Opera și viața lui Paul Gauguin. „Arta este ori plagiere, ori revoluţie”

Paul Gauguin (1848 – 1903) este unul dintre cei mai importanți artiști francezi, școlit inițial în impresionism, dar creând mai apoi un nou stil de pictură – simbolismul.

În vreme ce mișcarea impresionistă culmina la sfârșitul anilor 1880, Gauguin a experimentat noi teorii ale culorilor și abordări semi-decorative ale picturii. Prieten cu Vincent Van Gogh, Gauguin a lucrat alături de el timp de 9 luni, abordând pictura dominată de culori intense.

• Test de cultură generală. Ce este Schengen?
• David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”

Viața lui Paul Gauguin a fost un șir al încercărilor de adaptare și redescoperire de sine. De-a lungul vieții, a locuit în Peru, Danemarca, Franța și Tahiti, a fost agent de bursă, a fost căsătorit cu o daneză, a avut o rudă președinte și s-a apucat de pictură la 33 de ani.

Unchiul lui Gauguin, președintele Peru

Paul Gauguin s-a născut într-o familie aristocrată, având un tată ziarist și o mamă, Aline Chazal, ale cărei rude se spune că ar fi fost descendenții familiei europene Borgia. Unchiul lui, fratele Alinei Chazal, era președintele Perului, țară în care a trăit și Gauguin de la vârsta de 1 an și până la 7 ani.

Revenit în Franța, doar cu mama și sora lui cu un am mai mare (tatăl îi murise la scurt timp după mutarea familiei în Peru), Gauguin traversează o perioadă destul de dificială. Nu cunoștea deloc limba franceză, nu avea prieteni acolo, adaptarea lui în țara în care se născuse, de fapt, fiind anevoioasă.

Prietenul care-i schimbă viața

În adolescență, Paul Gauguin urmează cursurile unei școli navale și de Marină Comercială, dar pregătirea lui în acest domeniu se oprește odată ce termină cursurile acestor instituții, Gauguin angajându-se ca agent de bursă. Un domeniu care avea să-i deschidă marile oportunități ale vieții. Îl cunoaște pe Gustave Arosa (1818 – 1883), un bogat colecționar de obiecte de artă, care-i devine bun prieten și care-l ajută pe tânărul Gauguin nu doar să își găsească un loc de muncă stabil și bine plătit la bursa pariziană (câștiga lunar 30.000 de franci), dar îl introduce și în lumea artelor și artiștilor, stimulându-i apetitul pentru acest domeniu și, nu în ultimul rând, îi face cunoștință cu femeia care avea să-i devină soție. Daneza Mette Sophie Gad.

Tot datorită lui Arosa, Paul Gauguin începe să aprofundeze tot mai mult pasiunea pentru artă, se integrează în lumea artiștilor, își petrece tot mai mult timp vizitând galerii de , cumpără diverse obiecte de artă, descoperă lucrările unor pictori precum Camille Corot, Eugène Delacroix și Jean-François Millet și se împrietenește cu Camille Pissaro (1830 – 1903), unul dintre „părinții impresionismului” alături de care învață să picteze.

Își părăsește familia

Cum viața lui Gauguin a fost o continuă călătorie, la propriu, în 1882, odată cu marea criză economică din Franța, în urma căreia cade bursa, artistul decide să se mute în țara natală a soției sale, doar că în Danemarca nu reușește să se acomodeze și nici să-și facă un viitor stabil.

Gauguin nu a avut noroc din punct de vedere financiar, dar nu a fost bine primit nici de familia danezei, astfel că, în ciuda faptului că avea deja 4 copii cu soția sa, decide să revină singur în Franța.

Devine pictor la 33 de ani

La Paris, Gauguin este impulsionat de emoții și dorințe puternice în ceea ce privește viitorul lui ca pictor. Avea 33 de ani când a decis să se dedice cu seriozitate și în totalitate picturii, deși începuturile nu au fost chiar încurajatoare pentru el, tablourile nefiind chiar bine vândude, însă ambițiile artistului erau mari astfel că merge mai departe cu încredere pe drumul pe care și-l alesese.

Nu copiați prea mult după natură. Arta este o abstracție: extrage din natură în timp ce visezi în fața ei și concentrează-te mai mult pe a crea decât asupra rezultatului final.

Stăpânind deja metodele de pictură impresioniste de înfățișare a experienței vizuale a naturii, Gauguin și-a dezvoltat abilitățile picturale studiind în comunitățile religioase din Bretania rurală și aprofundând frumusețea peisajelor Caraibiene și înglobând în educția lui artistică cele mai noi  idei dominante în pictura și coloristica pictorală franceză, toate acestea contribuind la definirea sa ca artist și la formarea unui stil de pictură cu reflecții simbolistice. Pictura lui Gauguin devenise un fel de meditație filosofică asupra sensului ultim al existenței umane, precum și asupra posibilității împlinirii religioase reprezentând, în același timp, și inserții ale ideilor despre cum poate omul să trăiască mai aproape de natură.

Moare la 54 de ani

În 1890, înainte să plece în Tahiti, își vede pentru ultima dată familia. Deși nu se declara pe deplin satisfăcut din punct de vedere artistic în perioada în care a trăit în Tahiti, se pare că cele mai aperciate picturi ale sale sunt exact acelea pe care le-a realizat acolo. Gauguin este tot mai degajat și dedicat picturii, doar că problemele sale interioare îl împing la niște derapaje  – excese de alcool și droguri – care aveau să-i fie fatale. Pe 8 mai 1903, bolnav și slăbit, complet demoralizat, Gauguin, cedând efectelor degenerative ale sifilisului, moare la doar 54 de ani, în insulele Marchize (la Atuona), acolo unde-și construise o casă numită „Casa plăcerilor” și unde a și fost îngropat.

Dar arta lui Gauguin, realizată cu grație, într-o cromatică tropicală, transmițând în mod unic propria imagine asupra misticismului primitiv, a încurajat o întreagă generație de pictori tineri ajutându-i să se îndepărteze de impresionismul târziu și să urmărească subiecte mai abstracte, sau înclinate spre poezie – unele inspirate din poezia simbolistă franceză, altele derivate din mit, istoria antică și tradițiile culturale non-occidentale. Gauguin s-a dovedit extrem de influent pentru arta modernă a secolului XX, în special pentru cea a unor artiști precum Pablo Picasso și Georges Braque și dezvoltarea lor în sfera cubismului, în perioada 1911 – 1915.

De asemenea, susținerea de către Gauguin a paletelor de culori îndrăznețe a avut efect direct și asupra fauviștilor, printre ei numărându-se André Derain și Henri Matisse, ambii folosind deseori în lucrările lor culori intens rezonante, expresive emoționale, „nerealiste”.

În artă, toți cei care au făcut altceva decât predecesorii lor au meritat epitetul de „revoluționari”.

Sursa:

https://www.britannica.com/summary/Paul-Gauguin

Vă mai recomandăm să citiți și:

Henri Matisse, pictorul francez care a transpus ia românească pe pânza sa

Frida Kahlo, pictorița cu cele mai multe autoportrete

Francisco Goya, pictorul surd al regelui Spaniei

Giotto, cel mai important pictor italian al secolului al XIV-lea