar cu talent, dar manifesta și o pasiune arzătoare pentru muzică?

Tatăl, Johann Strauss, cunoscut ca fiind Tatăl valsului vienez, probabil nu și-a dorit ca în timp să rivalizeze cu fiul său sau poate că știind viața nestatornică și boemă pe care o aveau artiștii, visa la un viitor mai cerebral și mai liniștit pentru copilul său.

Nu se poate știi cu siguranță care sunt motivele reale ale refuzului hotărât a lui Strauss senior ca fiul să-i urmeze calea, dar soarta a decis altceva decât planurile pe care și le proiectase Strauss tatăl.

Bătut pentru că a luat lecții de vioară

Juniorul a fost susținut de propria mamă, Maria Anna Streim, în dorința lui de a aprofunda muzica. A luat lecții de vioară pe ascuns, chiar de la unul dintre violoniștii ce făceau parte din orchestra tatălui său, dar pentru îndrăzneala de care a dat dovadă, copilul a fost „recompensat” cu o mamă de bătaie.

De altfel, Strauss II nu s-a putut concentra cu adevărat asupra muzicii decât la vârsta de 17 ani, când autoritarul tată a plecat defenitiv din sânul familiei, pentru a trăi mai departe alături de amanta sa.

Strauss tatăl și fiul într-un concert în fața a 3000 de oameni

Deși aflat în plină glorie muzicală, temerile lui Strauss senior au devenit realitate odată ce tânărul și-a format propria orchestră de dans, faima sa începând să crească vertiginos iar tatăl și fiul ajungând să rivalizeze. Însă publicul nu era interesat de vanitățiile și orgoliile din familia Strauss, ci doar de farmecul muzicii, al valsurilor pe care cei doi le creau, astfel că au cerut o contopire a celor două orchestre pentru a se bucura din plin de măreția compozițională a două mari talente.

Despre primul concert pe care cei doi Strauss l-au susținut împreună și la care asistase un public extrem de numeros  – 3000 de spectatori – presa vremii a titrat: Noapte bună, tată Strauss, bună dimineața, Strauss fiul. Strauss tatăl fusese părintele valsului vienez, dar Strauss fiul devenise regele valsului vienez.

Rivali muzicali dar și politici

Dar tensiunea dintre tată și fiu nu era doar pe plan muzical. Austria trecea prin unele convulsii politice în 1848, iar fiecare dintre cei doi Johann se aflau de o parte și de alta. Johann II i-a susținut pe revoluționari care protestau împotriva monarhiei, în timp ce tatăl său era un susținător ferm al monarhiei. Convingerile sale politice l-au determinat pe Staruss Jr să interpreteze în public „La Marseillaise”, imnul antimonarhist al Revoluției Franceze (și actualul imn național francez), ceea ce a determinat arestarea sa.

Johann Strauss fiul cucerise pur și simplu întreaga Austrie. Era un talent polivalent – dirija, cânta cu pasiune la vioară, simțea orice notă muzicală, vibra la fiecare ton, la fiecare sunet produs de muzica orchestrei sale. Trăia cu totul pentru muzică, iar spectatorii adorau această iubire pe care Strauss II o avea pentru muzica lui senzuală, nostalgică, magică. Muzica lui Strauss depășise granițele Austriei, ducând acordurile valsurilor lui de poveste în toată Europa și chiar peste Ocean, în Statele Unite ale Americii unde, la Boston (în1872), a dirijat un mega concert alături de 2000 de instrumentiști și 20.000 de coriști, în fața a 100.000 de spectator.

Succesul internațional al lui Strauss

Johann Strauss a compus aproape 500 de creații muzicale – valsuri, polci, marșuri, cadriluri, mazurci și alte compoziții. Printre valsurile cele mai cunoscute ale lui se numără Cântec de dragoste, Povestiri din pădurea vieneză, Dragoste, vin și cântec, Viață de artist, Seară la Viena, Tinerii vienezi, Unde sonore, Sirene, Libelule, Accelerații, Sânge vienez, Ziarele de dimineață, Trandafirii sudului, Vals imperial, Voci de primăvară. Dar, compoziția sa fenomen a fost Dunărea Albastră (scrisă pe 13 februarie 1867), care a fost cântată pentru prima dată în fața publicului vienez și care a devenit la scurt timp cântecul național al Austriei.

Senzația vremurilor

Dunărea albastră, devenită cunoscută în toată lumea, ajunsese să fie senzația vremii. Strauss a concertat cu valsul său maiestuos chiar și la curțile regale, în fața capetelor încoronate. La Paris, în 1867, cu ocazia unui spectacol susținut în capitala Franței, Strauss a adunat un public ales format din regi, sultani şi prinţi veniți din toate colțurile lumii, invitatul de onoare fiind împăratul francez Napoleon al III-lea. După senzaționalul concert susținut de Strauss la Paris, directorul ziarului Figaro nu a mai putut decât să exclame: „De azi înainte Dunărea nu mai este doar marele drum de apă care leagă apusul Europei de răsăritul ei, ci și un celebru vals de Johann Strauss, care leagă pe veci țările noastre”.

Strauss a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți compozitori de dans nu doar din Viena, dar din întreaga lume. La 59 de ani a primit distincția de Cetățean de Onoare al Vienei, devenind reprezentantul de seamă al operetei clasice vieneze.

Johann Strauss II a murit la 74 de ani, pe 3 iunie 1899, de pneumonie, în brațele celei de-a treia soții a sa, Adele Deutsch, cu care se căsătorise în 1887.

Surse:

https://www.connollymusic.com/stringovation/strauss-amazing-facts

https://www.britannica.com/biography/Johann-Strauss-II

https://www.connollymusic.com/stringovation/strauss-amazing-facts

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jóhann Jóhannsson, unul dintre cei mai apreciați compozitori de film din ultimele decenii

Vicente Lusitano, marele compozitor de culoare al secolului XVI șters din istorie

Johann Sebastian Bach, unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor

Giuseppe Verdi, un compozitor unic în istoria muzicii