Primul chiropractician din istorie a spus că a învățat principiile terapiei de la fantoma unui medic

12 02. 2023, 14:30

Old Dad Chiro (Bătrânul Tată Chiro – din eng.) a fost numele pe care primul chiropractician din istorie, Daniel David Palmer (7 martie 1845 – 20 octombrie 1913), și l-a atribuit chiar el.

Acest canadian a fost un apicultor de succes, cu înclinații spre zona spiritismului și practicant al medicinii magnetice.

Interesant este faptul că a susținut că tot meritul pentru metodele noi pe care le-a descoperit în domeniul chiropracticii îi revine fantomei unui medic mort, cu care Palmer a discutat în mai multe ocazii.

Chiropractica, o terapie încadrată la „medicina alternativă”

Această terapie nu este considerat un tratament medical în adevăratul sens al termenului, dar este considerată o metodă complementară, deci este, totodată, încadrată la „medicină alternativă”. Un chiropractician își folosește mâinile pentru a ameliora durerile și problemele unui pacient.

În vreme ce chiropractica este reglementată și are practicieni acreditați, sunt anumite zone sensibile care, prin manipulare pot suferi efecte adverse grave – cum ar fi mișcările greșite efectuate în zona coloanei vertebrale, care pot provoca ruperi de ligamente sau chiar paralizie.

Totuși, în zilele noastre, practica ce include manipularea corpului pacientului prin mâinile unui specialist își are sorgintea în studiile lui Daniel David Palmer  despre rezonanța magnetică. În calitate de „vindecător”, el era convins că își poate canaliza magnetismul pentru a ameliora durerea resimțită de un pacient la nivelul unui organ: își plasa o mână deasupra și una dedesubt, apoi „muta” energia vindecătoare dintr-o parte în alta.

Mai târziu, acesta a explicat că știința chiropracticii a dobândit-o, de fapt, de la un spirit, anume fantoma unui medic decedat. Așa cum a mai subliniat David Palmer, acest Atkinson era un „spirit inteligent”, care venea din „altă lume” și cu care purta frecvent conversații. Dacă Atkinson a existat vreodată sau dacă a fost o născocire a imaginației lui Palmer, nu este încă cert, însă la acea vreme, se practicau ședințele de spiritism.

„Intelectualii de la acea vreme nu erau pregătiți”

„Prima mea informație despre această nouă doctrină a fost primită de la dr. Jim Atkinson care, în urmă cu 50 de ani în urmă, a trăit în Davenport, Iowa, și a încercat, pe parcursul vieții sale, să promulge principiile cunoscute în ziua de astăzi drept chiropractică. (…) Intelectualii de la acea vreme nu erau, însă, pregătiți pentru asemenea progres”, a scris Palmer în cartea sa, „The Chiropractor’s Adjuster: The Science, Art and Philosophy of Chiropractic”, potrivit IFL Science.

Mai târziu, ideile din spatele chropracticii moderne s-au îndepărtat de ceea ce însemna la acel moment rezonanța magnetică și se concentrează asupra manipulării articulațiilor pentru a le ajusta atunci când au avut de suferit. Chiar și în aceste condiții, specialiștii atrag atenția că articulațiile, în special cele din zona capului sau a gâtului, sunt înconjurate de vase de sânge care, manipulate de o persoană slab pregătită, pot suferi daune majore.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Istoria înfiorătoare a lobotomiei, cândva o procedură chirurgicală foarte populară

Un cuțit chirurgical care „miroase tumorile” poate detecta cancerul uterin în doar câteva secunde

Cea mai veche dovadă a unei intervenții chirurgicale la nivelul urechii, găsită pe un craniu vechi de 5.300 de ani

Un robot de pe ISS va efectua intervenții chirurgicale în spațiu